Pirotehnicele, la mare căutare în prag de sărbători

În pragul sărbătorilor de iarnă, şi articolele pirotehnice sunt la mare căutare. Poliţiştii le amintesc oamenilor că, în perioada stării de urgenţă, majoritatea produselor pirotehnice sunt interzise, cu excepţia celor de scenă. Dar şi acestea, odată cumpărate, trebuie folosite corect, pentru a evita incidentele, scrie tvrmoldova.md.

DOREL NISTOR, şef, Direcţia Supraveghere Armament şi Activităţi Licenţiate: „Comisia pentru Situaţii Excepţionale deja a stabilit anumite categorii. Deci sunt acele de scenă care să-i spunem tradiţional fac aceste showuri de foc, fontan. Acestea sunt produse de scenă. Sunt produsele care pot fi utilizate în încăperi doar de către pirotehnicieni şi se interzice categoric lansarea focurilor de artificii care produc zgomot în cazul dat.”

Comerţul cu articole pirotehnice în pieţe sau locuri neautorizate este strict interzis prin lege. Astfel că magazinele specializate sunt cele mai sigure, unde cumpărătorii pot primi informaţii cum să folosească corect şi fără riscuri obiectele pirotehnice.

SERGIU BÎRSA, administrator, magazin de produse pirotehnice: „Este recomandat să procure de la o companie autorizată, licenţiată care oferă o producţie cu termen de valabilitate valid şi oricând are garanţia returnării produsului ca exemplu şi plus are o caracteristică şi o explicaţie, orice client este explicat şi informat cum este corect să instaleze produsul.”

În acest an, articolele pirotehnice vor costa mai mult cu 15-20 la sută.

SERGIU BÎRSA, administrator, magazin: „Din cauza războiului din Ucraina au afectat puţin prin toată Europa livrările cu articole pirotehnice şi desigur au fost scumpiri.”

Deşi spun că preferă să admire focurile de artificii sau spectacolele pirotehnice, mulţi basarabenii susţin că nu ar da bani pentru astfel de produse.

„Arată frumos, dar eu nu aş opta, din considerent de securitate. Mai mult îmi place să le admir peste fereastră, cum altcineva le lansează şi îmi rămâne doar să mă uit.”

„Da desigur, asta e ceva interesant. Este Anul Nou, trebuie.”

„Am împlinit 77 de ani, îmi amintesc de copilăria mea. Îmi plăcea foarte mult aceste lucruri, dar civilizat, cu măsură.”

Pentru a preveni pericolele în timpul folosirii materialelor pirotenice, specialiştii vin cu o serie de recomandări.

VASILE GAŞPAR, şef, Direcţia de prevenire a riscurilor: „Procurarea articolelor pirotehnice doar din magazinele licenţiate. Odată cu procurarea acestora se va solicita instrucţiunea de utilizare precum şi certificatul de calitate. Înainte de utilizarea articolelor pirotehnice se va examina minuţios instrucţiunea de utilizare şi se va respecta îndrumările din aceasta.”

În cazul vânzării şi lansării focurilor de artificii care produc zgomot, amenda ajunge până la două mii de lei moldoveneşti pentru persoanele fizice şi de până la 10 mii de lei pentru cele juridice.

Autoritățile ruse au preluat fabrica Toyota din Sankt Petersburg

Rusia a anunţat vineri că fabrica Toyota din Sankt Petersburg a fost transferată către NAMI (Institutul Central de Cercetare şi Dezvoltare de Automobile şi Motoare), autorităţile de la Moscova grăbindu-se să preia cât mai multe active ale companiilor auto care părăsesc piaţa rusă în urma războiului din Ucraina.

New Toyota Yaris Cross Small SUV Officially Revealed - Maxabout News

În septembrie 2022, producătorul auto nipon a decis să oprească producţia de vehicule în Rusia, din cauza perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, după ce în martie 2022 suspendase producţia la Sankt Petersburg. Vineri, oficialii Toyota nu au făcut imediat comentarii în urma anunţului Moscovei.

„Uzina Toyota din Sankt Petersburg este în această etapă transferată statului. Acordul implică preluarea completă a drepturilor de proprietate ale clădirii, echipamentelor şi terenului”, a informat Ministerul Industriei şi Comerţului. Instituţia a dat asigurări că va relua producţia cât mai curând posibil.

NAMI a preluat deja fabricile Renault şi Nissan.

Multe fabrici din Rusia au suspendat producţia şi au trimis angajaţii în şomaj, din cauza lipsei de componente şi a exodului producătorilor occidentali, după ce în 24 februarie Rusia a invadat Ucraina.

Joi, Avtovaz, cel mai mare producător de automobile din Rusia, deţinut anterior de Renault, a decis să avanseze cu câteva săptămâni data la care angajaţii vor beneficia de trei săptămâni de vacanţă de vară, din cauza lipsei de componente.

Cele trei săptâmâni de vacanţă estivală de care beneficiază salariaţii Avtovaz, şi care conform calendarului anterior urmau să înceapă în data de 24 iulie, vor fi efectuate în perioada 29 mai – 19 iunie, ceea ce va da Avtovaz mai mult timp pentru a-şi reface stocurile de componente.

Anterior, Avtovaz anunţase că în 2023 intenţionează să producă peste 400.000 de vehicule, ceea ce ar fi dublu faţă de cele 188.645 de vehicule pe care le-a vândut în 2022, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. Împreună, toate uzinele de automobile din Rusia au produs anul trecut doar 450.000 de autoturisme, cel mai mic număr de la prăbuşirea URSS.

Premieră pentru sectorul energetic din Moldova: 23 de tineri vor beneficia de stagii plătite, timp de șase luni

O nouă oportunitate pentru tinerii specialiști. În premieră pentru sectorul energetic din Republica Moldova, 23 de tineri ingineri, economiști, juriști și specialiști IT vor beneficia de stagii plătite, timp de 6 luni, în cadrul a 11 organizații publice și private din sectorul energetic.

În cadrul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică vor activa doi tineri specialiști. Astfel, primul își va desfășura activitatea în cadrul Serviciului Teritorial Bălți, iar cel de al doilea în cadrul Secției Contravenții. 

Programul de stagii plătite în sectorul energetic, cu denumirea ”Tinerii de azi – viitorul energiei de mâine” este o inițiativă finanțată de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și implementată de Proiectul Securitatea Energetică a Republicii Moldova (Moldova Energy Security Activity – MESA). Scopul programului de stagii este de a consolida capitalul uman din sectorul energetic, prin atragerea tinerilor și sprijinirea organizațiilor cheie, precum și formarea unei forțe de muncă pregătite să accelereze tranziția spre un viitor energetic sigur, durabil și competitiv.

În program au fost selectați studenți în ultimul an de licență sau master care își doresc să înceapă o carieră în sectorul energetic. În paralel cu programul de stagii, tinerii selectați vor putea beneficia de un program de dezvoltare profesională care va include sesiuni de networking și mentorat, și instruiri pe subiecte tehnice menite să le îmbunătățească abilitățile practice.

Stagiarii vor putea activa și obține experiență profesională în cadrul următoarelor instituții: Ministerul Energiei, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică din Moldova (ANRE), Moldelectrica, Premier Energy, Moldovatransgaz, Energocom, Termoelectrica, Ecolibri, Term, RED-Nord și CET-Nord.

Despre MESA

Proiectul „Securitatea Energetică a Republicii Moldova” (Moldova Energy Security Activity – MESA) este un proiect cu o durată de patru ani, prin intermediul căruia USAID va investi cel puțin 59 de milioane de dolari în consolidarea și diversificarea sectorului energetic al țării, astfel sporind securitatea energetică pe termen lung și fortificând suveranitatea Republicii Moldova.

Noua politică externă a Rusiei. Putin: „Rusia nu are granițe – doar orizonturi”

Noul concept de politică externă al Federației Ruse este complet diferit ca semnificație, structură și obiective decât era în 2016. Rusia a decis să acționeze, scrie presa de stat, citată de hotnews.

Will Putin miscalculate?

Președintele rus Vladimir Putin , la una dintre marile conferințe de presă anuale, a spus, răspunzând la o întrebare despre agravarea situației cu Ucraina și NATO: „Rusia nu este supărată, Rusia se concentrează”. Este evident că decretul său privind aprobarea Conceptului de politică externă al Federației Ruse vorbește despre sfârșitul acestei perioade și trecerea la alta – pentru a construi o lume multipolară.

 „Rusia însăși este un univers fără margini”

Primele paragrafe ale documentului vorbesc despre prioritatea Constituției Federației Ruse ca bază legală a politicii externe, tratatele internaționale fiind pe locul al doilea.

Mai mult, se afirmă, de asemenea, pentru prima dată că Rusia se definește ca „un bastion al lumii și o civilizație care menține echilibrul global”. Acestea sunt o parafrază a cuvintelor Ecaterinei cea Mare care a spus că „Rusia însăși este Universul și nu are nevoie de nimeni”, sau cum spunea Putin: „Rusia nu are granițe – doar orizonturi”.

Adică, Federația Rusă încetează să se „încadreze” undeva și va interacționa doar în beneficiul său cu alte „cluburi de interese”.

În plus, Conceptul subliniază că Federația Rusă are drepturi la o astfel de poziționare, care sunt determinate de:

  • prezența unor resurse semnificative în toate domeniile;
  • statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite (ONU) și câștigător al celui de-al Doilea Război Mondial;
  • participarea la organizații interstatale de top;
  • statutul uneia dintre cele mai mari două puteri nucleare, statul succesor al URSS.

Rusia a încetat să mai dorească să placă tuturor

Pe fondul refrenului că Rusia este o țară iubitoare de pace, documentul citat de Pravda.ru susține că principiul „ochi pentru ochi” va fi cel respectat de acum înainte, folosind măsuri „simetrice și asimetrice”.

„Atitudinea Rusiei față de alte state și asociații interstatale este determinată de natura constructivă, neutră sau neprietenoasă a politicii lor față de Federația Rusă”.

„Rog pe toți colegii implicați în aplicarea unei politici externe comune să acorde o atenție deosebită extinderii legăturilor cu parteneri constructivi și creării de condiții pentru ca statele neprietenoase să renunțe la politicile ostile față de țara noastră”, a spus Putin la o întâlnire cu membri permanenți ai Consiliului de Securitate al Federației Ruse.

Statele Unite sunt „inițiatorii” unui război hibrid împotriva Federației Ruse

Principala provocare pentru politica externă a Federației Ruse este un război hibrid declanșat de Statele Unite și sateliții săi împotriva Federației Ruse.

Pentru prima dată, sunt numiți și aliații Federației Ruse, care acționează „în favoarea restabilirii respectului universal pentru dreptul internațional și a consolidării rolului său ca bază a relațiilor internaționale”.

Acestea sunt țări care sunt membre ale BRICS, Organizația de Cooperare de la Shanghai (SCO), Comunitatea Statelor Independente (CSI), Uniunea Economică Eurasiatică (EAEU), Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), India, China sunt de asemenea nominalizate.

Pentru prima dată se spune despre posibilitatea unor atacuri „preventive”

Posibilitatea unori lovituri preventive se bazează pe articolul 51 din Carta ONU, temeiul juridic al folosirii forței în autoapărare. „Utilizarea forțelor armate ale Federației Ruse poate fi direcționată, în special, pentru a respinge și a preveni un atac armat asupra Rusiei și (sau) aliaților săi, pentru a rezolva crize, pentru a menține (restaura) pacea în conformitate cu decizia Consiliul de Securitate al ONU, alte structuri de securitate colectivă cu participarea Rusiei în zona lor de responsabilitate, pentru a asigura protecția cetățenilor lor din străinătate, pentru a combate terorismul internațional și pirateria”, se mai arată în document.

Cetățeni ucraineni, rătăciți în munții din România încercând să traverseze ilegal granița. O persoană a decedat
Articolul anterior
Vladimir Zelenski acuză Rusia de ecocid: ”Zeci de mii de delfini din Marea Neagră au murit”
Articolul următor