Plan de naștere, cursuri obligatorii și dezvoltarea cadrului legal. Recomandări pentru diminuarea violenței obstetrice în R. Moldova

Plan de naștere, cursuri obligatorii și dezvoltarea cadrului legal. Sunt câteva dintre recomandările pentru diminuarea fenomenului violenței obstetrice în R. Moldova. Acestea se regăsesc într-un studiu realizat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) în cadrul proiectului „Suport organizațional”.

Dezvoltarea cadrului legal

Studiul indică că este necesară elaborarea unei legi privind malpraxisul medical, fie adoptarea unei legi speciale care să abordeze fenomenul violenței obstetrice și ginecologice.

“Reglementări care să asigure că pacienții, care au suferit leziuni sau vătămări ca urmare a unor practici medicale incorecte sau au fost supuși unei forme de violență obstetrică și ginecologică, pot fi apărați prin intermediul legii și au acces la suport financiar sau la alte forme de remediere.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Studiul mai subliniază că „procedurile interne trebuie să ofere siguranță și protecție victimelor pentru a putea raporta orice abuz, fără frică de represalii sau fără încălcarea dreptului la confidențialitate, precum și să includă sancționarea pentru cei găsiți vinovați de astfel de cazuri”.

“Legislația trebuie să limiteze practicile medicale neesențiale, pentru a evita procedurile medicale efectuate fără consimțământul explicit al pacientului, inclusiv vizând femeile în perioada sarcinii, a nașterii sau în stadiul post-partum.

Un alt aspectimportant ține de obligativitatea de a avea o politică de protecție a personalului medical care raportează cazuri de violență obstetrică. Acest lucru ar putea ajuta la protejarea persoanelor respective de eventuale represalii.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Crearea liniei fierbinți

Autorii studiului consideră că este necesară instituirea unei linii fierbinți, pentru reclamarea neregulilor la care au fost supuse femeile în timpul sarcinii, al nașterii sau în perioada imediată de după naștere, inclusiv estorcarea de mită.

“Luând în considerare faptul că aceste cazuri sunt adesea traumatizante și sensibile, iar femeile pot întâmpina dificultăți în a discuta despre experiențele lor cu cei apropiați, o linie fierbinte anonimă le poate oferi un mediu sigur în acest sens.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Asistență juridică garantată

Asigurarea asistenței juridice gratuite este o măsură suplimentară de promovare și protejare a drepturilor omului, inclusiv pentru persoanele vulnerabile sau marginalizate în societate, se mai arată în studiul CPD.

Femeile care se confruntă cu diferite forme de violență obstetrică și ginecologică, indiferent de statutul lor financiar, trebuie să fie asigurate cu oportunitatea de a-și apăra drepturile și de a fi reprezentate corect.

Astfel, este necesară integrarea oricărui caz de violență obstetrică în categoria cazurilor care presupun desemnarea, la cerere, a unui avocat specializat, care acordă asistență juridică garantată de stat. Acest lucru poate include asistență juridică gratuită, consiliere și alte forme de sprijin.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Instituirea obligativității planului de naștere

Studiul relevă că legislația trebuie să includă o prevedere care să facă obligatorie pregătirea și prezentarea unui plan de naștere pentru fiecare femeie însărcinată.

“Această practică este pe larg răspândită în practica internațională, fiind implementată în SUA, Anglia, Danemarca, Olanda, Estonia, Spania. Planul de naștere reprezintă un document scris, prin care femeia însărcinată, după ce se informează despre procedurile privitoare la sarcină și naștere, își anunță nevoile și preferințele legate de travaliu, naștere, îngrijirea post-partum.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

„Acest lucru va spori gradul de implicare a femeilor în procesul de naștere, le va oferi un sentiment de control și le va permite să-și exprime preferințele și nevoile într-un cadru formal. Deși fiecare plan de naștere va fi individual, bazat pe nevoile și preferințele individuale ale fiecărei femei, se recomandă a fi stabilite anumite standarde privind conținutul și formatul acestuia”, se mai arată în studiu.

Crearea camerelor pentru nașteri blânde

“În saloanele și sălile de naștere din maternități este greu să produci oxitocină – hormon care are nevoie de o ambianță caldă și primitoare, în care femeia să se simtă în siguranță, în condiții familiare.

Sălile de naștere sunt amenajate ca săli de operații: sunt reci, cu lumină orbitoare. Pentru o naștere lină însă este nevoie de intimitate, căldură, liniște și lumină difuză. Atunci neocortexul se liniștește și se activează instinctele femeii, hormonii nașterii.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Îmbunătățirea condițiilor de îngrijire pentru femeile care au pierdut o sarcină sau un copil

Mai este necesar să fie introduse prevederi care să asigure că femeile care trec printr-o pierdere perinatală nu sunt cazate în apropierea saloanelor sau secțiilor cu nou-născuți.

“Acest lucru ar putea implica crearea unor zone separate în spitale sau implementarea unor politici care să asigure plasarea femeilor respective în zone cât mai îndepărtate de sunetele produse de nou-născuți.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Cursuri obligatorii de educație prenatală

Iar cursurile de pregătire ar trebui să devină obligatorii pentru toate femeile însărcinate.

“Este important ca aceste cursuri să se concentreze pe furnizarea de informații pozitive și împuternicitoare, care să încurajeze femeile să aibă încredere în capacitățile propriului corp.

În prezent, seminarele livrate de instituțiile medicale, private sau publice, pun accentul preponderent pe pericole și riscuri în sarcină și la naștere, fapt ce creează anumite blocaje în corp, trezesc sentimentul de frică și anxietate.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Alte recomandări indicate în studiu pot fi văzute aici.

Fiecare femeie are dreptul la o experiență medicală bazată pe respect, empatie și demnitate, mai ales într-un moment atât de important precum nașterea. Cu această convingere, în cadrul celor #16Zile împotriva violenței de gen, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), în parteneriat cu AGORA, a lansat campania de sensibilizare și conștientizare a violenței obstetrice și ginecologice – o inițiativă care își propune să aducă în prim-plan o realitate dură, dar să ofere și soluții pentru o experiență mai empatică pentru femei.

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc astăzi Ajunul Sfântului Vasile cel Mare! Tradiții și obiceiuri de Anul Nou pe vechi

Pe 14 ianuarie, moldovenii sărbătoresc Anul Nou pe stil vechi și Sfântul Vasile. Se spune că așa cum îl vei petrece, așa îți va merge pe tot parcursul anului. Iată ce ai și ce nu ai voie să faci în această zi, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial!

Noaptea dintre 13 și 14 ianuarie se mai numește și Revelion pe stil vechi sau seara Sfântului Vasile. În această noapte se spune că cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă. O altă tradiție spune că pe Iisus Hristos îl cheamă de fapt Vasile: Iisus Hristos s-a născut de Crăciun, iar la o săptămână, de Sfântul Vasile, a fost botezat în legea cea veche şi a primit numele Vasile. Numele Hristos (creştin) i-a fost pus la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat.

În obiceiurile populare se mai spune că Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Sfântul Vasile a fost bucuros la primirea acestui dar și a luat un clopoţel, i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. Din acest motiv, de Sfântul Vasile există obiceiul de a merge cu plugușorul și ura de belșul și voie bună.

Anul Nou aduce, mai mult ca niciodată, speranţa de vindecare și înnoire, după doi ani în care omenirea a trecut printr-o experiență fără precedent în ultimul secol. Trecerea într-un nou an pe stil veechi este însoţită, în ţara noastră, de anumite ceremoniale care cuprind obiceiuri, tradiţii ori datini din vechime, cu precădere în zonele rurale, a căror semnificație străveche este tocmai aceasta: invocarea unui timp al înnoirii și al refacerii.

În sate, cete de flăcăi se pregătesc pentru „urat”, respectând datinile și obiceiurile din timpul sărbătorilor de iarnă. În ajunul Noului An, pe înserat, își fac apariția ”mascații”.

Se obișnuiește ca mascații să umble în ceată, care reunește personaje mascate: ursul, capra, căiuții, cerbii, urâții, frumoșii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. După lăsarea serii, ceata cea mare se fărâmițează, iar grupurile rezultate încep să meargă din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou își intră în drepturi. 

Datina populară spune că aşa cum va fi musafirul din ziua de 14 ianuari, bogat ori sărac, aşa va fi omul tot anul. În această zi, este bine să bei mult vin pentru că se spune că atât cât va bea omul în această zi va avea sânge în obraz în timpul anului.

Accident grav în apropiere de Ialoveni: Un autobuz s-a ciocnit cu o mașină

Un autobuz și un automobil s-au lovit violent pe șoseaua Ialoveni-Hîncești. Accidentul s-a produs astăzi, în jurul orei 08:03, scrie breakingnews.md.

Ofițerul de presă al IP Ialoveni, Mariana Didenco, ne-a comunicat că oamenii legii se află la fața locului pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Revenim cu detalii.

Prințul Harry și Meghan Markle primesc victimele incendiilor din California, în casa lor din Montecito. Ducii de Sussex ar putea fi și ei evacuați din cauza flăcărilor

Prințul Harry și Meghan Markle locuiesc, de aproximativ cinci ani, în Montecito, de când au decis să se retragă din Familia Regală a Marii Britanii. La scurt timp după ce statul California a fost cuprins de flăcări, ducii de Sussex au decis să primească victimele, în propria locuință, deși ar putea fi și ei evacuați, scrie protv.ro.

Din cauza incendiilor din California, care continuă să izbucnească necontrolat, Meghan și Harry ar putea fi nevoiți să plece din casa din Montecito, împreună cu cei doi copii ai lor. Zona în care ducii de Sussex locuiesc este considerată zonă cu „risc ridicat de incendiu”, fiind în vigoare avertismente de întrerupere a curentului electric.

Meghan și Harry primesc, în casa lor, victimele incendiilor din California
Meghan Markle și prințul Harry au anunțat că vin în sprijinul persoanelor afectate de incendiile din California și au decis să găzduiască, o perioadă, persoanele care au nevoie de adăpost.

Maib și BERD colaborează pentru susținerea afacerilor mici și mijlocii din țară!
Articolul anterior
Două seri magice de la trupa AKORD! Pe 7 și 8 decembrie vor susține două concerte extraordinare
Articolul următor