Poliţia a dat Primăria Chişinău în judecată și cere să opreacă manifestaţiile organizate de partidul Şor, în faţa Preşedinţiei şi Parlamentului. Ce motive invocă oamenii legii

Poliţia a dat Primăria Chişinău în judecată și cere să opreacă manifestaţiile organizate de partidul Şor, în faţa Preşedinţiei şi Parlamentului. Se motivează că participanţii încalcă ordinea publică și au fost ănregistrate deja 40 de contravenții. Primăria nu a reacționat la avertizările trimise anterior ți susține că de asigurarea ordinii publice este responsabilă poliţia.

Natalia Gavrilița: Cei care stau în spatele protestelor Partidului Șor și au comis ilegalități trebuie să fie pedepsiți
foto: www.radiochisinau.md

Poliția a anunțat că pe numele manifestanţilor din centrul Chişinăului sunt contravenții pentru nesubordonare, huliganism, ultragierea angajaților forțelor de ordine, încălcarea legislației cu privire la protecția copiilor aflați în situație de risc, blocarea intenționată a carosabilului, limitarea accesului presei și agresarea jurnaliștilor, transmite TVR Moldova.

ANA REVENCO, ministrul Afacerilor Interne: „Toate persoanele care-şi asumă decizia de a protesta, de a-şi arăta în public susţinerea sau nu a unor decizii, este dreptul fiecărui cetăţean. În cazul în care astfel de evenimente sunt autorizate de către alte autorităţi, aceste autorităţi trebuie să intervină pentru a-şi exercita toate atribuţiile necesare pentru ca să trăim în pace, linişte.”

Şi preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, a dat replica unui deputat al Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor, care la invitat să discute cu manifestanţiil.

IGOR GROSU, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova: „Eu discut cu protestatarii veritabili, nu cu cei plătiţi de bandiţi. Ăştia care sunt plătiţi, hrăniţi, legănaţi, adăpaţi, numiţi cum vreţi. După asta vine salvarea. În fiecare dimineaţă vine salvarea, îl ia câte unul trudit. Îl duce, probabil, îl dezalcoolizează, îl aduce înapoi. Asta e profanarea noţiunii de protest.” Primăria Chişinău pasează Politiei responsabilitatea privind dezordinea făcută de protestatari.

„Municipiului Chișinău amintește că sistarea sau interzicerea protestului din fața Legislativului și a Președinției nu ține de competența autorităților administrației publice locale. (…) Municipalitatea a organizat mai multe ședințe, cu participarea părților implicate / responsabile, în cadrul cărora a fost adus la cunoștința organizatorilor obligațiIe și responsabilitățile lor, care trebuie să fie în conformitate cu norma legală.”

Poliția Republicii Moldova a anunţat că participanții la protestul din centrul Chisinaului au atacat forțele de ordine cu diferite obiecte, iar atunci când au fost somați, ar fi refuzat să se conformeze.

Focul care arde neîncetat de 4.000 de ani. Nu se stinge nici când plouă sau ninge

„Muntele care arde”, aflat în peninsula Absheron din Azerbaidjan, a primit acest nume din cauza unui foc care arde neîncetat, relatează CNN.

Burning mountain in Yanar Dag, near Baku. Azerbaijan.

„Acest foc arde de 4.000 de ani și nu s-a stins niciodată. Nici chiar ploaia, zăpada, vântul nu îl sting”, spune spune Alieva Rahila, ghid turistic la versantul Yanar Dag.

Efect secundar al rezervelor abundente de gaze naturale ale țării, care uneori se ajung la suprafață, Yanar Dag este unul dintre numeroasele focuri alimentate din subteran și care i-au fascinat și înspăimântat pe oameni de-a lungul mileniilor.

Exploratorul venețian Marco Polo a scris despre fenomenul misterios când a trecut prin Azerbaidjan în secolul al XIII-lea. Alți comercianți de pe Drumul Mătăsii au adus veștile despre flăcări în călătoriile lor prin alte țări.

Acesta este motivul pentru care țara și-a câștigat supranumele de „țara focului”.

Astfel de focuri au fost numeroase în Azerbaidjan, dar pentru că au dus la o reducere a presiunii gazului în subteran, interferând cu extracția comercială a gazelor, majoritatea au fost stinse.

Yanar Dag este unul dintre puținele exemple rămase și poate cel mai impresionant.

La un moment dat, a jucat un rol cheie în vechea religie zoroastriană, care a fost fondată în Iran și a înflorit în Azerbaidjan în mileniul 1 î.Hr.

Pentru zoroastrieni, focul era o legătură între oameni și lumea supranaturală și un mediu prin care se pot dobândi înțelegerea și înțelepciunea spirituală. Este purificator și susține viața și este o parte importantă a ritualului religios.

Astăzi, cei mai mulți turiști care ajung la Yanar Dag vin mai degrabă pentru spectacol decât pentru împlinire religioasă.

Experiența este cea mai impresionantă noaptea sau iarna. Când ninge, fulgii se dizolvă în aer fără să atingă pământul, spune Rahila.

Yanar Dag, the burning mountain, in Baku Azerbaijan, a continuing natural gas fire showing the deposits below ground
Yanar Dag
Burning mountain, Yanar Dag, Azerbaijan
Yanar Dag, the burning mountain, in Baku Azerbaijan, a continuing natural gas fire showing the deposits below ground, cold tourists getting close
Yanar Dag

Incident în vamă: O femeie din Ucraina a intrat cu mașina în ghereta de control a polițiștilor

Incident la granița României cu Ucraina, în punctul de trecere al frontierei din Vicovu de Sus. O femeie din Ucraina a intrat cu mașina în ghereta de control a polițiștilor de frontieră.

pompieri langa o masina implicata in accident

Aceasta a vrut să ajungă în România, dar polițiștii au observat că mașina nu era în regulă din punct de vedere tehnic pentru a circula în siguranță. I s-a permis accesul, dar fără autoturism, așa că a hotărât să întoarcă mașina și să revină în Ucraina, conform Digi24.ro.

A fost momentul în care sa lovit ghereta cu mașina. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Polițiștii au deschis dosar penal pentru distrugere.

SMS-ul a împlinit 30 de ani. Primul mesaj a fost citit de pe un telefon care cântărea peste două kilograme

S-au împlinit 30 de ani de când a fost trimis primul SMS, un mesaj test care conţinea urarea: „Crăciun fericit!” şi care a fost recepţionat pe un telefon mobil care cântărea două kilograme şi 100 de grame, scrie BBC.

Primul SMS

SMS-ul a fost trimis de pe un computer de angajatul britanic al unei firme de telefonie către şeful său, posesorul unui dispozitiv mobil de tip Orbitel 901, care se afla la o petrecere de Crăciun şi care nu a răspuns.

Mesajul, însă, devenit faimos între timp, a fost vândut, anul trecut, la licitaţie, sub forma unui token nefungibil (NFT) cu suma de 132.680 de euro.

SMS

Tehnologia SMS a început să fie dezvoltată încă din anii ’80, însă primul mesaj a fost trimis pe 3 decembrie 1992.

Obiceiul de a trimite mesaje scrise, de pe telefon, în locul apelurilor vocale, a prins, îşi aminteşte Nigel Linge, profesor de telecomunicaţii la Universitatea din Salford, chiar dacă tastaturile de tip „qwerty”, pe telefoane, erau rare.

„Telefoanele mobile erau proiectate pentru apeluri vocale şi pentru primirea mesajelor, nu pentru scrierea lor”, spune acesta.

Oamenii s-au obişnuit însă repede cu sistemul de scriere de pe o tastatură numerică, care presupunea apăsarea în mod repetat a unei taste pentru a ajunge la o literă anume.

„Obiceiul s-a răspândit iute ca focul şi în scurt timp oamenii scriau pe tastatura numerică la fel de repede ca pe o o tastatură clasică”, îşi aminteşte Ben Wood, analist şef la o firmă de consultanţă în tehnologie.

„În prezent, oamenii petrec mai mult timp uitându-se la telefon decât vorbind la ele. SMS-ul a dus la această tranziţie”, a adăugat acesta.

sursa

UE adoptă cel de-al optulea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Articolul anterior
Oamenii își vor putea autentifica procurile pentru stabilirea pensiei, indemnizației și alocației la primării
Articolul următor