Polonia și România își îndeamnă cetățenii să plece de urgență din Rusia

​​România nu recunoaște așa-zisele referendumuri organizate de separatiștii pro-ruși, pe care le consideră ilegale și ilegitime.

„Prin organizarea acestor așa-zise „referendumuri”, Federația Rusă demonstrează încă o dată că acționează cu încălcarea principiilor fundamentale ale dreptului internațional și contrar responsabilităților pe care un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU le are, în calitate de garant al păcii și securității în lume. Acest comportament nu poate fi tolerat de comunitatea internațională. (…) Astfel de acțiuni instigate, sprijinite și organizate de forțele de ocupație ruse reprezintă o nouă escaladare a războiului ilegal dus de Rusia împotriva Ucrainei, precum și o încercare a Kremlinului de a-și legitima controlul militar abuziv asupra unor teritorii aparținând altui stat suveran”, se arată într-un comunicat al Ministerului român de Externe (MAE).

Potrivit oficialilor de la București, Moscova urmărește prin acest comportament, schimbarea prin forță a granițelor Ucrainei, ceea ce constituie un act clar de încălcare flagrantă atât a Cartei ONU, cât și a independenței, suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei.

Românii, sfătuiți să evite sau să plece din Rusia imediat

De asemenea, MAE le cere cetățenilor români să evite călătoriile neesențiale sau, după caz, să părăsească cât mai rapid Rusia, în contextul ultimelor evoluții legate de mobilizarea parțială anunțată de Vladimir Putin.

„Totodată, MAE recomandă cetățenilor români prezenți pe teritoriul Federației Ruse să manifeste atenție sporită, să evite locurile în care sunt prezente adunări publice sau aglomerări mari de persoane și să nu se angajeze în desfășurarea unor eventuale acțiuni de protest sau alte manifestații care pot genera violențe stradale”, se mai arată în comunicatul MAE.

Polonia au făcut un apel la cetățenii lor să plece de urgență din Rusia

Polonia au făcut un apel la cetățenii lor să plece de urgență din Rusia, în condițiile în care trecerea frontierei s-ar putea să devină mai dificilă, relatează The Guardian.

Mulți ruși încearcă să scape de mobilizarea anunțată de Vladimir Putin plecând din țară și există riscul ca Moscova să decidă închiderea granițelor pentru bărbații apți de luptă. Ministerul Afacerilor Externe din Bulgaria a lansat o avertizare de călătorie prin car îi sfătuiește pe oameni să evite deplasările în Rusia, iar celor aflați acolo, „să ia în considerare posibilitatea de a părăsi țara cât mai curând posibil, folosind mijloacele de transport disponibile”.

Ministerul polonez de Externe a făcut o declarație similară, relatează postul polonez TVP, spunând că zborurile cu Rusia au fost suspendate și încurajând toți cetățenii să plece de acolo. „În cazul unei deteriorări drastice a situației de securitate, închiderii frontierelor sau altor circumstanțe neprevăzute, evacuarea se poate dovedi dificilă sau chiar imposibilă. Recomandăm cetățenilor Republicii Polone să părăsească teritoriul Federației Ruse folosind mijloacele comerciale și private disponibile”, se arată în declarația MAE polonez.

Premierul Recean a încurajat dezvoltarea potențialului turistic în localitățile de pe malul Nistrului

Premierul Dorin Recean a vizitat pensiunea „Căsuța din deal” din satul Pohrebea, care dispune de zece locuri de cazare. Proprietarul afacerii de familie, Ion Repida, a relatat că, deși a avut solicitări să plece peste hotare, acum, cinci ani, el a decis să rămână în Republica Moldova și să deschidă o casă rurală. 

Casa pe care a transformat-o în pensiune a fost părăsită încă în timpul războiului de pe Nistru. Pentru renovarea acesteia, întreprinzătorul a beneficiat și de granturi externe, care au permis construcția foișoarelor și a stației de epurare a apei. „Neam străduit să menținem farmecul ornamentelor locale, am dat o a doua viață casei, am avut vizitatori de peste hotare și solicitări de a găzdui filmări”, a menționat antreprenorul. 

La întâlnire au fost prezenți și alți antreprenori din domeniu, care au lansat afaceri de succes: „Casa familiei Iarmurati”, „Casa părintească” și pensiunea „Activis”. În discuții, premierul a mulțumit întreprinzătorilor și a încurajat valorificarea potențialului turistic al localităților pe malul Nistrului. Oficialul a menționat Programul guvernamental 373, care oferă posibilități de dezvoltare, inovare și extindere a afacerilor. „Vom fi și în continuare alături de cei care aleg să investească acasă și să dezvolte economia locală”, a accentuat prim-ministrul.

Recent, autoritățile au semnat o rezoluție pentru un turism durabil în Moldova, care să sprijine dezvoltarea regională integrată a sectorului și să sporească eforturile de stimulare a investițiilor, lansarea de noi afaceri, diversificarea produselor turistice și promovarea regiunilor frumoase din țară.

Generația Z, mai mult decât niște stereotipuri. Cine sunt și ce fac tinerii din ziua de azi

Când vorbim despre Generația Z, gândurile noastre se îndreaptă spre o serie de preocupări și stereotipuri legate de tinerii din ziua de azi. Smartphone-urile, rețelele sociale, anxietatea, și schimbările climatice sunt doar câteva dintre subiectele care par să definească experiența lor, scrie tvrmoldova.md.

Realitatea este însă nuanțată, iar uneori teribil de diferită față de ceea ce știm până acum, în multe privințe. Zoomerii sunt departe de a fi condamnați și se descurcă surprinzător de bine. La nivel global, aproximativ 2 miliarde de oameni s-au născut între 1997 și 2012 și, prin urmare, fac parte din „Generația Z”, arată jurnaliștii de la The Economist.

Este important să recunoaștem faptul că mare parte dintre cei cu vârste cuprinse 12 și 27 de ani din întreaga lume trăiesc în economii emergente. Acești tineri beneficiază de creșterea și răspândirea tehnologiei într-un mod care îi depășește adesea pe părinții lor. Sunt mai bogați, mai sănătoși și mai educați, și sunt optimiști în privința viitorului lor și al comunităților lor.

Cu toate acestea, există și aspecte mai puțin optimiste. În China, de exemplu, incertitudinea economică și presiunea asupra sistemului de învățământ superior au creat îngrijorări cu privire la viitorul tinerilor.

Preocupările tinerilor din ziua de azi

În pofida acestor provocări, Generația Z în lumea bogată se descurcă surprinzător de bine în ceea ce privește piața muncii. Generația Z nu doar că are locuri de muncă, dar se remarcă și în domeniul profesional. Abilitățile lor antreprenoriale și dorința de a urmări cariere în domenii precum știința, ingineria și medicina îi fac pe mulți dintre ei să fie prețuiți în economiile actuale.

În plus, salariile lor cresc într-un ritm mai rapid decât al predecesorilor lor, iar rata șomajului este la un minim istoric. Cu toate acestea, există și provocări evidente. Preocupările legate de schimbările climatice și impactul social al tehnologiei sunt doar două aspecte ale unei realități complexe cu care se confruntă Generația Z.

Anxietatea și depresia sunt în creștere în rândul tinerilor, iar impactul rețelelor sociale asupra sănătățîi mintale este subiectul unor dezbateri aprinse.

Cu toate acestea, există semne încurajatoare că tinerii din Generația Z încep să își regândească utilizarea rețelelor sociale și să își pună sănătatea mentală pe primul plan. În plus, angajamentul lor față de problemele sociale și politice arată că sunt gata să facă schimbări în lumea lor.

Generația Z este mult mai mult decât o simplă poveste despre smartphone-uri și anxietate. Sunt tineri înzestrați cu o serie de abilități și pasiuni care îi pregătesc să modeleze societatea într-un mod unic și neobișnuit. Este important să recunoaștem atât provocările, cât și succesele lor și să lucrăm împreună pentru a le oferi suportul și resursele de care au nevoie pentru a prospera în lumea modernă.

Incident în România. Un cortegiu funerar a fost fugărit de un urs. A fost la un pas să se transforme într-o tragedie colectivă

Un cortegiu funerar a fost fugărit de un urs. Incidentul a avut loc în localitatea Bordoșiu, județul Mureș. Evenimentul a fost la un pas să se transforme într-o tragedie colectivă, după ce un urs a gonit spre oameni.

Mai mult de 70 de persoane participau la înmormântarea din județul Mușreș, moment în care un urs s-a apropiat de acestea și a început să îi fugărească. Speriați de apariția animalului, localnicii, care nici nu știau că animalul a coborât din pădure, au fugit de la înmormântare.

„Caii au simţit. Am auzit ho, ho, ho. Zic că ăsta e ursul şi chiar ursul a fost”, povesteşte un bărbat. „Cum am mers cu mortul, a venit ursul. Cred că dacă eram mai puţini, intra în noi”, a spus un localnic care a participat la înmormântare, potrivit Observator.

Îngroziți de frică, cei prezenți la înmormântare au început să facă zgomot pentru a speria ursul, dar acesta s-a apropiat și mai mult, determinându-i să fugă. Cu toate acestea, ursul a renunțat și s-a întors în pădure. Familia a reluat ceremonia funerală imediat ce ursul s-a îndepărtat.

În ultimele zile tot mai mulți urși au fost surprinși în apropierea unor localități din țară. Pe 17 aprilie, un urs a fost văzut la Tâncăbești, județul Ilfov. Animalul sălbatic a tăiat calea unui șofer, iar acesta a sunat la 112 pentru a cere ajutorul poliției. La fața locului s-au dus jandarmii și pădurarii.

La finalul săptămânii trecute, un alt urs a ajuns în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs și să nu îi dea de mâncare. „Tocmai ne-a sărit în fața mașinii un urs, la pădurea Ciolpani“, a scris o femeie sâmbătă pe Facebook.

A fost constituită o celulă de criză la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, iar jandarmii au plecat în căutarea animalului.

Investițiile românești creează noi locuri de muncă în Republica Moldova
Articolul anterior
Alain Delon, conversație cu președintele ucrainean. Actorul se arată uimit de ,,curajul și profesionalismul” lui Vladimir Zelenski
Articolul următor