Portugalia va primi de luni turiști. Toți pasagerii cu vârsta peste doi ani trebuie să prezinte un test PCR negativ

Portugalia va primi de luni turiști din majoritatea țărilor europene, inclusiv din România, a anunţat sâmbătă Ministerul de Interne portughez. Restricțiile vor fi menținute doar pentru cinci țări ale UE.

Turiștii din țările Uniunii Europene cu o incidență a coronavirusului „mai mică de 500 de cazuri la 100.000 de locuitori” vor putea efectua „toate tipurile de călătorii în Portugalia, inclusiv călătorii neesențiale”, a precizat guvernul într-un comunicat.

Cu toate acestea, toți pasagerii cu vârsta peste doi ani trebuie să prezinte un test PCR negativ făcut cu maximum 72 de ore față de ora de îmbarcare.

Restricțiile de călătorie rămân însă pentru călătorii din cinci țări UE, respectiv Cipru, Croația, Lituania, Olanda și Suedia.

Vineri, Portugalia anunța că va permite turiștilor din Marea Britanie să intre în țară de luni.

La rândul ei, Marea Britanie a adăugat, în urmă cu o săptămână, Portugalia, a cărei economie depinde în mare măsură de turism, pe lista „verde” a destinațiilor, permițând britanicilor să călătorească în Portugalia fără carantină la întoarcerea acasă.

sursa: www.digi24.ro

Pagube în Capitală Mai multe grădinițe și școli din Chișinău și din suburbii au rămas fără acoperișuri și cu gardurile deteriorate după vijelia de ieri

Vântul puternic a provocat pagube materiale la mai multe grădinițe și școli din Chișinău și din suburbii. Potrivit Primărie Capitalei, au fost deteriorare acoperișuri din foi de ardezie și din tablă zincată, garduri, pavilioane și s-au prăbușit mai mulți arbori, scrie publika.md.

foto simbol

„Cele mai multe cazuri problematice în cadrul instituțiilor educaționale au fost înregistrate în sectoarele Centru (4 școli și 6 grădinițe) și Râșcani (o școală și 7 grădinițe). În sectorul Buiucani au fost înregistrate pagube la 2 școli și 2 grădinițe, respectiv, la Botanica și la Ciocana, câte un caz de avarieri provocate de vânt”, se menționează într-un comunicat emis de Primăria Capitalei.

Responsabilii Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, împreună cu managerii școlari și angajații de la Spații Verzi întreprind măsurile necesare pentru evacuarea copacilor căzuți și înlăturarea pagubelor, acolo unde este posibil.

De asemenea, reprezentanții Primăriei Capitalei menționează că în cazurile de avariere a acoperișurilor sunt identificate soluții temporare, pentru a nu afecta procesul educațional.

Marcela Paladi, la două luni după accidentul care a lăsat-o fără picioare: „Nu e noutate că la noi se mușamalizează foarte multe cazuri”

Marcela Paladi, tânăra care a rămas fără picioare în urma accidentului de pe viaduct, pe 6 februarie 2023, a vorbit la Jurnal TV despre cum se simte la două luni de la accident, ce urmează pentru ea, dar și despre faptul că șoferul BMW-ului care a lovit-o nu a contactat-o niciodată, nici direct nici indirect, în tot acest timp, scrie jurnal.md.

„După accident am pus un accent mult mai mare pe partea psiho-emoțională, sufletească. Viața mea, oricât de bizar ar suna, s-a schimbat într-un mod mai frumos. Din păcate, foarte multe persoane au plecat din viața mea. Asta e situația, dar în același moment foarte multe persoane minunate au intrat în viața mea. Pe lângă asta, familia noastră s-a unit și mai tare. Noi și așa eram o familie extrem de unită, dar acum și mai uniți am devenit”, a spus Marcela, invitată la emisiunea „Fii Sănătos”.

Întrebată dacă șoferul BMW-ului a contactat-o, tănăra a spus că acest lucru nu s-a întâmplat.

„Nu am primit niciun sunet, nicio veste, nimic. Pur omenește… Hai, că dacă o să spui „scuze” n-o să-mi crească picioarele la loc, dar…”, a menționat Marcela.

Tânăra mai afirmă că își dorește să i se facă dreptate, însă pare să nu aibă multe așteptări de la justiția de la noi.

„Nu e o noutate pentru toți cetățenii noștri că la noi în țară se mușamalizează foarte multe cazuri”, spune Marcela.

„Chiar din start s-a încercat mușamalizarea cazului. De ce domnul nu a fost închis pe acest termen de 30 de zile? A fost o vătămare corporală foarte gravă. Toți ne întreabă de ce el nu este închis, dacă am luat bani de la el. Nu, doamne ferește. Cred că a avut o fereastră de scăpare”, a adăugat sora Marcelei, Livia, cea care îi este alături clipă de clipă după accident.

Menționăm că astăzi urmează să aibă loc prima ședință de judecată în acest caz.

A cerut 10 mii euro pentru o autorizație! Un fost secretar de stat de la Ministerul Justiției, trimis în judecată

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui fost funcționar al Ministerului Justiției, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (art. 326 alin. (1) din Codul penal), anunță Procuratura Generală.

Cauza penală a fost inițiată în luna mai a anului 2022, de către organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție în baza denunțului unui cetățean potrivit căruia învinuitul, cunoscând că denunțătorul vrea să obțină autorizația de administrator autorizat, a pretins suma de 10 000 euro și a primit 6 000 euro, susținând că are influență asupra membrilor Comisiei de autorizare şi disciplină cu privire la promovarea examenului de calificare în profesia de administrator din cadrul Ministerului Justiție.
Învinuitul susținea că îi poate determina pe aceștia să îndeplinească acţiuni în exercitarea funcţiei acestora, și anume să fie promovat denunțătorul în vederea obținerii licenței de administrator autorizat, însă nu și-a onorat promisiunea.

Învinuitul nu și-a recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond în Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea comisă (art. 326 alin. (1) din Codul penal) legea prevede pedeapsa maximă sub formă de amendă în mărime de la 100 000 la 150 000 lei sau cu închisoare de până la 6 ani.

Totodată, în scopul garantării executării pedepsei amenzii, a fost aplicat sechestru asupra două terenuri ce aparțin învinuitului, în valoare de aproximativ 200 000 lei MDL.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Maia Sandu și președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, au plantat doi copaci la Grădina Botanică
Articolul anterior
De ziua internațională a familiei, Agenția Națională a Arhivelor a publicat imagini rare
Articolul următor