Posibile întârzieri și aglomerări la Aeroportul Chișinău. Administrația recomandă sosirea timpurie a pasagerilor

Aeroportul Internațional Chișinău își reia treptat activitatea după o pană tehnică ce a afectat sistemele informaționale. Deși acestea au fost restabilite, pasagerii sunt atenționați că în cursul zilei de luni, 9 iunie, ar putea apărea întârzieri ale zborurilor și aglomerări în anumite zone ale aeroportului, informează IPN.

„Pe parcursul zilei este posibil să apară întârzieri ale zborurilor, precum și aglomerări în anumite zone operaționale, ca urmare a reluării graduale a activității. Pentru a vă asigura o călătorie cât mai eficientă, vă recomandăm să ajungeți la aeroport cu cel puțin 2,5 – 3 ore înainte de zbor”, se arată într-un comunicat emis de administrația aeroportului.

Călătorilor li se recomandă, de asemenea, să aibă documentele de călătorie pregătite, să urmărească cu atenție anunțurile din terminal și să respecte indicațiile personalului.

Problemele au început luni dimineață, când mai multe sisteme informaționale ale aeroportului au fost afectate. Deși administrația a invocat dificultăți tehnice, nu a oferit detalii clare privind natura incidentului. În mediul online au apărut imagini din incinta aerogării care arătau cozi considerabile și lipsa afișării informațiilor despre zboruri pe monitoare. Totodată, și pagina web oficială a aeroportului a fost nefuncțională timp de câteva ore.

Autoritățile aeroportuare dau asigurări că depun eforturi pentru revenirea completă la normal și cer înțelegere din partea pasagerilor în contextul acestor perturbări temporare.

Efectele reale ale postului cu apă asupra organismului uman. Ce au descoperit cercetătorii după 10 zile de studiu
Articolul anterior
Atenție la e-mailurile false trimise pasagerilor Wizz Air. Compania oferă explicații
Articolul următor