Povestea de dragoste dintre Eliade și Maitreyi

Povestea de iubire a celor doi a început când Mircea Eliade, avea 21 de ani. Acesta a întâlnit-o pe Maitreyi o tânără de 16 ani, atunci când a plecat în India. Dragostea celor doi a fost redată în cele mai frumoase citate, iar primul rând din povestea lor s-a scris în iarna anului 1930.

separator

Proaspăt absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, Eliade era decis să studieze sanscrita şi yoga cu profesorul indian Surendranath Dasgupta. Chiar după primele întâlniri, între Mircea Eliade şi Dasgupta s-a format o legătură strânsă care avea să-l aducă pe Eliade în casa în care locuia şi Maitreyi. În luna ianuarie a anului 1930, Eliade s-a mutat acasă la Dasgupta, unde a cunoscut-o pe fiica cea mare a acestuia, Maitreyi Devi.Când a întâlnit-o prima dată, Eliade nu a fost deloc atras de Maitreyi. Acestă  întâlnire o povesteşte chiar el în romanul ce poartă numele femeii.

„Mi se părea urâtă ― cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii puternici, de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt. Când i-am fost prezentat şi şi-a adus palmele la frunte, să mă salute, i-am văzut deodată braţul întreg gol şi m-a lovit culoarea pielii:mată, brună, de un brun nemaiîntâlnit până atunci, s-ar fi spus de lut şi de ceară”. 

Apoi, a început o perioadă în care cei doi petreceau tot mai mult timp împreună. Iar Eliade începuse să o înveţe limba franceză pe tânără Maitreyi, iar ea îl învăţa pe Eliade bengaleză. Astfel, fără să-şi dea seama, tânărul a început să se apropie de Maitreyi.Mai târziu, Mircea Eliade a decis să o ceară în căsătorie pe tânără. Cei doi s-au logodit pe malul unui lac. Familia fetei nu era de acord cu această relaţie, întrucât Eliade şi Maitreyi făceau parte din două lumi total diferite . În ciuda dragostei care se născuse între cei doi, aceştia s-au despărţit şi s-au reîntâlnit peste zeci de ani mai târziu, când Maitreyi era deja în vârstă şi avea o familie împlinită.În anul 1931, Eliade a fost nevoit să se întoarcă în România, unde în 1933 publică romanul „Maitreyi“. În care povesteşte detaliile povestei de dragoste pe care a trăit-o cu frumoasa indiancă, pornind de la jurnalul zilnic pe care îl ţinea, de la scrisorile pe care le aveam şi de la o fotografie veche.

„Cum te-aş putea eu pierde pe tine, când tu eşti soarele meu, când razele tale mă încălzesc pe acest drum de ţară? Cum să uit eu soarele?“ scrie Eliade în romanul „Maitreyi“

Iar după 42 de ani de la ruputura dintre ea şi Mircea Eliade, Maitreyi publică un roman răspuns intitulat „Dragostea nu moare“.

Sursa

Jale mare și lacrimi de durere la Anenii Noi. Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu provocat de televizorul defect, conduși pe ultimul drum

Jale mare și lacrimi de durere la Anenii Noi. Mama și cei cinci copii ai săi, decedați în urma unui incendiu, la Grigoriopol, au fost petrecuți ieri, 24 aprilie, pe ultimul său drum, scrie unimedia.info.

colaj foto: unimedia.info

Potrivit informațiilor, înmormânatarea a avut loc în localitatea Speia, din raionul Anenii Noi, satul de baștină al femeii.

Tragedia s-a produs în stânga Nistrului, în data de 20 aprilie. Femeia de 28 de ani din Grigoriopol și cei 5 copii ai săi au fost găsiți fără suflare în locuința lor. Întreaga familie a decedat în urma unei intoxicații cu fum, provocate de un scirtcircuit, care s-a produs din cauza televizorului defect.

Este vorba despre 3 băieței – din 2017, 2019 și 2022 și 2 fetițe – din 2016 și 2021.

Vecinul femeii s-a alertat când tânăra nu a scos vaca la pășune și a mers să vadă ce s-a întâmplat. Când a intrat în casă, ambele camere erau pline cu fum.

O fetiță dădea semne de viață și bărbatul a scos-o afară, însă până la venirea ambulanței copila a decedat.

Parcul central al orașului Bălți va purta numele lui Mihai Volontir

Parcul central din municpiul Bălți va purta numele regretatului actor și artist Mihai Volontir. Decizia fost votată ieri la ședința consiliului local, anunță presa din nordul țării.

Au votat consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate, Partidul Comuniștilor, Partidul Socialiștilor și Partidul Schimbării.

Legendarul actor Mihai Volontir ar fi împlinit în luna martie 90 de ani.

Mihai Volontir, actor de teatru și film, s-a născut în 1934, în satul Glinjeni, raionul Șoldănești. A făcut studii la Școala Pedagogică din Orhei și concomitent a lucrat în calitate de pedagog la școala din Păpăuți, Rezina.

Din 1957 și până la sfârșitul vieții, a fost actor la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți. Debutează cu rolul Surugiului din spectacolul „Chirița în Iași” de Vasile Alecsandri. A jucat în peste 120 de spectacole, a realizat zeci de roluri memorabile în diverse comedii, tragedii și drame.

A debutat ca actor de film la Studioul cinematografic „Moldova-film” în 1967, în rolul lui Ivan Turbincă din filmul „Se caută un paznic” în regia lui Gheorghe Vodă. În 1979, a jucat rolul lui Budulai în filmul artistic „Țiganul”, care i-a adus celebritate în lumea întreagă, apoi în 1984, a urmat filmul ”Întoarcerea lui Budulai”. În 2000 a fost desemnat cel mai bun actor al secolului XX al cinematografiei moldovenești.

Mihai Volontir este cavaler al „Ordinului Republicii”, cetățean de onoare al municipiului Bălți și cetățean de onoare al municipiului Chișinău.

Mihai Volonti s-a stins la vârsta de 81 de ani, pe 15 septembrie 2015, la Spitalului Clinic Republican din Chișinău, în urma complicațiilor cauzate de diabetul zaharat.

Havuzurile din capitală vor fi puse în funcțiune de la 1 mai

Toate, cele 14 havuzuri funcționale sunt verificate, așa încât de sărbătorile pascale, acestea să fie pornite.

În prezent, specialiștii de la Î.M. Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi, cei ai preturilor și de la Direcția Generală Locativ-Comunală şi Amenajare, verifică echipamentele tehnice, cum ar fi pompele, robinetele și rețelele de distribuție și efectuează lucrări de amenajare și reparație a zonelor din preajmă, a fântânilor arteziene, acolo unde este cazul, anunță municipalitatea.

În centrul capitalei, verificări au avut loc la havuzul din Grădina Publică ,,Ștefan cel Mare şi Sfânt” și la fântânile din scuarul Teatrului Național de Operă și Balet ,,Maria Bieșu”.

Lucrări de profilaxie au fost făcute și la havuzul din Complexul memorial ,,Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire” din sectorul Rîșcani şi la Scara Cascadelor din Parcul ,,Valea Morilor”.

De asemenea, verificări au fost realizate și la havuzurile din parcurile ,,Șipca”, din str. N. Dimo, ,,La Izvor” și ,,Alunelul”, din sectorul Buiucani, care au fost construite de la zero de Primăria Chișinău în ultimii trei ani.

Influența telefonului mobil asupra vieții noastre
Articolul anterior
25 de magazine pentru shopping online, recomandate de stilistul Nathaniel Kowalsky
Articolul următor