Povestea milionarului care dă BAC-ul a 27-a oară: ,,Îmi doresc foarte mult să merg la facultate și să fiu un intelectual”

Liang Shi și-a început cariera ca muncitor într-o fabrică. Ulterior a reușit să își fondeze propria companie de construcție, iar în prezent este unul dintre milionarii Chinei. Cu toate acestea, nu este mulțumit.

Povestea milionarului care dă BAC-ul a 27-a oară: Mă simt frustrat

Liang are acum doar un vis, acela de a lua bacalaureatul, iar apoi de a studia la prestigioasa Universitate din Sichuan, transmite click.ro.

Liang Shi: „Mă simt frustrat”

Pentru a concura cu cei aproape 13 milioane de liceeni care susțin examenul în acest an, Liang a spus că în ultimele luni a trăit „viața unui călugăr ascet”, sculându-se de la 5 dimineața pentru a studia câte 12 ore pe zi. „Mă simt frustrat din cauză că nu am reușit să am studii universitare. Îmi doresc foarte mult să merg la facultate și să devin un intelectual”, a declarat Liang pentru Agence France-Presse (AFP).

În ultimele patru decenii, milionarul a picat examenul Gaokao 26 de ori, prima oară fiind în 1983, la vârsta de 16 ani. Apoi, și-a mai încercat norocul timp de zece ani, însă efortul lui a fost în zadar.

Chiar și în perioada în care China avea măsuri draconice anti-Covid, el a dat examenul, ce-i drept fără succes. Acuzat că vrea să devină faimos cu isprava sa, Liang le-a răspuns cârcotașilor: „Nimeni întreg la cap nu ar petrece zeci de ani din viață învățând pentru Gaokao, doar pentru a-și face publicitate”. Mai în glumă, mai în serios, Shi a spus că a renunțat inclusiv la alcool și la jocul mahjong, pentru a se pregăti cum se cuvine pentru examenul din iunie.

Bărbatul nu a primit prea mult sprijin din partea fiului său, care a luat examenul în 2011. „La început nu a aprobat încercările mele, iar acum îi este indiferent”, a spus Liang. Întrebat cum va sărbători odată ce lua bacalaureatul, el a spus că plănuiește să compenseze distracția pierdută. „Voi juca mahjong cu prietenii mei timp de trei zile și trei nopți”.

Pentru studenți, un rezultat bun la examenul Gaokao poate decide traiectoria de viață, cu o diplomă de la o universitate de elită care conferă respect, statut și oportunități mai bune de angajare.

Mai mulți cerbi, refuzați la intrarea în țară. Aceștia erau aduși din Ucraina, dar nu aveau certificatele de sănătate în regulă

Mai mulți cerbi transportați din Ucraina în Republica Moldova au fost opriți la frontieră pentru că actele de însoțire nu corespundeau cadrului legal.

”În contextul situației cu privire la neadmiterea importului unui lot de animale (cerbi) din Ucraina în Republica Moldova,  Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor ( ANSA) informează publicul despre următoarele.

La data de 22 aprilie 2024, la punctul de inspecție la frontieră Criva-Mămăliga, inspectorii pe domeniul veterinar din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au examinat un lot de animale (cerbi) cu acte de însoțire, care nu corespundeau cadrului legal stabilit între Ucraina și Republica Moldova.

Astfel, Certificatul veterinar prezentat inspectorilor ANSA, precum și conținutul acestuia, nu corespundea modelului de certificat sanitar- veterinar  pentru astfel de specii de animale, care a fost agreat în anul 2022 între Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Autoritatea Veterinară din Ucraina.

Mai mult, nu corespundeau nici datele de identificare a animalelor cu cele reflectate în documentul prezentat, iar agentul economic nu era înregistrat în sistemul informațional TRACES (Trade Control and Expert System).

În acest context, operațiunea de import a lotului de animale (cerbi) a fost sistată temporar pentru a găsi soluții optime pentru agentul economic și pentru animale.

Operatorul a fost informat despre procedurile de înregistrare în sistemul informațional TRACES, iar inspectorii ANSA de comun cu colegii din cadrul Autorităților din Ucraina depun toate eforturile pentru a soluționa problema și pentru a obține de la Autoritatea pe domeniul veterinar din țara vecină garanțiile de sănătate a animalelor (în conformitate cu modelul de certificat sanitar veterinar agreat anterior).

Reiterăm! Se depun eforturi pentru a găsi soluții optime, astfel încât să nu fie afectată nici starea de sănătate a efectivelor de animale domestice sau din fauna sălbatică din Republica Moldova.

În legătură cu situația creată, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor  îndeamnă agenții economici să se informeze corect înainte de a efectua operațiuni de import a animalelor și să se asigure că dispun de toate actele necesare (conform modelelor stabilite) înainte de a efectua procedura de import”, comunică ANSA.

Mai multe școli profesionale și colegii din țară vor fuziona. Ce spune ministrul Educației

În această săptămână, specialiștii de la Ministerul Educației și Cercetării (MEC) vor merge la opt instituții de învățământ tehnic care au un număr mic de elevi și pe care planifică să le comaseze. Autoritățile vor discuta cu administrațiile colegiilor și școlilor profesionale despre procesul de reorganizare. Ulterior, acestea vor fi absorbite de instituții mai mari, în care ar urma să fie transferați inclusiv profesorii, scrie moldova1.md.

Șase școli profesionale și două colegii din mai multe localități din țară vor fuziona cu alte instituții de învățământ profesional tehnic. De exemplu, Centrul de Excelență în Industria Ușoară din Chișinău va absorbi Colegiul Tehnologic din Chișinău. Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor din Bălți va absorbi Școala Profesională din Alexăndreni, raionul Sângerei. Iar Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți va absorbi Colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani. Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat într-o conferință de presă că scopul reorganizării instituțiilor este sporirea calității educației.

„Vorbim în primul rând de câteva colegii și școli profesionale din subordinea Ministerului Educației. În toate aceste instituții de învățământ, noi am făcut testări în luna februarie ca să vedem ce cunosc copiii din aceste instituții și lucrurile arată destul de îngrijorător. Rezultatele le puteți vedea și în nota informativă a proiectului de hotărâre de Guvern. Copiii își vor continua studiile în acele instituții până la absolvire, asta înseamnă cel puțin doi ani, iar la fel cadrele didactice vor continua să activeze în această perioadă de timp”, a menționat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.

Referitor la situația de la Colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani, unde elevii, profesorii, dar și localnicii au protestat acum câteva zile împotriva inițiativei ministerului, Dan Perciun a spus că este un caz singular.

„Dacă ne referim la instituția din Lipcani, atunci ea demult nu mai este un colegiu pedagogic, acolo practic specialități pedagogice nu mai există de principiu, însă colegii mei vor merge în fiecare instituție și vor discuta cu directorul, colectivul, inclusiv elevii, și vor oferi explicațiile necesare și eu cred că lucrurile se vor aranja”, a mai spus Dan Perciun.

După intrarea în vigoare a deciziei, Ministerul Educației va crea, timp de două luni, comisii care se vor ocupa de procesul de reorganizare și transmitere a bunurilor instituțiilor. Angajații vor fi transferați în noile entități, iar în cazul în care acest lucru va fi imposibil, vor fi disponibilizați. Potrivit Ministerului Educației, pentru a fi eficiente, școlile profesionale trebuie să aibă minim 350 de elevi, iar colegiile – 700 de elevi. În prezent, din cele 77 de instituții subordonate ministerului, doar 26 au un număr suficient de elevi.

Manifest în Capitală, în sprijinul tinerei gravide ucise cu sânge rece: ”Vrem dreptate pentru Ana-Maria!”

În fața sediului Guvernului de la Chișinău, în seara de 23 aprilie, a avut loc manifestația „Cerem dreptate pentru Ana-Maria”, în sprijinul tinerei însărcinate găsită fără viață la opt zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie, la Orhei. Reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale pentru drepturile omului, printre care Coaliția Națională „Viață fără Violență”, Femei pentru femei și Crucea Roșie, au participat la acțiune, scrie NM.md.

Câteva zeci de persoane s-au adunat în fața clădirii Guvernului. Aceștia au venit cu pancarte cu mesaje precum: „Cerem dreptate pentru Ana-Maria”, „În tăcerea voastră, ei ne ucid pe noi”, „O dată la 5 minute o femeie moare din cauza violenței”, „Vrem securitate nu doar în discursuri politice”, „Bărbații de calitate nu se tem de egalitate”. Pe una din pancarte era reprezentată imaginea unui copil nenăscut și scria: „Un craniu crăpat de lovituri”.

Ana-Maria Guja, de 19 ani, a fost găsitî moartă pe 20 aprilie, după ce pe data de 12 aprilie a urcat într-o mașină de ocazie, la Orhei, și de atunci a dispărut fără urmă. Tânăra era însărcinată în luna a șasea. Corpul neînsuflețit a fost găsit la 21 de kilometri de satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești, unde locuiește principalul suspect – Gheorghe Cotorobai, fost polițist și angajat al sistemului penitenciar.

Tânără a fost condusă astăzi, 23 aprilie, pe ultimul drum, în localitatea Susleni.

O nouă victorie pentru Moldova
Articolul anterior
Marea Britanie vrea un acord cu Moldova privind întoarcerea imigranților
Articolul următor