Povestea tânărului din Iași care desenează caricaturi printr-o lupă, fiind aproape orb. Toate personajele sale au ochii închiși sau cu probleme

Cu o lupă puternică în mâna stângă şi cu creionul în dreapta, un tânăr desenator din Iaşi realizează caricaturi pline de umor, prin care transpune în desene expresii româneşti. Ochiul stâng îi este aproape orb, ochiul drept îi mai funcţionează în proporţie de 60%, scrie ziarul de iași citat de g4media.ro.

Dar umorul din desenele sale ascunde privitorului acest lucru. Privitorului „cu ochelari de cal”, cel puţin, pentru că arta lui Adrian Serghie are o particularitate: personajele din desenele sale au ochii închişi. Un amănunt care ascunde o dramă cumplită.

O afecţiune multi-sistemică

  • “În Boala Behcet apar inflamaţii la nivelul vaselor de sânge. Asta duce la tromboză. Este o afecţiune multi-sistemică, uneori cu afectare oftalmologică, dar se manifestă cu ulceraţii la nivelul pielii, la nivel bucal sau la nivelul ochilor. Duce la scăderea acuităţii vizuale, durere, sensibilitate la lumină. Afectarea oculară este importantă, dar toate vasele de sânge pot fi implicate. Dacă tratamentul nu este identificat la timp, poate avea repercusiuni severe”, a explicat dr. Nicoleta Anton, medic primar oftalmolog la Spitalul Sf. Spiridon şi cadru didactic la UMF Iaşi.

Boala Behcet, cea care i-a afectat vederea lui Adrian, este foarte rar întâlnită în România.

  • “Eu, în 16 ani de carieră în oftalmologie, nu am avut decât un caz, dar şi acela era un student din Pakistan. Este o boală întâlnită frecventă mai mult în ţările orientale, în Turcia, în China. Este afectată o alelă de pe o anumită genă, HLA-B51. În Turcia sunt cele mai multe cazuri, în jur de 20%, în care este prezentă această alelă şi în China, Japonia undeva la 5-10% din cazuri”, a mai spus medicul.

În ciuda durerilor şi a vederii tot mai slabe, Adrian Serghie şi-a ascuns boala, până anul trecut. “Sunt cunoscut pentru expresiile româneşti, am aproape 500 de desene. Oamenii au început să le aprecieze din timpul pandemiei, cred că au avut nevoie de un pic de umor. Eu o duceam foarte prost cu comenzile şi am început să fac liveuri pe Facebook, în care rugam oamenii să facă donaţii. Nu le-am spus de povestea mea, am ţinut mult timp ascuns. Anul trecut am început să zic. Însă au apărut imediat unii care mi-au zis că-s cerşetor”, povesteşte calm şi trist Adrian.

Nu are voie să se enerveze. Emoţiile de orice fel fac ca vasele de sânge să se dilate, ceea ce, în cazul lui, înseamnă o diminuare şi mai accentuată a vederii, care poate să dureze uneori câteva minute, alteori 2-3 zile. Apoi revine la stadiul actual, ochiul stâng aproape orb, cel drept la ceva mai mult de jumătate din capacitatea normală. “Cu ochiul stâng văd ca o ceaţă, dar nu recunosc obiecte, nu recunosc pe nimeni. Ţin lupa, ţin caietul ca să nu alunece, ţin creionul, iar când fac live-uri pe Facebook trebuie să fiu atent să nu dau cu capul în cameră. Mai răspund şi la mesaje şi să am grijă ca pisicile să nu se urce pe desene. Mă întreb în fiecare zi, dacă mă doare ceva, dacă văd ceva nou la mine, mă întreb «ăsta e simptom?» Uneori este, alteori nu. Umorul mi-a rămas numai în desen”, mărturiseşte Adrian.

Cofondatorul People of Design: „Am colaborat cu bucurie cu el”

Criza uleiului e surprinsă în desenele sale, iar expresiile româneşti “văzute” prin ochii lui îţi aduc pe faţă zâmbetul. Multe dintre desene sunt cu peşti “probabil pentru că atunci când eram mic am avut un fel de obsesie pentru peşti, aveam acasă vreo 20-30 de acvarii”, încearcă o explicaţie Adrian. Pe pagina sa de Facebook lansează şi desene în care combină mai multe animale într-unul singur şi îi invită pe urmăritorii săi să le găsească un nume. Are câteva cărţi de colorat (cu pisici) şi a făcut chiar şi un desen pentru un tatuaj pe care un client din Germania a reuşit să şi-l transpună fidel pe piele.

Un alt Adrian, tot un creativ, bine-cunoscut în Iaşi, a fost printre primii care au aflat de boala tânărului desenator. Adrian Mironescu, designer de brand Wiron şi cofondator People of Design, povesteşte: „L-am întâlnit pe Adrian acum 9 ani la StreetDelivery şi m-au impresionat tare mult ilustraţiile sale ingenioase şi migala cu care le realiza. Am colaborat cu bucurie pentru proiecte pentru ApaVital, CivicHeroes sau EduChance dar şi pentru daruri minunate. Tare m-aş bucura să ştie cât mai multă lume de arta lui şi să îi sprijine misiunea care îl face fericit şi îi oferă putere”.  Îşi doreşte să fie apreciat ca artist, să nu fie privit doar ca un om bolnav. Îşi doreşte ca arta sa să se vândă, ca oamenii să nu investească doar în like-uri pe reţelele de socializare. „Mă ajută foarte mult să văd că oamenii cred îndeajuns în mine încât să mă susţină că artist. Mă ajută să cresc. Intru foarte repede în depresie când văd că oamenii ignoră desenele. Aş vrea ca oamenii să vadă greutăţile astea. O dată la o săptămână-două, primesc mesaje de la oameni pe care nu-îi cunosc şi îmi arată . Eu şi aşa nu câştig nimic. Am 500 de desene, cum să le protejez?”, întreabă Adrian în timp ce arată câteva dintre desenele sale: “În desenul ăsta sunt eu şi câţiva oameni cu bancnote lipite de ochii – ei sunt orbiţi de bani, eu sunt orbit de boală”.

Nu l-au recunoscut nici pisicile

Şi-a cunoscut soţia într-un moment în care fusese internat în spital şi credea că a scăpat. Nu avea foarte multe informaţii despre boala sa. Nu ştia la ce să se aştepte. “Am fost internat în spital, foarte foarte grav, apoi mi-am revenit, am crezut că sunt bine, am scăpat. Atunci am cunoscut-o pe soţia mea şi la puţin timp după aceea m-am îmbolnăvit foarte foarte rău. A fost ciudat, pentru că abia o cunoscusem, am fost internat în spital, ea nu ştia ce să creadă, ce să simtă. Când mi-au dat drumul din spital ea m-a îngrijit, eu nu eram în stare de nimic, eram o legumă. Nici nu ne cunoşteam atât de bine, cumva a riscat”. S-a întors acasă cu un pansament uriaş la ochi, iar pisicile nu l-au recunoscut.

E conştient că nu există decât tratament de încetinire a bolii: “Mereu mă gândesc ce o să se întâmple mai departe. Îmi doresc doar să desenez cât mai mult şi să aduc cât mai multă bucurie oamenilor până se va întâmpla inevitabilul. De la începutul anului am un fel de lichid în ambii ochi şi specialiştii nu ştiu ce e, m-au tot chemat continuu în ultimele luni. Ar trebui să fac o injecţie, am mai făcut pe vremuri, dar nu prea o vreau. E foarte dureroasă şi nici ei nu vor să facă, pentru că poate să afecteze mai tare vederea. Şi am zis «ştiţi, cu ochii ăştia fac cam tot»„.

Adrian îşi pune serios problema ce ar putea face în lipsa văzului. „Mi-ar plăcea să dau voci pentru filme de animaţie. M-ar tenta asta. Mi-ar plăcea foarte mult bucătăria, dar nu mă avantajează, pentru că nu văd. Sau să fiu speaker motivaţional, să le vorbesc oamenilor despre cum am dus eu lupta asta. Tot ce mi-am propus am făcut”, spune ca un adevărat speaker motivaţional Adrian, care are puterea să găsească şi un avantaj: “O să fie mai uşor, pentru că eu am o frică de public. Dacă nu-i mai văd, o să fie mai uşor”.

Deocamdată, sub lupa dotată cu lumini led, desenează. Unele desene le-ar putea face şi cu ochii închişi, spune artistul, ale cărui desene îşi aşteaptă cumpărători, pe site-ul https://www.adrianserghie.ro/for-sale/. Cu banii obţinuţu speră să ţină boala sub control cât mai mult timp. Poate oricine să îl ajute, în acest mod.

sursa: Ziarul de Iași

Marfă ascunsă pe corp și în bagaj, deconspirată de vameșii de la Palanca

La postul vamal Palanca, un nerezident de 43 de ani a încercat să transporte ilegal o cantitate de suplimente alimentare și produse cosmetice, ascunzându-le sub haine.

În momentul în care a fost întrebat de funcționarii vamali dacă are ceva de declarat, acesta a răspuns negativ.

Bărbatul intenționa să traverseze pista de intrare în țară a postului vamal Palanca în calitate de pieton.Totuși, în urma unui control fizic amănunțit, s-au descoperit produsele ascunse atât în bagajul personal, cât și pe corpul bărbatului. Astfel, funcționarii vamali au reușit să împiedice transportul ilicit al acestora.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.

Marco Rubio și Serghei Lavrov au vorbit la telefon să pregătească întâlnirea dintre Trump și Putin

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi omologul său american Marco Rubio au avut o convorbire telefonică şi au convenit să reia dialogul întrerupt de ofensiva rusă în Ucraina, informează AFP.

„Serghei Lavrov şi Marco Rubio au confirmat că sunt gata să conlucreze la restabilirea unui dialog interguvernamental reciproc respectuos, conform tonului dat de preşedinţi”, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe rus.

„Ei au convenit să reia contactele regulat, inclusiv pentru a pregăti un summit ruso-american la cel mai înalt nivel”, adaugă comunicatul.

Această convorbire între Lavrov şi Rubio a avut loc după discuţia telefonică de miercuri între Donald Trump şi Vladimir Putin, care au convenit să înceapă negocieri pentru a pune capăt „imediat” războiului din Ucraina. Chiar dacă Trump l-a informat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la această convorbire a sa cu Putin, el nu a căutat să discute cu el în prealabil în legătură cu o strategie de negociere, notează AFP, citată de Agerpres. Aceste iniţiative îngrijorează partenerii tradiţionali ai Washingtonului.

În acest context, preşedintele francez Emmanuel Macron i-a convocat pe liderii europeni la o reuniune luni, la Paris.

Macron cheamă liderii Europei la un summit de urgență, după provocările lansate de Administrația Trump

Președintele francez Emmanuel Macron convoacă liderii europeni pentru un summit de urgență la Paris, luni, potrivit ministrului polonez de externe Radosław Sikorski, aflat sâmbătă la Conferința de securitate de la München, informează Politico.

„Sunt foarte bucuros că președintele Macron i-a chemat pe liderii noștri la Paris”, a spus Sikorski, adăugând că se așteaptă ca liderii europeni să discute „într-un mod foarte serios” provocările prezentate de președintele american Donald Trump. „Președintele Trump are o metodă de operare pe care rușii o numesc – razvedka boyem – recunoaștere prin luptă: împingeți și vedeți ce se întâmplă, apoi vă schimbați poziția. Și trebuie să răspundem”, a spus ministrul polonez.

Întâlnirea va avea loc luni, potrivit a doi oficiali UE, dar nu este clar dacă întâlnirea va implica toți liderii UE sau doar un grup mai mic de țări și dacă vor fi invitați și alți lideri europeni precum premierul britanic Keir Starmer.

Ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, care a făcut parte din panelul de discuții cu Sikorski la München, nu a confirmat sau infirmat summitul de urgență. Sikorski a declarat ulterior că premierul polonez Donald Tusk va călători luni la invitația lui Macron la întâlnire. „Trebuie să ne arătăm puterea și unitatea”, a spus Sikorski într-o postare pe rețelele de socializare.

O fetiță în vârstă de 6 ani, scoasă de sub dărâmăturile provocate de explozia rachetei rusești în blocul de locuit din Kiev. Un bărbat, posibil tatăl fetiței, a fost găsit mort de salvatori
Articolul anterior
Irina Rîngaci și Mariana Draguțan, pe locul doi la turneul internațional Ranking Series
Articolul următor