Povestea unui cuplu din Capitală care a deschis o afacere dulce în pandemie

Pentru unii producători, pandemia de COVID-19 a fost un prilej de a se afirma pe piața din Moldova. Este și cazul soților Zolotco din Capitală care și-au transformat pasiunea într-o afacere profitabilă.

De un an, aceștia produc dulciuri și deserturi vegane fără gluten și aditivi alimentari, iar până acum au experimentat peste o sută de rețete.

Dragostea pentru dulciuri au descoperit-o în perioada carantinei, iar ideea de a pune pe roate o afacere sănătoasă le-a sugerat-o băiatul lor de doar cinci anișori.

„Noi gătim totul împreună, dar oricum sunt unele deserturi pe care le pregătesc mai des, cum ar fi: tarte, tartule, chifle. Natașa gătește torte și eclere. Avem circa 60 de rețete testate, interesante și gustoase.”, a declarat Igor Zolotco, locuitor al oraşului Chişinău.

Au început a găti pentru apropiați, iar peste câteva luni cuplul s-a trezit cu o cerere mare din partea consumatorilor.

„Am înțeles că sănătatea depinde foarte mult de alimentație și cu încetul am început să ne dezvoltăm, ne-am consultat cu nutriționiștii.”, a relatat antreprenorul. 

Natalia a arătat cum se prepară eclerele sănătoase și cu ce înlocuiește ingredientele tradiționale.

„Facem așa un amestec care înlocuiește ouăle, aici sunt componente precum praf de copt, crohmal. O să folosim trei tipuri de făină, prima este din năut, din orez. Folosim crohmal asiatic tapioca.”, a menționat Natalia Zolotco, locuitoare a oraşului Chişinău.

Procesul este unul migălos și necesită mult timp, însă rezultatele sunt pe măsură.

„În cazul nostru noi am folosit amestec din ulei vegan şi lapte caju, după care am pus înlocuitor de proteină şi înlocuitor de ouă.”

Dulciurile fără gluten se remarcă nu doar prin faptul că sunt sănătoase și gustoase, ci și pentru că sunt sățioase.

„Sunt foarte dulci, sunt foarte gustoase.”

Visul soților Zolotco este să își deschidă propria cofetărie, dar pentru asta au nevoie de 80 de mii de euro.

„Visăm ca să nu deschidem doar un atelier, dar ca să fie o cofetărie mică unde oamenii vor putea să vină să bea ceai, cafea, să mănânce un desert gustos.”,  a precizat femeia. 

Un ecler costă circa 35 de lei, iar un kilogram de tort poate fi cumpărat de la 450 de lei.

sursa:www.publika.md

Doi pasageri de la cursa „Chişinău-Istanbul” au încercat să treacă cu valută nedeclarată

În bagajele de mână ale doi cetățeni străini, polițiștii de frontieră de comun cu funcționarii vamali au depistat valută, în numerar de mii de euro și dolari, care nu a fost declarată. Cazurile au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, la curse cu destinație spre Istanbul, Turcia.

În ambele situații s-a acționat în cadrul controlului de specialitate, efectuat în coordonare între cele două autorități.

Prima persoană documentată este cetățean chinez de 35 de ani, în bagajul căruia s-au depistat 10900 EUR și 5500 USD. În bagajul cetățenului Ucrainei de 41 de ani, echipa mixtă a descoperit 50000 USD, pe care pasagerul a evitat să le declare.

În continuare investigațiile se desfășoară în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun. 

Percheziții într-un dosar de contrabandă cu obiecte din metale prețioase, în valoare de peste 1,5 milioane lei

În postul vamal Leușeni, funcționarii vamali în comun cu polițiștii de frontieră au deconspirat intenția unui conațional de a introduce ilegal în țară un lot de articole, presupus din metal prețios.

Astfel, urmare a controlului vamal, în geanta de mână au fost depistate bunurile nedeclarate: 103 monede, un lingou și două medalii.  

Cazul a avut loc astăzi, 5 decembrie 2023, în timpul verificării bagajelor pasagerilor de la ruta „Franța-Moldova”. Documentat este un conațional în vârstă de 36 de ani.

În cadrul audierilor, persoana a declarat că monedele au fost procurate contra sumei de 300 EUR, iar lingoul presupus a fi din aur – 800 EUR.

În continuare, bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar investigațiile pe caz continuă.

Fostul președinte Igor Dodon, alături de mezinul său pe muntele Athos: ”Ne vom ruga pentru țară”

Fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, a plecat într-un pelerinaj de câteva zile pe muntele Athos.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Igor Dodon a scris că a ajuns pe muntele Athos alături de fiul său mai mic, menționând că vor urma câteva zile de liniște și discuții cu călugării, transmite Știri.md.

„Am ajuns la muntele Athos, împreună cu feciorul cel mic. Vor urma câteva zile de liniște, discuții cu călugării și reflecții. Ne vom ruga pentru Moldova. Să fie pace și normalitate în țară”, a scris Igor Dodon.

De menționat că, în ultimii ani, fostul șef de stat a mers în mai multe pelerinaje pe muntele Athos, iar de fiecare dată, Igor Dodon a declarat că în timpul pelerinajului s-a rugat pentru poporul R. Moldova.

,,În Moldova nu te plictisești!”. Doi bloggeri canadieni au trăit o experiență inedită în țara noastră
Articolul anterior
Britney Spears, imagine rară cu fiii ei, care sunt deja mari
Articolul următor