Precizările Ministerului Educației privind redeschiderea instituțiilor de învățământ, în contextul pandemiei Covid-19

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) reiterează faptul că asigurarea sănătății copiilor/elevilor/studenților și cadrelor didactice reprezintă principalul deziderat în toate acțiunile și deciziile sale. La moment, MECC examinează mai multe soluții privind organizarea noului an de studii 2020-2021.

separator

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a elaborat proiectul „Reglementărilor speciale privind organizarea anului de studii 2020-2021 în condițiile epidemiologice de COVID-19 pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial, liceal și extrașcolar”. Documentul respectiv se află la etapa consultărilor cu reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și ai organelor locale de specialitate în domeniul învățământului.

Astfel, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale urmează să se expună asupra recomandărilor privind măsurile de protecție, de organizare și menținere a spațiilor de studii, a programului școlar, completelor de clasă, condițiilor de distanțare fizică, de efectuare a triajului epidemiologic și de instruire a angajaților, ținând cont de specificul activităților și de structura instituțiilor de învățământ.

Proiectul „Reglementărilor speciale privind organizarea anului de studii 2020-2021 în condițiile epidemiologice de COVID-19 pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial, liceal și extrașcolar” urmează să fie definitivat și aprobat, ținându-se cont de recomandările și propunerile autorităților competente.

Maia Sandu a plantat copaci în Găgăuzia

Președinta Maia Sandu a marcat Ora Pământului plantând copaci în satul Avdarma din UTA Găgăuzia, împreună cu colegii de la Președinție, un grup de studenți de la Universitatea din Comrat și oameni din localitate. Au fost sădiți peste 5000 puieți de frasin, paltin și mălin, care vor crea o perdea forestieră de protecție a câmpurilor agricole.

„Împădurirea țării este o prioritate pentru noi pentru următorii ani. Schimbările climatice reprezintă o problemă majoră la nivel global, iar fiecare dintre noi poate contribui la îmbunătățirea calității mediului înconjurător prin gesturi simple, dar importante”, a spus șefa statului. 

Președinta Maia Sandu a menționat că azi seara, în intervalul 20.30-21.30, clădirile guvernamentale vor deconecta energia electrică pentru a se alătura mișcării globale Ora Pământului. „Vrem astfel să sensibilizăm societatea cu privire la impactul negativ al emisiilor de CO2. Împreună putem reduce aceste daune, utilizând econom și cu chibzuință resursele energetice, dar și prin creșterea suprafețelor de păduri care să ne asigure un mediu mai sănătos”, a precizat șefa statului.

Un preot din Cernăuți, reținut și scos cu forța din biserică, chiar în timpul unei slujbe

Un preot din regiunea Cernăuți a fost reținut și scos cu forța din biserică de poliția ucraineană chiar în timpul unei slujbe. Biserica Înălțarea Domnului, unde a avut loc incidentul, ar fi refuzat să iasă din subordinea Patriarhiei de la Moscova. Acţiunea autorităţilor ucrainene are loc după ce președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a semnat la sfârşitul anului trecut un decret prin care a interzis grupurile religioase afiliate Rusiei și impunerea sancțiunilor pentru o serie de episcopi pro-ruşi, scrie publika.md.

Biserica Ortodoxă Ucraineană a anunţat în 2022 că a rupt legăturile cu Rusia și cu Patriarhia Moscovei, însă toamna trecută, în urma mai multor percheziţii, Serviciului de Securitate al Ucrainei a declarat că au fost identificate documente, care confirmă că unii membri ai structurii bisericești din Cernăuţi au cetățenie rusă.

De asemenea, SBU susţine că a găsit în biserici propagandă rusă și literatura xenofobă, precum şi documente cu mesaje ideologice pro-ruse. De atunci, autorităţile ucrainene au impus sancțiuni episcopilor și susținătorilor săi financiari și au deschis dosare penale împotriva a zeci de clerici.

Mai mulți bani pentru profesorii tineri! Aceștia vor primi indemnizații anuale timp de cinci ani

Mai mulți bani pentru tinerii profesori. Ministerul Educației vrea ca dascălii începători să ridice indemnizații de la stat cinci ani și nu trei cum se întâmplă acum. Asta înseamnă că în cinci ani cadrele didactice vor ridica suplimentar, pe lângă salariu, 200 de mii de lei, în loc de 120 de mii care sunt alocate acum în primii trei ani de activitate, scrie tv8.md.

Precizăm că acum tinerii profesori beneficiază anual de o indemnizație de 40 de mii de lei. Autoritățile au decis să rămână la aceeași alocație, dar să lungească perioada cu doi ani.

Dascălii care aleg să se angajeze în școlile din spațiul rural beneficiază suplimentar de compensații pentru chirie și servicii comunale, oferite de autoritățile locale. 

Cei care decid să se concedieze, mai devreme de termenul de trei ani sunt obligați să restituie banii oferiți ca și indemnizație.

Mărturisirea Nataliei Morari: ,,Așa s-a întâmplat că la ai mei 36 de ani eu încă nu am copii”
Articolul anterior
Un atelier clandestin de fabricare a elicopterelor a fost descoperit în raionul Criuleni
Articolul următor