Premieră ecologică în Republica Moldova în privința lămpilor fluorescente

În premieră, în R. Moldova urmează a fi reciclate tuburile fluorescente. Compania Moldrec Group a expediat luni spre reciclare partenerilor din România, Green Group,un camion cu lămpi, scrie evz.ro.

Tuburile fluorescente – pericol real pentru sănătatea umană

Potrivit specialiștilor, tuburile fluorescente reprezintă o mare problemă pentru mediu și pentru sănătatea oamenilor. Dacă nu sunt reciclate corespunzător, acestea se pot sparge, iar mercurul, aflat în interior, reprezintă un pericol real pentru sănătatea umană.

Reprezentanții companiei Moldrec Group au subliniat că tuburile fluorescente pot fi găsite în majoritatea oficiilor din țară, iar atunci când nu mai funcționează, de obicei sunt aruncate la gunoi. „Acum acestea pot fi reciclate și în Republica Moldova, cu preocupare pentru sănătatea oamenilor și pentru mediu”, notează Moldrec Group.

„La Green Group din România, tuburile vor fi tratate cu grijă pentru a nu pune în pericol viața umană și mediul”

Acțiunea a fost salutat de către fostul ministru al Mediului, Iuliana Cantaragiu. Aceasta a atenționat că lămpile fluorescente pot prezenta un pericol pentru mediul înconjurător și pentru sănătatea celor din jur.

„Noutatea zilei este că în sfârșit tuburile fluorescente au soluție pentru reciclare și în Republica Moldova. Când ardea un tub în oficiu, ce făceați cu el? Deseori le-am văzut pe la containerele de gunoi și mă înfiora gândul că se pot sparge. Acestea conțin mercur, iar mercurul este foarte toxic și periculos pentru sănătatea oamenilor și pentru mediu”, a spus Iuliana Cantaragiu.

„Acum, pentru prima dată în Republica Moldova, Moldrec Group a efectuat un transport spre Green Group din România, unde tuburile vor fi tratate cu grijă pentru a nu pune în pericol viața umană și mediul. Dacă aveți tuburi, nu le mai țineți prin depozite sau subsoluri, căci pot fi un pericol pentru voi și cei din jur, ci predați-le la Moldrec Group. Reprezentanții companiei pot fi găsiți la numerele de telefon 0767 81 781 sau 060 291 291. Împreună pentru o Moldovă verde și curată”, a afirmat Iuliana Cantaragiu.

Compania Green Group România a fost fondată în anul 2002. Aceasta operează singurul parc industrial de reciclare din România. Green Group România deține licențele de mediu și campusurile necesare pentru reciclare și pentru un management al deșeurilor corespunzător.

După discuția cu Putin, Trump a vorbit și cu Zelenski: ”Să o facem împreună”

După discuția cu președintele rus Vladimir Putin, liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a purtat miercuri o convorbire telefonică și cu șeful statului ucrainean Volodimir Zelenski, a confirmat președinția de la Kiev, potrivit Unian.

Purtătorul de cuvânt al lui Zelenski, Serghei Nikiforov, le-a confirmat jurnaliștilor laconic cu un DA că discuția a avut loc. Unian mai scrie că discuția a durat o oră.

Totodată, Zelenski a scris pe canalul său de Telegram că a discutat cu Trump despre pace.

”Am discutat despre disponibilitatea noastră de a conlucra, despre dotarea noastră, mă refer la drone și alte tehnologii avansate. Îi mulțumesc președintelui Trump pentru interesul față de ceea, ce putem face împreună”, a declarat Zelenski.

Totodată, Zelenski a dezvăluit că a fost discutată și vizita ministrului american al finanțelor în Kiev, iar Trump l-a informat pe Zelenski despre discuția purtată cu Vladimir Putin.

”Stabilim pașii comuni pentru a opri agresiunea rusă și pentru a garanta o pace de durată. Cum a spus președintele Trump, let’s get it done (să o facem împreună)”, a mai anunțat Zelenski.

Un cunoscut om de televiziune din România, acuzat de întreținerea de raporturi sexuale cu minore, a fost condamnat la 8 ani de închisoare

Dan Diaconescu, fost om de televiziune din România, a primit o sentință de opt ani și patru luni de închisoare de la Judecătoria Constanța, potrivit surselor judiciare citate de News.ro.

Conform informațiilor furnizate de presa din România, Diaconescu este acuzat de întreținerea de raporturi sexuale cu două fete minore. Procurorii l-au trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, toate în stare de recidivă postexecutorie.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a oferit detalii concrete despre acuzațiile aduse lui Diaconescu. Potrivit sursei citate, „În jurul datei de 19.11.2020 şi în jurul datei de 22.11.2020, D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani şi 4 luni, contra sumei de 300 de RON, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul Bucureşti”.

Procurorii au menționat și alte incidente care au avut loc în septembrie 2020 și august 2021. În aceste cazuri, Dan Diaconescu este acuzat că a întreținut raporturi sexuale cu aceeași minoră, cunoscând că aceasta practica prostituția.

Aceste acte ar fi avut loc în hoteluri din stațiunea Olimp și într-un apartament din Constanța.

„În jurul datei de 20.09.2020 şi în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de RON, în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în staţiunea Olimp din judeţul Constanţa”, au declarat procurorii care se ocupă de caz, potrivit News.ro.

În prezent, cazul se află în faza de judecată, iar sentința pronunțată de Judecătoria Constanța poate fi contestată.

„E mai frig fără tine. Îmi imaginez ce frumos a fost azi în cer!” Arcadie Spoială şi-ar fi sărbătorit astăzi ziua de naştere

Regizorul Arcadie Spoială, care a fost stivit de o creangă în timpul intemperiilor, în vara anului 2024, şi-ar fi sărbătorit astăzi, 12 februarie, ziua de naştere.

Interpretul Ionel Istrati a scris un mesaj emoționant pe Instagram dedicat prietenului său:

„12 februarie și e ziua ta. Îmi imaginez ce frumos a fost azi în cer!

Îngerii ți-au permis să-ți faci singur decorul, cum așa reușeai să creezi frumos aici, pe pământ!

Flori, muzică și lumină! În jurul tău era mereu frumos! Cred că ai zâmbit, pentru că așa te ținem minte noi, prieten drag. Noi, cu ochii triști ațintiți în amintiri ne-am dorit ca tu să ne veghezi dintr-o lume mai bună. Ne lipsești. E mai frig fără tine. E un februarie fără Arcadie. E un gol pe care vreau să-l refac chiar din seara când speram disperat că te vei face bine, că medicii te vor salva. Încercăm să-ți facem pe plac ca și mai înainte. Sper să zâmbești uitându-te la noi. Chipul tău senin e în memoria noastră”, a scris interpretul Ionel Istrati pe Instagram.

Deciziile luate de Trump chiar în prima zi după învestire: Lista completă
Articolul anterior
Spectacol extraordinar pe cerul nopții: Șapte planete se vor alinia pe cer luna viitoare
Articolul următor