Premierul Dorin Recean a discutat cu partenerii externi despre situația din sectorul energetic și posibilitățile suplimentare de sprijin

Prim-ministrul Dorin Recean și partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova au analizat, astăzi, provocările generate de situația din sectorul energetic și impactul asupra economiei și cetățenilor, cu accent pe regiunea transnistreană, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Premierul Dorin Recean a mulțumit partenerilor pentru asistența consistentă acordată țării noastre, inclusiv în această perioadă, când Federația Rusă a sistat aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene. 

Interlocutorii au discutat despre modalitățile de sprijin pentru a atenua impactul întreruperii livrărilor de gaze naturale asupra cetățenilor și companiilor, pe termen scurt, și pentru a contribui la securitatea energetică a întregii regiuni, pe termen lung. A fost discutată și  o listă de necesități privind asistența externă, menită să sprijine atât cetățenii Republicii Moldova, cât și instituțiile statului, pentru a consolida reziliența energetică și economică a țării noastre.

Premierul a vorbit partenerilor de dezvoltare despre măsurile întreprinse deja de autoritățile de la Chișinău, referindu-se la sprijinul acordat locuitorilor din zona de securitate, care sunt vizați de întreruperile de curent electric la care recurg factorii de la Tiraspol.  „Republica Moldova va continua să ajute oamenii din regiune, precum și eforturile de dialog cu administrația de la Tiraspol. Dacă se dorește un mecanism real de livrare a gazelor, suntem gata să-l oferim”, a spus premierul.

Totodată, au fost menționate compensațiile pentru energie oferite cetățenilor de pe malul drept al Nistrului, precum și programul de compensații pentru antreprenori. Prim-ministrul a accentuat faptul că, pe termen lung, este esențială eficientizarea energetică și creșterea ponderii energiei regenerabile.

La rândul lor, partenerii internaționali și-au exprimat deschiderea pentru a susține atât pe termen scurt, cât și pe termen lung autoritățile și cetățenii în depășirea acestei situații. În prezent, sunt discutate posibilitățile de a contribui la sporirea valorii Fondului de reducere a vulnerabilității energetice.

Nuci și fistic de contrabandă: Un bărbat din Turcia, reținut

Ofițerii Serviciului Vamal, de comun cu procurorii PCCOCS, anunță reținerea unui cetățean turc, care ar fi prezentat în vamă o factură care indica o valoare cu 400.000 dolari americani mai mică decât cea reală, la introducerea în Republica Moldova a unui lot de nuci și fistic din Turcia, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Deși la controlul vamal din România bănuitul cu vârsta de 37 de ani a prezentat factura cu valoarea reală, la controlul de la postul vamal Leușeni acesta a prezentat o factură cu date false. Așadar, șoferul bănuit a fost reținut în vama din Republica Moldova, de către ofițerii Serviciului Vamal. 

Ulterior, oamenii legii au descins cu cinci percheziții în municipiul Chișinău și în afara acestuia, iar marfa de contrabandă și camionul cu care a fost transportată au fost indisponibilizate. 

Ulterior, la solicitarea PCCOCS, persoana învinuită a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, în vederea continuării obiective a investigațiilor penale și identificarea complicilor, timp în care aceasta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Serviciul Vamal rămâne ferm angajat în combaterea contrabandei și asigurarea integrității la frontieră.

„Nu aiuri!” Pasha Parfeni va lansa un videoclip inspirat din anii ’90

Pasha Parfeni pregătește o călătorie în timp, spre anii ’90. Pe fundal de garaje și în compania găștii de băieți din cartier, fostul reprezentant al Moldovei la Eurovision lansează un teaser al noului videoclip, la piesa „Nu aiuri”, scrie cancan.md.

colaj foto: www.cancan.md

„Pregătiți-vă pentru un nou HIT!  Folosiți acest sunet, filmați-vă dansând și fiți printre primii care dau startul trendului! Hai să facem viral Nu Aiuri. Stați aproape, urmează surprize de neratat!”, scrie Parfeni.

Amintim că la început de săptămână, Parfeni se filma în rol de taximetrist și curier Glovo, în compania Cristinei Scarlevschi. O fi vorba de două producții diferite ori secvențele vor face parte din același videoclip, artistul nu a precizat.

Moldova rămâne fără oameni! Cifre alarmante din recensământul 2024

Populația Moldovei a scăzut de la 2,7 milioane de oameni în 2014, la 2,4 milioane de persoane în 2024. Mai exact, este vorba despre cetățenii care au reședință obișnuită, adică locuiesc în țară. Datele au fost stabilite în cadrul recensământului desfășurat anul trecut, scrie cancan.md.

Dintre populația țării, 47,1% sunt bărbați, iar 51,9% – femei. Ponderea femeilor a crescut, comparativ cu rezultatele recensământului din 2014. Numărul populației de peste 65 de ani a crescut.

Conform rezultatelor preliminare ale recensământului, peste 46% dintre populație locuiește la orașe, iar mai mult de 53% – la sate. În comparație cu datele din 2014, numărul persoanelor din mediul urban a crescut cu aproximativ 7,9 puncte procentuale.

Majoritatea populației cu reședință obișnuită locuiește în Chișinău. Mai exact, fiecare a treia persoană din Moldova locuiește în Capitală.

Consumatorii vor fi alertați despre produsele periculoase prin intermediul RAPEX
Articolul anterior
Lucrările la linia electrică Vulcănești – Chișinău se desfășoară conform graficului
Articolul următor