Premierul interimar: Dacă Federația Rusă va decide să facă o donație de vaccinuri Sputnik o vom accepta cu drag

Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, este de părerea că „nu contează” cum va ajunge vaccinul rus „Sputnik V” în R.Moldova. Potrivit lui, în situația în care se află R.Moldova, autoritățile vor fi recunoscătoare oricărui furnizor care va pune la dispoziție „indiferent care vaccin”.

Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.

„Chiar dacă [Sputnik V] nu este înregistrat de Organizația Mondială a Sănătății până la capăt sau de Agenția Europeană a Medicamentului, deci noi la ora actuală, judecând după numărul mare de infectări pe care le are Republica Moldova zilnic, suntem în situația să acceptăm oricare vaccin, esențial este să fie unul eficient și cu cât mai puține efecte colaterale. Prin urmare, pentru salvarea vieților umane cred că nu contează cum se numește acest vaccin sau care țară este producătoarea vaccinului respectiv, important este să punem capăt extinderii pandemiei în Republica Moldova și să le oferim oamenilor șansa de a reveni la o viață normală”, a declarat el.

„Nu există un acord în acest sens sau un schimb de corespondență între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse, dar dacă Federația Rusă va decide să facă o donație Republicii Moldova de vaccinuri Sputnik o acceptăm cu mare drag”, a precizat premierul interimar, conform deschide.md.

Mărturiile prezentatoarei Silvia Petrov, după ce a fost agresată în plină stradă: ,,Mă gândeam doar la fetița mea de un an care era lângă mine. Am avut ambele un șoc”
Articolul anterior
Andreea Marin s-a vaccinat anti-Covid-19
Articolul următor
Alte articole interesante