Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitrii Constantinov, are interdicție de a părăsi teritoriul Republicii Moldova, fiind vizat într-un dosar penal. Potrivit declarațiilor sale, ancheta ar urmări implicarea sa în instituirea Comitetului Executiv al Găgăuziei, controlat de Șor, transmite IPN.

„Vineri, procuratura din Găgăuzia mi-a înmânat o decizie prin care nu am dreptul să părăsesc Moldova timp de două luni, invocând faptul că am un dosar penal”, a declarat președintele Adunării Populare pentru GRT.
Constantinov a precizat că pe numele său a fost deschis un dosar penal încă acum doi ani, pentru „fraudă”. Ancheta ar viza o unitate de producere a alcoolului, pe care o numește „afacere de familie”. O altă presupunere este că interdicția de a părăsi țara i-ar fi aplicată pentru rolul său în aprobarea Comitetului Executiv al Găgăuziei.
„Nu m-au lăsat să ies <…> mi-au spus să nu mă joc cu mașinăria de stat pentru că voi ajunge în locuri neplăcute”, a declatat Constantinov.
De remarcat este că președintele Adunării Populare și bașcana Evghenia Guțul au fost cei care au semnat acordul cu banca rusă Promsvyazbank (controlată de Ministerul rus al apărării), prin care au fost transferați bani pentru coruperea alegătorilor la scrutinul din toamna anului trecut.
În luna martie a acestui an, Curtea de Apel din Comrat a suspendat executarea acordului menționat. În celălalt dosar menționat de Constantinov, unitatea de producere a alcoolului figurează acum ca fiind lichidată. Adresa acesteia coincide cu adresa companiei MEDELEAN-AGRO, specializată în producerea culturilor cerealiere, plantelor tehnice și furajelor. În decembrie 2023, Constantinov a confirmat presei locale că ofițeri ai Centrului Național Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul său, precum și la domiciliul fiului său și al angajaților unității de producere a alcoolului.
Solicitată de IPN să confirme statutul procesual al lui Constantinov, Violina Moraru, responsabilă pentru comunicarea Procuraturii Generale cu mass-media, a comunicat că „în scopul respectării confidențialității urmăririi penale momentan nu pot fi oferite detalii pe caz”.