Președintele Finlandei a semnat legea privind aderarea țării sale la NATO

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto a semnat joi legea privind aderarea ţării sale la NATO, transmite Agerpres.

Finlanda intenţionează să construiască un gard la graniţa cu Rusia -  Stiri.md

Legislaţia care încorporează tratatul fondator al NATO a fost adoptată de parlamentul de la Helsinki la 1 martie cu o largă majoritate.

Sauli Niinisto anunţase după acel vot că doreşte să promulge legea înaintea alegerilor parlamentare din ţara sa, prevăzute pentru 2 aprilie.

Finlanda încă aşteaptă ca Turcia şi Ungaria să ratifice cererea sa de aderare la NATO. Toate celelalte 28 de ţări membre ale organizaţiei au aprobat deja intrarea Finlandei în Alianţă.

Ungaria intenţionează să ratifice aderarea Finlandei la 27 martie, în timp ce Turcia a anunţat că o va aproba în curând.

La scurt timp după Summitul de la Madrid din 28-30 iunie 2022, Suedia şi Finlanda au ajuns la un acord cu Ankara. Cele două ţări nordice şi-au exprimat sprijinul pentru Turcia în combaterea ameninţărilor la adresa securităţii sale naţionale şi au promis că vor facilita expulzarea suspecţilor urmăriţi de autorităţile turce.

Ulterior, Turcia le-a prezentat celor două ţări nordice cereri de extrădare pentru 33 de persoane, majoritatea considerate ”terorişti” de către Ankara. Extrădările militanţilor kurzi sau ale personalităţilor ostile regimului turc refugiate în Suedia constituie aspectul cel mai delicat al cererilor formulate de Turcia.

Decizia Suediei de a autoriza în luna ianuarie o manifestaţie în faţa ambasadei Turciei la Stockholm, în cursul căreia a fost ars un exemplar din Coran, a cauzat o reacţie dură din partea Ankarei, care practic a suspendat ratificarea aderării celor două ţări la NATO.

În urma începerii invaziei ruse în Ucraina în februarie anul trecut, Suedia şi Finlanda – ce are o frontieră terestră cu Rusia cu o lungime de 1.340 de kilometri – au prezentat o candidatură comună pentru a deveni membre ale Alianţei Nord-Atlantice, abandonând deceniile de nealiniere militară.

Ana Revenco, după ce i-a fost interzis să calce pe teritoriul Rusiei: ,,Nu intenționam și nu intenționez să merg în Rusia”

„De 31 de ani, Rusia agresează constant Republica Moldova”, susține ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, care a reacționat la decizia autorităților ruse de a interzice intrarea pe teritoriul țării a unor oficiali moldoveni, printre care și ea.

„Ne șantajează continuu, ne abuzează cetățenii și îi manipulează. Ne distruge economia și ne sărăcește țara. Acestea sunt măsurile diplomatice care au ajuns să fie aproape normalitate în acest front al războiului hibrid pe care Rusia îl poartă împotriva țării noastre.

Ca să dea greutate deciziilor lor, trec în liste de persoane non-grata oficiali ai statelor care se opun presiunilor și șantajului. Eu nu intenționam și nu intenționez să merg în Federația Rusă”, a declarat ministra pentru tv8.md.

O declarație similară a avut și deputatul PAS, Lilian Carp, și el pe lista de sancțiuni a Rusiei. „Nu am de gând să merg acolo atâta timp cât la putere este regimul criminal al lui Putin”, a spus parlamentarul.

Au apărut imagini video cu biciclistul de 12 de ani, spulberat în plină viteză lângă Stăuceni

În presă au apărut imagini video cu momentul accidentului de la Stăuceni, în urma căruia un ciclist de 12 ani a fost lovit mortal, iar altul a fost rănit. Atenție, imagini ce vă pot afecta emoțional!

În video se poate vedea cum mașina intră în plină viteză în cei doi minori. Tragedia a avut loc marți, 21 februarie, în jurul orei 16:45. Potrivit Poliției, cei doi cicliști minori circulau regulamentar și erau echipaţi corespunzător. Copilul care a decedat era campionul Republicii Moldova la ciclism pentru anul 2022 (categoria de vârstă 2010-2011).

Dodon, declarații pentru Rossia 24: „Moldova riscă să repete scenariul Ucrainei” sau „orientarea spre Vest ne va transforma într-o republică bananieră”

Liderul PSRM, recent revenit la șefia partidului, a declarat pentru postul de televiziune Rossia 24 că Republica Moldova riscă să repete scenariul Ucrainei, dacă Maia Sandu va urma pașii făcuți de autoritățile ucrainene în ultimii 10 ani.

Anti-Corruption Prosecutor's Office requests house arrest for former  President Igor Dodon – Ziarul de Gardă

„Noi am văzut pașii făcuți de Ucraina pentru a lichida limba rusă, canalele TV, declarațiile referitoare la aderarea la NATO, presiunea asupra bisericii. Tot ce am văzut în Ucraina până acum se întâmplă acum în Republica Moldova. La noi deja au fost închise canalele TV de opoziție, opoziția este sub presiunea actualei puteri, limba rusă este în pericol, biserica este în pericol. Ei vor să organizeze parade LGBT. Înainte primarul era împotrivă, dar acum tace.

Următorul pas ar fi aderarea la NATO. Auzim declarațiile Maiei Sandu că aceasta ar fi o soluție din punctul de vedere al securității. Sigur că mulți cetățeni sunt împotrivă. Vom fi noi în NATO? Sigur că nu. În Constituție este clar scris că Republica Moldova e un stat neutru. Dar dacă propaganda va continua, peste 2-3 ani situația va fi alta”, a spus Dodon, conform www.zugo.md.

Fostul șef al statului consideră că orientarea doar spre Occident va transforma Moldova într-o „republică bananieră” și că eventuala ieșire din Comunitatea Statelor Independente (CSI) sau oprirea unor acorduri din CSI vor lovi dur asupra economiei.

„Noi deja avem probleme mari. De exemplu, zeci de mii de tone de legume și fructe și sute de mii de tone de mere nu pot fi exportate. De ce se întâmplă asta? Trebuie de răspuns la întrebarea „ce anume construiesc autoritățile moldovenești pe teritoriul țării noastre”. Ei au decis să se orienteze numai spre Vest. O astfel de economie nu va supraviețui.

Orientarea doar spre Vest va conduce la transformarea într-o „republică bananieră”, economia căreia va fi în total dependentă de granturile și creditele partenerilor din Vest. Este foarte rău pentru țară, pentru că pierdem nu doar producția noastră, dar și independența. Moldova devine un apendice al structurilor occidentale”, a declarat acesta.

Vladimir Zelenski cere rachete cu rază de acţiune lungă şi avioane de luptă moderne pentru a-i alunga pe ocupanți din Ucraina
Articolul anterior
Noi locuințe sociale în Moldova. Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei oferă 27 de milioane de euro
Articolul următor