Prețul gazelor a crescut cu 30% pe piețele europene după ce Rusia a anunțat că menține închisă o conductă

Prețurile europene la gaze au crescut luni cu până la 30%, după ce Rusia a anunțat că una dintre principalele sale conducte de aprovizionare cu gaze către Europa va rămâne închisă pe termen nelimitat, ceea ce a reaprins temerile legate de raționalizarea gazelor în Uniunea Europeană în această iarnă, scrie omniapres.md.

Prețul de referință al gazului a urcat până la 272 de euro pe megawatt/oră (MWh) la deschiderea pieței, după ce Rusia a susținut vineri că, din cauza unei scurgeri la instalațiile conductei Nord Stream 1, aceasta va rămâne închisă și după cele trei zile de întrerupere a lucrărilor de întreținere de săptămâna trecută.

Contractele olandeze TTF pentru gazele naturale pentru luna octombrie, s-au ieftinit apoi până la 256 de euro, ceea ce reprezintă o creștere zilnhică de 23%, un nivel cu aproape 400% mai mare decât în urmă cu un an.

Creșterea prețurilor din acest an a afectat deja consumatorii și a forțat unele industrii să oprească producția.

Europa a acuzat Rusia că a transformat în armă aprovizionarea cu energie, ca represalii la sancțiunile occidentale impuse Moscovei din cauza invaziei sale în Ucraina. Rusia spune că Occidentul a lansat un război economic, iar sancțiunile au împiedicat întreținerea conductelor.

Gazoductul Nord Stream, care trece pe sub Marea Baltică spre Germania, furniza în trecut aproximativ o treime din gazul exportat de Rusia în Europa. Acesta funcționa deja la doar 20% din capacitate înainte ca fluxurile să fie oprite săptămâna trecută pentru întreținere.

Gazul rusesc furnizat prin Ucraina, o altă rută importantă, a fost, de asemenea, redus, ceea ce a determinat UE să se grăbească să găsească surse alternative de aprovizionare pentru a umple instalațiile de depozitare a gazului pentru iarnă.

Mai multe state au declanșat planuri de urgență care ar putea duce la raționalizarea energiei și la creșterea perspectivelor de recesiune.

„Aprovizionarea este greu de realizat și devine din ce în ce mai greu să înlocuiești fiecare strop de gaz care nu provine din Rusia”, a declarat Jacob Mandel, asociat senior pentru mărfuri la Aurora Energy Research.

Costurile ridicate ale energiei electrice au forțat deja unele industrii mari consumatoare de energie, inclusiv producătorii de îngrășăminte și aluminiu, să își reducă producția și au determinat guvernele UE să pompeze miliarde de euro în programe de ajutorare a gospodăriilor.

Miniștrii Energiei din țările UE urmează să se întâlnească pe 9 septembrie pentru a discuta opțiunile pentru a ține în frâu creșterea prețurilor la energie, printre care plafonarea prețului la gaze și linii de credit de urgență pentru participanții de pe piața energiei, se arată într-un document consultat de Reuters.

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat duminică că Germania, puterea economică a UE și cel mai mare consumator de gaze din Europa, s-a pregătit pentru o oprire totală a livrărilor de gaze.

Spînu explică ce se poate întâmpla dacă Rusia ne va sista livrarea gazelor: „Indiferent de scenariu, în luna octombrie suntem asigurați”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, susține că gigantul rus Gazprom încă nu a confirmat livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova pentru luna octombrie 2022. Potrivit ministrului, discuțiile continuă, iar în următoarele zile vom afla dacă țara noastră va primi sau nu gaz din Rusia. Totuși, Andrei Spînu spune că dacă din 1 octombrie Gazprom sistează livrarea de gaze naturale, R. Moldova are „rezerve de aproximativ 35 de milioane de metri cubi” care „ar putea fi suficiente pentru luna octombrie”. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni de la ProTV, scrie zdg.md.

„Menținem comunicarea (cu Gazprom n. red.) și vom vedea în zilele următoare dacă vor livra sau nu (gaze naturale după 1 octombrie n. red.).

(…) Guvernul face tot posibilul ca să avem în continuare gaz. Avem rezerve de aproximativ 35 de milioane de metri cubi. Din 1 octombrie, dacă nu vom primi gaz de la Gazprom, acest gaz (din rezervă n. red.) va fi utilizat și livrat cetățenilor. (…) Indiferent de scenariu, pentru luna octombrie noi suntem asigurați, acelea rezerve, plus trecerea Termoelectrica pe păcură și mai sunt alte întreprinderi care pot trece pe păcură. Această cantitate pe care o avem în rezerve ar putea fi suficientă pentru luna octombrie”, explică Andrei Spînu.

Prețul de achiziție a gazelor naturale importate de R. Moldova în luna septembrie este de circa 1 882 de dolari pentru o mie de metri cubi, adică cu peste 424 de dolari mai mult decât în luna august.

În toamna anului 2021, contractul dintre Moldovagaz și Gazprom a fost prelungit pe cinci ani, în baza unei formule de preț „propuse de partea moldovenească”. Livrările de gaze naturale conform noului contract au început din 1 noiembrie 2021. De atunci, prețul pentru gazele naturale a fost majorat de câteva ori, mai scrie sursa citată.

În Italia, un avion a fost distrus de fulger. Piloții au fost nevoiți să efectueze o aterizare de urgență

Un avion al companiei aeriene EasyJet a fost lovit de fulger în timpul unui zbor efectuat duminică, 25 septembrie 2022, provocând panică în rândul celor 90 de pasageri prezenți la bord.

Este prima dată în ultimii 15 ani când un avion este lovit de fulger în zbor, în Italia, relatează ziarul italian Corriere del Mezzogiorno.

Conform sursei citate, aeronava companiei EasyJet a decolat ieri de la Milano și se îndrepta spre Napoli, dar o furtună care s-a abătut asupra regiunii Campania a împiedicat-o să mai ajungă la destinație.

Un fulger, care a lovit o aripă a avionului în timpul zborului, i-a constrâns astfel pe piloți să devieze de la traseu și să efectueze o aterizare de urgență pe aeroportul Karol Wojtyla din Bari, în regiunea Puglia.

Din fericire, nici cei 90 de pasageri, și nici personalul de bord nu au fost răniți în timpul acestui incident, dar s-a creat panică mare în rândul acestora.

Pasagerii au fost transportați ulterior cu un autocar la Napoli, mai precizează sursa citată.

sursa

FOTO! Unde s-a ascuns Putin. Imagini cu palatul în care a fugit de ochii lumii și de unde dă ordine

În timp ce Rusia este un câmp de luptă între armată și familiile tinerilor chemați la mobilizare, Vladimir Putin stă ascuns de ochii lumii. Nu este la Kremlin, așa cum ar fi de așteptat, ci într-un palat uriaș unde se odihnește, potrivit presei internaționale, scrie digi24.ro.

Despre proprietatea unde stă ascuns Vladimir Putin sunt foarte puține informații publice. Există doar câteva fotografii care arată o clădire uriașă, pe care presa străină a numit-o palat, cu multe dormitoare cu o curte imensă. Casa se află la jumătatea distanței dintre Moscova și Sankt Petersburg, pe malul Lacului Valdai. Clădirea este definiția luxului. Dispune de un spa cu trei etaje, piscină, precum și un salon de înfrumusețare personal.

Potrivit Fundației Anticorupție, înființată de activistul rus Alexei Navalnîi, casa aceasta este locul favorit al lui Putin. Din alte informații furnizate publicului de aceeași sursă, se pare că locuința de lux nu este deținută în totalitate de președintele Rusiei, ci parțial ar fi și pe numele miliardarului Iuri Covalciuc, cunoscut drept bancherul personal al lui Putin.

O jurnalistă independentă, Farida Rustamova, susține că a aflat că Vladimir Putin intenționează să petreacă aici mai multe zile și că ar fi preînregistrat mai multe videoclipuri care vor fi lansate public. Încearcă în acest fel președintele Rusiei să mascheze lipsa din fața publicului.

Aceeași sursă spune că președintele și-a odihnit „trupul și sufletul” la complexul de lux.

Victorie a Ucrainei, încă un oraș a fost recucerit în sud. Soldații au înălțat din nou drapelul Ucrainei pe acoperișul spitalului
Articolul anterior
„Domnilor, sunteți fiare, veți fi blestemați de propria țară”. Alla Pugaciova i-a răspuns propagandistului Nikita Mihalkov
Articolul următor