Prima companie care își vaccinează toți angajații, fără excepție. 800.000 de oameni, pe listă

La nivel global, vaccinarea împotriva noului coronavirus reprezintă un proces opțional, dar mai multe companii private vor opta pentru vaccinarea tuturor angajaților.

Amazon este al doilea cel mai mare angajator din Statele Unite ale Americii, cu peste 800.000 de angajați. Aceștia lucrează într-o serie stufoasă de domenii și, conform unei scrisori deschise adresate noii administrații americane, vor fi cu toții imunizați împotriva noului coronavirus prin vaccinare, direct la sediile companiei.

Documentul integral adresat noului președinte Joe Biden îl găsești la această adresă. Tot acolo, oficialii companiei conduse de Jeff Bezos au promis că-l vor ajuta pe liderul de la Casa Albă să-și materializeze planul ambițios de a vaccina 100 de milioane de americani în primele sale 100 de zile de mandat.

Amazon este dispusă să-și pună la dispoziția administrației prezidențiale întregul aparat logistic și tehnologic pentru ca lucrurile să meargă ca unse în SUA. ”În plus, suntem pregătiți să ne oferim toate abilitățile operaționale, din domeniul informației și comunicațiilor, împreună cu expertiza pentru a asistat efortul de vaccinare al administrației. Amploarea noastră ne permite să avem un impact semnificativ imediat în lupta împotriva Covid-19 și suntem gata să vă ajutăm în acest efort.”, se arată în documentul adresat noului lider de la Washington.

Din momentul în care vaccinurile vor fi disponibile, Amazon este gata să administreze cele aproximativ 800.000 de vaccinuri oamenilor din companie. În acest scop, a încheiat un parteneriat cu un furnizor terț de servicii medicale. Dacă inițiativa se va materializa în curând, va facilita cu aproape 1% materializarea proiectului lui Biden de a vaccina 100 de milioane de oameni.

Din păcate, la ora actuală, marea problemă ține de disponibilitatea vaccinului. Atât creațiile Pfizer, cât și Moderna, sunt disponibile în stocuri limitate. Conform celor mai recente statistici, în jurul lumii, aproximativ 54,3 milioane de doze au fost deja administrate, dintre care 17,2 milioane au ajuns la americani. Pe marginea acestui subiect, cei de la Bloomberg au un raport în timp real.

sursa

Cel mai mare amfiteatru în aer liber din țară se schimbă la față! Pe teritoriul Teatrului Verde va fi amenajat și un pavilion unde vor fi crescuți fluturi

Primăria Chișinău continuă lucrările de reparație și modernizare a celui mai mare amfiteatru în aer liber din republică.

Actualmente se lucrează la reparația exterioară a clădirii teatrului (fațadei), este reparat acoperișul scenei, sunt vopsite scaunele, sunt instalate 5 porți la toate intrările în parc, se lucrează la instalarea unui grup sanitar modular, este amenajată intrarea centrală în teatru și sunt reparate scările de acces. Este instalată și rampă pentru persoanele cu necesități speciale.

La fel, la Teatrul Verde este amenajat un pavilion expozițional de agrement, unde vor fi crescuți fluturi.

Amintim că acum doi ani, Primăria Capitalei a inițiat lucrări de reparație a teritoriului Teatrului Verde. Au fost schimbate scaunele, pavată zona de spectatori, amenajat spațiul verde și curățați copacii.

Operațiunea VITEZA, mii de încălcări comise de șoferi

Timp de o săptămână, polițiștii INSP au fixat peste 5 mii de încălcări rutiere comise de șoferi, anunță Poliția.

Operațiunea (acțiune sub egida #ROADPOL) are scopul diminuării numărului de accidente rutiere, dar şi sporirea nivelului de disciplină al participanților la trafic.

În premieră, Poliția Națională a fost dotatăcu cinci bărci de patrulare de către Autoritatea Polițienească Suedeză

În premieră, Poliția Națională a fost dotată de către Autoritatea Polițienească Suedeză cu cinci bărci de patrulare.

Timp de trei zile, 9 angajați ai subdiviziunilor Poliției Naționale, precum și reprezentanți ai altor entități ale MAI, au fost instruiți în utilizarea bărcilor cu motor.

Ulterior, aceștia vor putea interveni în cadrul activităților de supraveghere și intervenție în zonele acvatice.

Instruirile au avut loc sub îndrumarea specialiștilor suedezi, care au furnizat cunoștințele și abilitățile necesare pentru operarea eficientă a acestor mijloace de transport pe apă.

Astfel, vom extinde capacitatea operațională a angajaților poliției, facilitând intervenția rapidă și eficientă în situații de urgență.

Zeci de mii de europeni mor anual din cauza poluării aerului
Articolul anterior
Criză de vaccinuri în Europa. Marea Britanie a decis că durata dintre cele două doze administrate poate fi prelungită până la 2,5 luni
Articolul următor