Prima Doamnă a SUA a decorat Casa Albă cu inimioare și mesaje, de Valentine’s Day

Casa Albă s-a pregătit de Ziua Sfântului Valentin, iar de asta s-a ocupat chiar Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care a decorat reședința cu inimioare. Cu această ocazie, noul președinte al SUA, Joe Biden, a dezvăluit că Valentine’s Day, așa cum o numesc americanii, este ziua preferată a soției sale.

Pe peluza reședinței prezidențiale au fost instalate mai multe decorațiuni în formă de inimă, pentru a le mai ridica moralul americanilor deprimați din cauza pandemiei.

Ziua Sfântului Valentin este, de altfel, preferata Primei Doamne. A mărturisit-o chiar președintele Joe Biden, care s-a plimbat câteva minute pe peluză cu soția sa și cei doi câini ai familiei. Ocazie cu care i-a și oferit o cafea unei jurnaliste.

,,La ce cadou v-ați gândit pentru Sf. Valentin?, l-au întrebat pe Joe Biden jurnaliștii strânși la Casa Albă. „Încă nu e Sf. Valentin și nu o să vă spun. Dar Sf. Valentin e o zi importantă, e ziua preferată a lui Jill”, le-a declarat președintele Statelor Unite.

Întrebată, la rândul ei, ce a inspirat-o să decoreze Casa Albă cu ocazia zilei Sfântului Valentin, Prima Doamnă a Statelor Unite a mărturisit că dorit să aducă un strop de bucurie și speranță. „Am vrut să aduc puțină bucurie, lucrurile au fost atât de complicate din cauza pandemiei și toată lumea e deprimată. Așa că e vorba doar de puțină bucurie, de puțină speranță”, a spus Jill Biden. 

Într-o ținută lejeră, Joe Biden, președintele Statelor Unite, a stat de vorbă minute bune cu presa și chiar a lansat o invitație:

– Dacă vă întoarceți și vinerea viitoare, voi aduce gogoși. Îmi cer scuze. Uite, ia-o, nu am apucat să beau. Ia-o, haide! 
– O să intru în belele, nu port mască.
– Îți dau cuvântul meu, nu am apucat să beau.
– Vă mulțumesc, apreciez.
– În regulă, ne mai vedem.
– Mulțumim, domnule președinte!

sursa

Maia Sandu, nominalizată de cititorii unui ziar britanic ”Femeia Anului”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost nominalizată de cititorii ziarului britanic ”Financial Times” la categoria „Femeia anului 2022”, transmite realitatea.md.

„Există foarte puțini politicieni din lume care se confruntă cu provocări atât de mari precum le are Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, și tara sa: influx major de refugiați, lupta cu oligarhi corupți legați de Rusia, o criză energetică majoră care aruncă în întuneric țara de fiecare dată când Rusia bombardează Ucraina, forțând-o să facă eforturi supraumane pentru găsi livrări alternative de energie și a se apăra de amenințări de securitate, printre altele…”, se arată în descrierea nominalizării.

Precizăm că, șefa statului a primit la începutul acestei săptămâni premiul pentru democrație ”Madeleine K. Albright”, oferit de către Institutul Național pentru Democrației din Statele Unite.

Centenarul URSS va fi marcat în tăcere

Kremlinul consideră URSS drept o parte importantă a istoriei Federației Ruse. Cu toate acestea, Moscova nu planifică să sărbătorească centenarul formării Uniunii Sovietice. Despre acest lucru a anunțat joi purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, scrie Interfax citat de disinfo.md.

Potrivit lui Peskov, Kremlinul nu are informații despre evenimentul pe care Partidul Comunist din Rusia vrea să-l organizeze în Sala Coloanelor din Moscova, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la fondarea URSS.

„Am aflat despre acest eveniment de la voi. Nu pot să spun nimic”, i-a răspuns oficialul unui jurnalist.

Tratatul pentru crearea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste a fost semnat la 30 decembrie 1922 și reprezintă documentul care a oficializat crearea federației mai multor republici sovietice în forma URSS-ului. Statele care au stat la baza fondării Uniunii au fost Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, Belarus și Transcaucazia.

URSS și-a încetat existența pe 26 decembrie 1991, iar cele douăsprezece republici au fost recunoscute drept state independente.

Statul va rambursa producătorilor agricoli TVA-ul

Statul va rambursa producătorilor agricoli Taxa pe Valoare Adăugată (TVA) pentru acoperirea datoriilor la mai multe tipuri de impozite și taxe de stat. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptata astăzi în lectura a doua de Legislativ.

Documentul a fost elaborat în scopul diminuării impactului negativ asupra agenților economici din domeniul agriculturii și industriei alimentare, cauzat de calamitățile naturale, de creșterea prețurilor la inputuri, de ruperea lanțurilor logistice urmare a războiului Rusiei în Ucraina, de embargoul impus de către Federația Rusă asupra producției de origine vegetală din țara noastră.

Astfel, rambursarea TVA se va efectua pentru perioadele aprilie 2022 – iunie 2023 inclusiv. Se vor încadra în programul respectiv agenții economici care activează în domeniul agriculturii și care au suportat pierderi ale producției agricole de peste 50%, pe o suprafață de minim 50% din totalul terenurilor, ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2022.

O bătrână de 92 de ani din Soroca și-a pus capăt zilelor
Articolul anterior
De ziua poetului Grigore Vieru, președinta Maia Sandu încurajează copiii să citească și să-i scrie despre autorii și cărțile lor preferate
Articolul următor