Prima țară din Europa care dublează salariile medicilor în epidemie

Autoritățile din Polonia au decis ca salariile personalului medical care se află în prima linie în lupta cu pandemia de coronavirus să fie dublate.

separator

Potrivit unui post de radio polonez, ministrul Sănătății Adam Niedzielski a anunțat că toți cei care îngrijesc pacienți COVID, inclusiv paramedici și diagnosticieni din laboratoarele de spital, vor primi lefuri mai mari.

Măsura a intrat în vigoare imediat ce a fost anunțată. Guvernul polonez a anunţat și o serie de măsuri care ar urma astfel să stopeze efectele pandemiei.

Polonia mobilizează companii de stat şi armata în lupta contra pandemiei de COVID

Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki a dat dispoziţie ca şase companii controlate de stat, printre care două rafinării, o bancă şi o companie minieră de cupru, să construiască spitale temporare pentru a ajuta ţara în lupta cu epidemia, transmite DPA, citată de Agerpres.

În Polonia, numărul infectărilor cu coronavirus a crescut accelerat în ultimele săptămâni, Ministerul Sănătăţii raportând vineri 21.629 de cazuri noi.

Această evoluţie a determinat guvernul să declanşeze planul de ridicare de spitale temporare pe teritoriul ţării.

„Creşterea numărului infectărilor noi poate provoca prăbuşirea sistemului sanitar, care se află deja în pragul colapsului, dacă nu introducem măsuri extraordinare”, a declarat șeful cancelariei premierului, Michal Dworczyk, citat de agenţia PAP.

Spitalele din Polonia tratează în prezent peste 15.400 de pacienţi infectaţi cu coronavirus. În prezent sunt disponibile peste 23.000 de paturi pentru bolnavii de COVID-19, iar guvernul a promis că va creşte acest număr.

Sursa

Mihai Popșoi, întrevedere cu oficiali din Consiliul de Securitate al SUA: „Republica Moldova este un partener de încredere al lumii libere”

Situația din R. Moldova dar și evenimentele ce au loc în regiune au constituit subiectul discuției la întrevederea ministrului Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, cu Michael Carpenter, asistent special al președintelui și directorului principal pentru Europa al Consiliului Național de Securitate al SUA. Întrevederea a avut loc la Washington în cadrul vizitei în SUA întreprinse de oficialul moldovean.

Ministrul de Externe de la Chișinău a dat asigurări că în ciuda situației regionale, R. Moldova este un partener de încredere al lumii libere.

„Am discutat despre principalele provocări cu care se confruntă țara noastră ca urmare a agresiunii ruse din Ucraina. I-am dat asigurări domnului Michael Carpenter că în ciuda situației regionale, Republica Moldova a dat dovadă de reziliență, a oferit suport masiv refugiaților ucraineni și este un partener de încredere al lumii libere”, a declarat Mihai Popșoi.

Ploaie cu grindină în nordul Moldovei

Plouă cu grindină în Moldova, în plină primăvară. Internauți din nordul țării au postat imagini video pe rețelele de socializare.

Imaginile video au fost filmate în satul Cosăuți, raionul Soroca, potrivit Unimedia.info.

WhatsApp, Facebook și Instagram introduce AI. Ce servicii noi va oferi pentru utilizatori și cum va integrat asistentul AI în rețelele sociale

Mark Zuckerberg a anunțat recent o schimbare majoră în toate aplicațiile sale sociale, inclusiv WhatsApp, Facebook, Instagram și Facebook Messenger.

Această modificare include introducerea unui asistent AI, numit Meta AI, care va deveni o prezență constantă în căsuța de căutare a acestor aplicații. Miliardul de utilizatori ai platformelor Meta va începe să observe apariția acestui asistent, capabil să răspundă la întrebări sau să creeze imagini cu un simplu clic.

Capacitățile și sursele asistentului AI

Meta AI, lansat inițial în septembrie anul trecut, va folosi informații extrase din Bing și Google, în ciuda concurenței acerbe dintre aceste platforme. Potrivit lui Zuckerberg, Meta AI „este acum cel mai inteligent asistent AI pe care îl poți folosi gratuit”. Acesta promite să simplifice interacțiunile cu afacerile, să ajute la planificarea călătoriilor sau chiar la redactarea de texte, potrivit playtech.ro.

Integrarea AI în experiența utilizatorului

Meta AI va fi integrat în moduri inovative în rețelele sociale. De exemplu, utilizatorii vor putea interacționa cu asistentul chiar în timp ce navighează prin fluxul de noutăți de pe Facebook, având posibilitatea de a cere informații despre postările care le atrag atenția. De asemenea, asistentul va putea genera și anima imagini, transformându-le în GIF-uri atractive.

Reacția publicului și provocările reglementărilor europene

Cu toate acestea, implementarea asistentului AI în Europa întâmpină dificultăți din cauza reglementărilor stricte privind confidențialitatea. Chris Cox, directorul de produs al Meta, a menționat că gigantul „încă lucrează la modalitatea corectă de a face acest lucru în Europa”. În pofida potențialului de a ușura viața utilizatorilor, rămâne de văzut dacă publicul va adopta cu entuziasm această inovație sau dacă va privi cu scepticism acest nou instrument.

Introducerea Meta AI în cele mai populare aplicații de social media marchează un pas important pentru Zuckerberg în competiția AI, dar răspunsul utilizatorilor este încă incert. În timp ce unii pot vedea această schimbare ca pe o inovație utilă, alții se pot simți copleșiți sau frustrați de omniprezența AI în viața lor digitală. Astfel, Meta se poziționează în avangarda inovațiilor AI, însă rămâne de văzut dacă aceasta va fi o schimbare binevenită sau una care complică și mai mult experiența utilizatorilor online.

Pepe divorțează de Raluca Pastramă după 6 ani de căsnicie. Mesajul artistului
Articolul anterior
O șoferiță la volanul unui Mercedes a tamponat mortal o femeie la Briceni
Articolul următor