Specialiștii sunt de părere că imunitatea de grup se poate atinge și fără un vaccin împotriva Covid-19. Epidemiologul Anders Tegnell a declarat că Suedia a avut deja un număr mare de infecții cu Covid-19, iar țară a început deja să obțînă imunitatea de grup, informează presă scandinavă. Specialistul crede că Stockholm poate să atingă imunitatea în luna mai.
„Avem motive să credem că am ajuns cel puțin la jumătatea drumului în obținerea imunizarii de grup fără blocaje sociale și, prin urmare, se pare că suntem destul de aproape de acest obiectiv în anumite părți din Suedia”, a spus Tegnell.Tegnell a mai spus că se așteaptă că imunizarea de grup în Suedia să fie atinsă înainte de obținerea unui vaccin pentru Covid-19:
„Este greu de spus dacă se va atinge prima dată imunizarea de grup sau un vaccin. Dar eu aș paria pe faptul că vom atinge acel nivel de imunizare înainte că un vaccin să fie disponibil. Cu toate acestea, un vaccin va fi oricum important pentru protejarea grupurilor vulnerabile”.
Suedia, țară care a înregistrat deja peste 1000 de victime din cauza coronavirusului, a adoptat măsuri mai relaxate față de restul statelor europene și nu a închis școlile și restaurantele, singurele restricții mai dure fiind interzicerea adunărilor publice de peste 50 de persoane, precum și a vizitelor în căminele pentru bătrâni.