Primăria Chișinău a lansat 9 autobuze noi care vor circula pe străzile Capitalei

Municipalitatea a lansat astăzi, 14 octombrie, alte nouă autobuze noi de model ISUZU din lotul celor 100 de unități achiziționate recent. Chișinău: Alte 9 autobuze de model ISUZU au fost lansate pe rute

Ceremonia de lansare pe rută a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale, iar la eveniment a fost prezent și edilul Capitalei, Ion Ceban, transmite realitatea.md.

„De astăzi urmează să fie puse pe rute. Aceste autobuze au și Wi-Fi inclus. Vor fi 50 la număr pentru care avem această soluție integrată. Acum vor suplini rutele municipale, mai ales în perioada asta de pandemie”, a declarat Ceban.

Potrivit responsabililor, unitățile au trecut toate verificările din punct de vedere tehnic, conform prevederilor legale, și au fost înmatriculate, astfel că sunt gata pentru punerea în circulație.

Mai mult, numărul de pasageri pentru un autobuz este de 100 de locuri. Toate unitățile sunt dotate cu aer condiționat, cu rampă pentru persoane cu dizabilități, iar costul per unitate este de aproximativ 132 de mii de euro.

Conform contractului, lotul întreg va fi livrat până la sfârșitul anului 2021. Costul achiziției lotului de 100 de autobuze este de 12,5 milioane de euro, acestea având termen de garanție de 6,5 ani, perioadă în care producătorul va asigura și mentenanța acestora.

Termenul de garanție este de 6,5 ani, perioadă în care producătorul va asigura și mentenanța unităților de transport.

Menționăm că procurarea acestui lot de unități de transport a suportat mai multe controverse, după ce câteva licitații fuseseră anulate, iar deciziile au fost contestate. Ulterior, câștigătoare a fost desemnată compania ISUZU.

Lizzo a făcut-o lată! A apărut îmbrăcată așa la un eveniment monden
Articolul anterior
Chișinăuienii se pot vaccina inclusiv de hram. Troleibuzul sanitar este amplasat în Piața Marii Adunări Naționale
Articolul următor
Alte articole interesante