Primăria Chișinău anunță programul concertului de Revelion, din PMAN

De Revelion 2020, concertul din noaptea dintre ani, din PMAN, va evolua cu genericul „Visul unei nopţi de iarnă”. Potrivit Primăriei, în scenă vor urca mai mulţi interpreţi autohtoni, dar şi surpriza evenimentului – norvegianul Alexander Rybak, câştigătorul concursului „Eurovision” 2009.

separator
Potrivit programului, activităţile dedicate Revelionului vor începe la ora 19:00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Pe scenă vor urca artişti moldoveni, printre care Serj Kuzenkoff, Victoria Lungu, formaţia „Tharmis”, urători, precum şi actorii teatrului „Geneza-Art”.

La miezul nopţii, cerul va fi luminat de un show cu focuri de artificii, care va dura zece minute. După asta, în scenă vor urca artiştii de la „Brio Sonores”, „Doredos”, Constantin Moscovici şi Silvia Grigore, care este consilier municipal din partea PSRM.

De la ora 1:00, formaţia „Zdob şi Zdub” va susţine un recital de 45 de minute, iar surpriza serii va fi artistul norvegian Alexander Rybak.

alte Articole interesante