Primăria New York organizează un concert pentru a sărbători ieșirea din pandemie

Primăria din New York l-a cooptat pe producătorul muzical Clive Davis pentru a organiza un mega-concert în Central Park şi a sărbători astfel recuperarea oraşului după pandemia de coronavirus, informează luni ziarul The New York Times citat de EFE.

Deocamdată nu există niciun artist confirmat, dar intenţia este de a reuni opt staruri „iconice” pentru un concert de trei ore cu 60.000 de spectatori cu prezenţă fizică şi o transmisie TV în întreaga lume, a declarat ziarului Clive Davis.

Evenimentul care se preconizează să aibă loc la 21 august va face parte dintr-o săptămână de celebrări pentru a marca redeschiderea oraşului care a fost unul din epicentrele mondiale ale Covid-19.

Producătorul în vârstă de 89 de ani va colabora la selectarea artiştilor cu Live Nation, gigantul specializat în spectacole live care va fi implicat şi în producţie.

Potrivit lui Davis, care din 1976 este implicat în organizarea galei premiilor Grammy, majoritatea biletelor va fi gratuită, deşi vor exista câteva locuri VIP cu plată.

Concertul va avea loc în Central Park

Locul ales pentru acest mega-concert este situat în Central Park, o locaţie în care au susţinut spectacole figuri legendare precum Elton John (1980), Simon & Garfunkel (1981), sau Luciano Pavarotti (1993).

În ultimii ani, această zonă a găzduit mai multe ediţii ale festivalului Global Citizen, cu participarea unor vedete ca Beyoncé, Metallica, Neily Young sau Coldplay.

După ce a fost unul dintre oraşele cele mai afectate de pandemie, New York şi-a accelerat redeschiderea, încercând să reactiveze economia locală şi turismul, care este una din principalele sale surse de venituri.

Deşi în Big Apple au fost ridicate marea parte a restricţiilor impuse centrelor de agrement şi restaurantelor, nu s-a desfăşurat încă un concert de asemenea proporţii.

Potrivit primarului De Blasio, la concert vor exista zone pentru persoane vaccinate – pentru care se vor rezerva circa 70 la sută dintre bilete – precum şi zone pentru persoane care nu s-au vaccinat.

sursa

Elveția, prima țară care interzice pesticidele chimice. Apa curată este în pericol!
Articolul anterior
Interpretul Iurie Sadovnic, mărturiile vecinilor: ,,O familie de oameni inteligenţi. O familie prietenoasă”
Articolul următor
Alte articole interesante