Primele declarații ale șoferului care a lăsat-o fără picioare pe Marcea Paladi: ”Nu am sunat-o pentru că îmi era frică”

Gheorghe Begu, șoferul automobilului care se face vinovat de producerea accidentului de pe Viaduct, în urma căruia Marcela Paladi a rămas fără picioare, susține că a încercat să o contacteze pe fată. Declarațiile au fost făcute în cadrul primei ședințe de judecată, unde bărbatul și-a recunoscut vina, scrie NewsMaker.

„Îmi pare foarte rău că s-a întâmplat asta. Am încercat să fac tot ce am putut. A doua zi am încercat să o vizitez la spital, dar, din moment ce nu sunt rudă, nu m-au lăsat să intru. Apoi am luat telefonul Mariei și i-am trimis un mesaj pentru a obține numărul de telefon al Marcelei. Mi-au dat numărul tatălui ei. L-am sunat câteva zile mai târziu și i-am spus că sunt gata să ajut orice s-ar întâmpla. I-am scris regulat, dar nu mi-a răspuns. Atunci a început situația cu mass-media: din cauza rușinii și a fricii, m-am oprit din scris. Acum două săptămâni, l-am sunat din nou pe tatăl ei, i-am spus că sunt gata să ajut, dar din nou nu mi-au răspuns”, a mărturisit șoferul.

Amintim că, accidentul s-a produs în noaptea de 5 spre 6 februarie. Marcela Paladi era pasagera unei mașini accidentate în capitală. Aceasta a ieșit din autoturism pentru a plasa semnul de semnalizare, pentru a evita producerea unui alt accident. În acel moment, un BMW a lovit-o, tânăra fiind practic strivită între cele două autoturisme.

Rudele Marcelei susțin că șoferul care a accidentat-o nu a venit să o viziteze. Acesta l-ar fi contactat o singură dată pe tatăl Marcelei și s-a arătat gata să contribuie financiar la tratament, însă ulterior nu a mai luat legătura cu ei.

Șoferul care se face vinovat de producerea accidentului era la volanul unui BMW verde. Acesta se numește Gheorghe Begu, specialist în domeniul IT, care în trecut ar fi lucrat în SUA și în Italia. Iar în anii trecuți a fost manager de proiect la aceeași companie moldo-americană, la care a activat până la accidentul de pe viaduct și Marcela. Cu toate acestea, el nu se cunoștea cu victimele. În prezent, Begu activează la o altă companie specializată în IT.

Pe 14 februarie, Marcela a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care roagă persoanele care au posibilitate să o ajute financiar pentru recuperare.

Pe 25 februarie, Marcela Paladi a fost externată din spital. Aceasta a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook.

„Încă o bătălie câștigată! Deși sunt abia la început de cale, iar drumul v-a fi anevoios, eu sunt gata de oricare luptă! După aproape 3 săptămâni, mă întorc acasă cu zâmbetul pe buze, cu speranța în suflet și mai puternică ca niciodată”, a scris aceasta.

Halucinant! O femeie a plătit o sumă colosală unui fals atronaut rus care i-a cerut bani de rachetă să se întoarcă pe Pământ şi să se căsătorească cu ea

O femeie din Japonia, înşelată de un fals astronaut rus care a cerut bani să se întoarcă pe Pământ şi să se căsătorească cu ea.

O femeie japoneză în vârstă de 65 de ani a fost victima unei escrocherii romantice internaționale puse la cale de o persoană care pretindea că este un astronaut rus care are nevoie de fonduri pentru a se întoarce pe Pământ, a anunțat poliția locală.

Poliția prefecturii japoneze Shiga a afirmat că victima din orașul Higashiomi i-a trimis escrocului aproximativ 4,4 milioane de yeni (aproximativ 41.340 de dolari) pe parcursul a mai multor luni, potrivit Global News.

Cei doi s-au cunoscut pe Instagram în iunie, când falsul astronaut i-a trimis femeii un mesaj și a pretins că lucrează la Stația Spațială Internațională, susține poliția.

Rețeaua de televiziune japoneză TV Asahi a afirmat că profilul escrocului includea mai multe fotografii făcute din spațiu.

Kyodo News, o agenție de știri cu sediul la Tokyo, a relatat că cei doi au comunicat și prin intermediul unei aplicații de mesagerie numită Line. Acolo, escrocul a pretins că este îndrăgostit de victimă și că vrea să se întoarcă pe Pământ pentru a se căsători cu ea.

Dar exista o capcană: escrocul pretindea că trebuie să plătească din buzunar pentru mai multe elemente ale călătoriei de întoarcere, inclusiv o rachetă și „taxele de aterizare” ale acesteia, a relatat Kyodo News.

Bani de rachetă pentru a se întoarce pe Pământ

Escrocul i-a spus femeii că o iubește și că vrea să înceapă o nouă viață cu ea în Japonia, dar că acest lucru se poate întâmpla doar după ce cumpără racheta pentru a zbura în țară, a susținut el. Femeia s-a conformat și i-a trimis „astronautului” tranzacții monetare repetate într-un cont bancar specificat.

Când escrocul a continuat să insiste ca ea să trimită mai mulți bani, victima a devenit suspicioasă și a alertat poliția.

Escrocheriile romantice online – deși rareori prezintă astronauți – au crescut în popularitate în ultimii ani.

Poliția regală canadiană încurajează utilizatorii rețelelor de socializare să rămână sceptici cu privire la mesajele venite de la persoane necunoscute. Organizația recomandă efectuarea unei căutări amănunțite pe internet cu privire la identitatea unei persoane. De asemenea, aceștia susțin că, dacă o persoană s-a „îndrăgostit repede” sau cere bani, ar trebui să fie privit ca un semnal de alarmă.

sursa

Mod sănătos de viață după gratii: Cursuri gratuite de fitness pentru deținutele de la Rusca

Pentru prima oară în istoria penitenciarului de femei din Rusca sunt organizate și desfășurate cursuri de instruire fitness. O antrenoare celebră în lumea sportului din Republica Moldova, Natalia Șveț s-a oferit să instruiască, gratis, timp de 6 săptămâni, femeile aflate în detenție, scrie unimedia.info.

„În scop de solidaritate, dar și de promovare a unui mod sănătos de viață după gratii, la prima ședință de sport, alături de femeile din detenție s-au antrenat și doamnele din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, în frunte cu directoarea adjunctă Liuba Jignea-Suveica. 

Înainte de a purcede la antrenamentul propriu-zis, directoarea adjunctă a ANP și-a exprimat mulțumirea pentru un astfel de eveniment, menționând că cea mai bună pastilă antistres este efortul fizic, îndemnând persoanele din custodia penitenciarului gazdă să practice sportul, indiferent de starea  de spirit. 

Pe lângă antrenamentele performante, trainer-ul Natalia Șveț, a venit cu un șir de recomandări în fața celor prezenți ce ține de o poziționare corectă, respirație corespunzătoare, stare de sănătate pozitivă și altele. Totodată, antrenoarea a dat promisiuni că timp de 6 săptămâni va depune toată străduința ca să transmită femeilor din detenție o parte din dragostea sa față de sport, dar și experiența acumulată, astfel încât, pe viitor, aceste antrenamente să aibă continuitate în cadrul penitenciarului. 

„Rănile câștigătorilor se vindecă mai repede, este un fenomen stabilit științific. La fel ca și faptul că frica și stresul slăbesc imunitatea. Trăim un stres continuu și acest lucru este cu certitudine dăunător pentru sănătate. A venit timpul să schimbăm lucrurile!„ a menționat înainte de a purcede la „treabă„ Natalia. 

Administrația Națională a Penitenciarelor aduce sincere mulțumiri antrenoarei Natalia Șveț pentru efortul și contribuția sa la reintegrarea persoanelor din detenție”, menționează ANP.

Dacă vrei și TU să abordezi un stil de viață sănătos, solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să faci corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Onlin de Nutriție și Sport al Galinei Tomaș, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare corectă!

Condiții moderne la Hubul educațional de la Colegiul „Iulia Hasdeu” din Cahul, renovat și dotat cu mobilier. Ce alte instituții urmează

Hubul educațional de la Colegiul „Iulia Hasdeu” din Cahul a fost renovat și dotat cu mobilier modern pentru elevi și profesori. Încăperea are o suprafață de 500 de metri pătrați și cuprinde mai multe laboratoare și săli de clasă, un spațiu de consiliere psihologică, un laborator de creație video și o sală multifuncțională.

Modernizările au fost făcute din cadrul proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială. Suma investițiilor alocate colegiului din Cahul se ridică la 339 175 euro.

În total, în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova” sunt prevăzute aproape 25 mln euro pentru modernizarea a 7 universități și 6 colegii pedagogice din țară.

Corupție ce vizează sănătatea consumatorilor: Mite fabuloase, primite de angajații ANSA de la Giurgiulești
Articolul anterior
Un copil de doi ani din R. Moldova, găsit rătăcind pe străzile din România: „Desculţ şi îmbrăcat subţire”. Mama nu era acasă
Articolul următor