China a dezvăluit publicului primul program antropomorf de inteligență artificială care prezintă știrile. Qui Hao este noul membru al agenției de stat Xinhua. Angajatul digital va prezenta toată ziua, „neobosit”, știri din orice colț al țării.
„Nu doar că pot fi alături de voi 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an. Pot fi reprodus până la infinit pentru a vă aduce știrile din orice loc al țării”, s-a prezentat Qui Hao în prima lui transmisiune în direct, relatează The Guardian. Programul de inteligență artificială a fost dezvoltat de agenția Xinhua în parteneriat cu motorul de căutare Sogou.
Prezentatorul digital poate reproduce diferențele de ton, precum și varietatea de expresii faciale a unui om pentru a fi cât mai aproape de o „imagine reală și nu de un robot rece”, conform agenție naționale de știri. Qui Hao și-a făcut debutul în timpul World Internet Conference, un eveniment de calibru din China care se dorește a fi o replică a celebrei reuniuni anuale a oamenilor de afaceri la Davos.
Accident grav. Un automobil a intrat într-o benzinărie din Stăuceni, iar ulterior s-a răsturnat
Un automobil a lovit noaptea trecută o benzinărie din Stăuceni, iar ulterior s-a răsturnat.
Martorii accidentului cu automobilul Ford Mustang, care s-a răsturnat într-o benzinărie din Stăuceni susțin că șoferul a fugit de la locul accidentului.
Vom reveni cu detalii.
Ce reprezintă gripa intestinală, afecțiunea care îl chinuie pe Recep Erdogan
Preşedintele turc, Recep Tayyp Erdogan, şi-a întrerupt marţi un interviu în direct la televiziune. El a revenit după 15 minute, a prezentat scuze, explicând întreruperea prin faptul că este bolnav. A invocat o gripă intestinală.
Liderul de 69 de ani a precizat că luni şi marţi „a fost mult de muncă. Din cauza asta am făcut gripă intestinală”, a spus el, transmite adevarul.ro.
Erdogan şi partidul său islamo-conservator AKP au dominat politica turcă timp de 20 de ani. Campania electorală în curs este una dintre cele mai mari provocări pentru preşedintele în exerciţiu. Sondajele îl dau fie la egalitate, fie înfrânt de Kemal Kilicdaroglu.
Simptome tipice
Gastroenterita virală (impropriu numită gripa intestinală) este provocată de viruși – noroviruși și rotaviruși. Printre simptomele tipice se numără starea de rău, vărsăturile și diareea. În plus, acestea pot fi însoțite de dureri abdominale, de cap și de membre.
Cauzele gastroenteritei pot fi numeroase și este o afecțiune foarte contagioasă. Se transmite prin contactul cu persoanele bolnave și prin apă sau alimente contaminate, precizează sfatulmedicului.ro.
Infecțiile cu noroviruși sunt printre cele mai acute
De regulă este provocată de viruși (noroviruși sau rotaviruși), uneori de bacterii sau de paraziți. Infecțiile cu noroviruși sunt printre cele mai acute. În special în rândul persoanelor în vârstă, acești viruși pot cauza probleme mari ale sistemului circulator ca urmare a pierderilor mari de apă. Norovirușii sunt foarte infecțioși – pericolul de contaminare se menține timp de 48 de ore după dispariția ultimelor simptome. În funcție de cauză, simptomele gastroenteritei virale pot să apară la 1-3 zile de la infecția cu virusul respectiv. Simptomele persistă doar o zi sau două, însă în unele situații pot persista chiar și 10 zile.
Diaree apoasă, de obicei non-sangvinolentă, crampe și dureri abdominale, stare de greață, vărsături, dureri musculare și dureri de cap ocazionale, dar și febră ușoară, sunt câteva dintre simptomele care apar. Unii pacienți au însă și alte simptome, cum ar fi pierderea poftei de mâncare, stomacul deranjat, dureri de cap și disconfort în membre. Simptomele apar, de regulă, la o zi de la infecția cu virusul respectiv care determină gastroenterită.
O pierdere severă de apă și de minerale esențiale
Principala complicație a virozei intestinale este deshidratarea – o pierdere severă de apă și minerale esențiale. Dacă beți destulă apă încât să acoperiți pierderile cauzate de vomă și diaree, deshidratarea nu ar trebui să apară. Copiii, vârstnicii și persoanele cu sistem imunitar deficitar pot pierde mai multe lichide decât reușesc să ingere, avertizează specialiștii.
Majoritatea adulților sănătoși se vor recupera după o criză de gastroenterită în câteva zile, fără complicații de durată. Cu toate acestea, copiii mici, persoanele în vârstă, femeile însărcinate și pacienții cu un sistem imunitar slăbit sunt mai susceptibili să se confrunte cu deshidratare severă sau cu un dezechilibru electrolitic fără îngrijire adecvată.
Incendiu puternic într-un apartament din Capitală. Trei persoane decedate
Un incendiu s-a produs aseară, 27 aprilie, pe strada Pietrarilor nr. 8 din municipiul Chișinău.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:13. Potrivit primelor informații înregistrate, a fost observată flacără deschisă de la etajul șapte a unui bloc de locuit.
La fața locului au intervenit cinci echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că un apartament cu două odăi este cuprins de flăcări. În timpul intervenției salvatorii au depistat cadavrele carbonizate a trei persoane, identitatea cărora urmează a fi stabilită.
Totodată, pompierii au evacuat din interiorul apartamentului o persoană, care a primit intoxicație cu monoxid de carbon. Aceasta a fost preluată de Serviciul asistență medicală urgentă pentru îngrijiri de rigoare.
Angajații IGSU au reușit localizarea incendiului către ora 21:54 și lichidat complet la ora 22:34. În urma incendiului au fost distruse mai multe bunuri materiale din interiorul apartamentului.
Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 26 situații de risc.