Trupele Rusiei s-au retras atât de mult în fața ofensivei ucrainene încât o parte au trecut granița înapoi în Rusia în nordul regiunii Harkov. Un soldat ucrainean a ajuns până la granița și își manifestă uimirea că niciun soldat rus nu se mai află în zona.

„Unul dintre primii soldați ucraineni care au ajuns la granița cu Rusia, în partea de nord a regiunii Harkov, înregistrează un video cu momentul istoric. Rușii nu se văd nicăieri. Cât de departe s-au retras?”, întreabă Visegrad24 pe Twitter.
Oficialii locali din regiunea Harkov spun că steagul ucrainean a fost arborat în așezările din apropierea graniței cu Rusia, confirmând retragerea forțelor rusești din zona.

Oleksandr Kulik, un oficial din Derhachi, la nord-est de orașul Harkov, a declarat că steagul ucrainean a fost arborat de locuitorii din localitatea Kozacha Lopan. Kozacha Lopan a fost ocupat de ruși din martie și a fost un centru administrativ pentru autoritățile de ocupație. Acesta se află la cinci kilometri de granița cu Rusia și a fost grav avariat în timpul conflictului, menționează CNN.
Viktoria Kolodochka, șefa districtului Tokarivka, a declarat duminică: „Satul a fost dezocupat în această dimineață. Oamenii au auzit vuietul echipamentului militar rusesc. Rușii au început să se adune singuri de dimineață și au început să fugă”. Kolodochka a declarat telefonic pentru CNN că rușii au lăsat în urmă o mulțime de muniție.
Moscova și-a abandonat sâmbătă principalul bastion din nord-estul Ucrainei, într-un colaps brusc pe una dintre principalele linii de front ale războiului, după ce forțele ucrainene au amenințat să încercuiasca zona într-un avans șocant, anunță prestigioasă agenție Reuters.
Căderea rapidă a orașului Izium din provincia Harkov a fost cea mai gravă înfrângere a Moscovei de când trupele sale au fost forțate să se retragă din capitală Kiev, în martie, și s-ar putea dovedi un punct de cotitură decisiv în cele șase luni de război, mii de soldați ruși abandonând stocurile de muniție și echipamentele în timp ce fug.
Agenția de știri de stat TASS a citat Ministerul rus al Apărării, care a declarat că a ordonat trupelor să părăsească zona pentru a întări operațiunile în altă parte, în orașul vecin Donețk.
Șeful administrației ruse din zonele din Harkov pe care le controlează le-a spus tuturor locuitorilor să evacueze provincia și să fugă în Rusia pentru a „salva vieți”, a relatat TASS. Martorii au descris ambuteiaje de mașini cu oameni care fugeau din teritoriul controlat de Rusia.
