Prințul Harry: Moștenirea de 13 milioane dolari de la mama m-a ajutat. Familia regală nu mi-a mai dat bani

În timpul interviului acordat jurnalistei Oprah Winfrey, prințul Harry a declarat că atât el, cât și soția lui, n-au mai primit niciun ban de la familia regală și s-au putut descurca financiar doar datorită moștenirii lăsate lui de către mama sa, prințesa Diana.

„Am ce mi-a lăsat mama și fără asta n-am fi putut-o face”, a spus el despre mutarea în Statele Unite. „Parcă ar fi știut ce se va întâmpla și a fost alături de noi”, a adăugat, punctând că „Netflix și Spotify n-au făcut niciodată parte din plan”.

Moștenirea a fost inițial, spun surse diferite, de 8,9 milioane de dolari, la care s-au adăugat apoi venituri din investiții și dobânzi.

Harry, împreună cu fratele său William, au început să primească din moștenire la vârsta de 25 de ani, întreaga sumă venind la 30, când prințul a încasat 13 milioane de dolari.

Harry și Meghan au mai economisit locuind fără chirie mai multe luni. Prima lor oprire a fost la un conac pe Vancouver Island oferit de un prieten misterios, iar apoi, la începutul pandemiei, s-au mutat în Beverly Hills la Los Angeles într-una din proprietățile lui Tyler Perry (actor, producător, mogul media miliardar) – o „căsuță” cu opt dormitoare și 12 băi, amplasată pe un teren de 10 ha, conform ziarului The New York Post.

În timpul controversatului interviu acordat jurnalistei Oprah Winfrey, prințul Harry a declarat că atât el, cât și soția lui, n-au mai primit niciun ban de la familia regală și s-au putut descurca financiar doar datorită moștenirii lăsate lui de către mama sa, prințesa Diana.

Page Six a mai dezvăluit în exclusivitate că perechea a făcut și o plată pentru o întinsă proprietate cu opt dormitoare în Santa Barbara, California (una din cele mai bogate comunități din SUA), care costă 14,6 milioane. În vecinătate locuiesc și celebrele Oprah Winfrey și Ellen DeGeneres. Ei au mai rambursat și 3 milioane de dolari, banii publici pe care i-au folosit pentru a renova Frogmore Cottage, fostul lor cămin din UK.

Plata ipotecii nu pare a fi o mare problemă pentru viitorul lui Harry și Meghan: în septembrie trecut, s-a anunțat că au semnat pentru o afacere de multe milioane de dolari cu Netflix. O alta, cu Spotify pentru un podcast, a urmat în decembrie, potrivit HotNews.

Ninge spectaculos în câteva localități din Moldova. Zăpada se așterne
Articolul anterior
A ajuns să poarte hainele din garderoba fiicei sale. Olesea Cârlan a slăbit cu 16 kilograme
Articolul următor
Alte articole interesante