Profesorii ruși arestați în teritoriile eliberate de Ucraina riscă 12 ani de închisoare. Ce spune Moscova

Kievul îi acuză pe profesori că s-au angajat într-un efort de „reeducare” și „rusificare” a zonelor ucrainene cucerite de Moscova în primele luni ale războiului, scrie publicația independentă rusă de limbă engleză The Moscow Times citată de libertatea.ro.

Moscova a confirmat marți arestările profesorilor ruși din nord-estul Ucrainei, după ce forțele Kievului au recucerit zone întinse din regiunea aflată aproape de granița cu Rusia, într-o contraofensivă fulgerătoare.

Președintele Comitetului de Investigații al Federației Ruse, Aleksandr Bastrikin, a anunțat că a ordonat deschiderea unui dosar penal în legătură cu reținerea de către armata ucraineană a profesorilor care predau programa școlară rusă în regiunea Harkov, scrie The Moscow Times. „Reprezentanții regimului de la Kiev au calificat această activitate drept o infracțiune și au declanșat urmărirea penală”, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei. Confirmarea Moscovei a venit la o zi după ce guvernul ucrainean a anunțat măsurile luate împotriva profesorilor ruși.

Viceprim-ministrul Irina Vereșciuk a declarat luni că profesorii ruși riscă până la 12 ani de închisoare sub acuzația de încălcare a legilor și obiceiurilor de război, în conformitate cu Articolul 438 al Codului Penal al Ucrainei. Este neclar deocamdată dacă profesorii arestați sunt localnici sau educatori veniți din Rusia. Ministerul rus al Educației a respins în totalitate afirmațiile privind arestarea profesorilor săi, afirmând că doar educatorii locali predau în școlile din regiunea Harkov de la 1 septembrie și susținând că profesorii ruși sunt „în siguranță” în teritoriile controlate de trupele rusești.

În același timp, ministerul a condamnat măsurile luate de Kiev. „Educația rusă nu are granițe”, a declarat ministrul educației, Serghei Kravțov. „Intimidarea profesorilor este în mod evident un alt caz de nebunie”, a spus el.

Mai multe relatări din timpul verii au precizat că recrutorii au promis un salariu mai mare pentru profesorii ruși care aleg să se mute în teritoriile ucrainene capturate pentru a „corecta” educația copiilor ucraineni printr-o programă prorusă. Efortul de „reeducare” este considerat drept parte a campaniei de „rusificare” demarate de Moscova în teritoriile ucrainene pe care le-a capturat în peste șase luni de luptă. Președintele Volodimir Zelenski a declarat luni seară că trupele ucrainene au recuperat 6.000 de kilometri pătrați de teritoriu în estul și sudul Ucrainei, pe fondul contraofensivei Kievului de la începutul lunii septembrie.

Video! O moldoveancă din Paris a întors toate scaunele la ,,Vocea României”!

O moldoveancă a întors toate scaunele antrenorilor la ,,Vocea României”. Valeria Condrea este originară din Chișinău, dar deja de mai mulți ani locuiește la Paris. Tânăra a interpretat melodia trupei italiene Eiffel 65: Blue (Da Ba Dee) și i-a uimit pe jurați.

Primul s-a întors The Motans, mai apoi Theo și Smiley, urmați de Irina și Tudor Chirilă.

„Valeria, prestația ta, nu a fost wow. Ai greșit, pe ici – pe colo. Dar e interesant”, a spus Irina Rimes. The Motans a contrazis-o pe interpretă.

„Mie mi s-a părut genial ce ai făcut! Eu sunt fan la acest gen de interpretări în care un artist își arată caracterul, își arată viziunea. Mie mi s-a părut că tu ai distrus piesa asta în cel mai frumos mod. Cum cineva ar rupe o floare, petală cu petală, iar eu îmi pun dorința. Ai fost extraordinară, ai strălucit. Ai tot ca să câștigi un concurs cum este Vocea României.

Mie mi se pare că elementul principal care poate îți lipsește în momentul dat este susținerea. Eu sunt gata și pot să și-o ofer 100%”, i-a spus The Motans concurentei.

Smiley a aăugat: „Am stat cu urechile ciulite, să văd unde se duce demență asta pe care ai făcut-o tu. Mi-aș dori să te avem în echipă”.

The Motans a dorit cu insistență ca tânăra să fie în echipa lui, dar Valeria a ales să meargă mai departe alături de Tudor. Irina Rimes a rămas uimită de alegerea acesteia: „Nu pot să cred!”.

La Chișinău se desfășoară Ziua Națională a Vinului

Cetățenii Republicii Moldova și turiștii străini sunt așteptați, pe 1-2 octombrie, la Ziua Națională a Vinului. După o pauză determinată de criza pandemică, evenimentul a revenit în Piața Marii Adunări Naționale și se desfășoară cu sloganul „Vinul meu aduce pace, Ura-n dragoste preface”.

Festivaluri de vinuri din Moldova. Calendar evenimente 2019

Potrivit Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, circa 90 de producători de vinuri din întreaga țară s-au reunit pentru a-și prezenta realizările din ultimii ani, comunică MOLDPRES.

Vizitatorii vor avea prilejul să ia parte la degustări, master-class-uri, ateliere de meșteșugărit, precum și să se bucure de un program de zile mari cu participarea celor mai îndrăgiți artiști din Republica Moldova.

Festivalul Vinului din Moldova, ulterior denumit oficial Ziua Naţională a Vinului s-a desfăşurat pentru prima dată în 2002. Tradițional, evenimentul are loc în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și la vinăriile din ţară, în primul week-end din luna octombrie, după recoltarea strugurilor. Scopul manifestării constă în promovarea și consolidarea imaginii țării noastre ca un important stat vitivinicol, asigurarea suportului pentru dezvoltarea sectorului, cunoașterea produselor vinicole, facilitarea procesului de includere a R. Moldova în traseele internaționale turistice ale vinului, atragerea investitorilor și turiștilor, sporirea consumului intern de băuturi de înaltă calitate, familiarizarea cu obiceiurile, cultura și tradițiile populare.

În context, e de menționat că peste 2% din plantațiile de viță-de-vie din lume sunt cultivate în R. Moldova. Ea se află printre primele 20 de țări producătoare de vinuri, fiind al 13-lea exportator de pe glob. Industria vitivinicolă este una dintre ramurile-cheie ale economiei ţării noastre, care asigură de-a lungul anilor o pondere în PIB de cca 2 la sută și un venit de aproximativ 9% din totalul exporturilor. În 2019 sectorul a exportat producție de peste 200 de milioane de euro. Vinurile moldoveneşti sunt importate de circa 70 de ţări din diferite colţuri ale lumii.

Comisia Europeană le cere statelor membre să înăsprească condiţiile de intrare în UE pentru cetăţenii ruşi: „O viză valabilă nu va mai fi de ajuns”

Comisia Europeană le-a cerut vineri statelor UE să fie mai restrictive în acordarea de vize pentru cetăţenii ruşi şi să intensifice controlul frontierelor, în contextul în care mii de ruşi încearcă să-şi părăsească ţara pentru fugi de mobilizarea parţială decretată de preşedintele Vladimir Putin.

Kremlin de Moscú - EcuRed

„O viză valabilă nu va mai fi de ajuns pentru a intra în UE. Autorităţile de frontieră vor trebui să efectueze controale de securitate suplimentare” în cazul cetăţenilor ruşi, a indicat comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, potrivit AFP, preluată de Agerpres. 

Aceste noi „orientări”, transmise de Bruxelles statelor UE, „se referă numai la vizele de scurt sejur şi la controalele la frontiere, nu şi la azil. Azilul rămâne un drept fundamental”, a adăugat comisarul european. 

„Ca urmare a noului context de securitate, statele membre sunt invitate să reexamineze vizele deja acordate” cetăţenilor ruşi, a mai cerut reprezentanta Comisiei Europene. 

După mobilizarea a circa 300.000 de rezervişti anunţată pe 21 septembrie de Putin, în statele UE au intrat de atunci între 10.000 şi 20.000 de persoane în plus faţă de numărul celor din perioada similară a anului trecut, dar numărul cererilor de azil este nesemnificativ, a precizat comisarul european. 

De acum înainte, o cerere de viză Schengen pentru cetăţenii ruşi ar trebui să fie efectuată în statele de origine ale acestora, iar „examinarea cererii va trebui să fie foarte restrictivă” şi „dacă apar îndoieli că solicitantul unei vize Schengen va rămâne în UE mai mult de 90 de zile, viza Schengen nu va trebui acordată”, a mai indicat Ylva Johansson. Ea a admis însă că emiterea şi revocarea vizelor ţin de competenţa statelor UE.

Pentru a-şi exercita influenţa, Rusia a finanţat în secret, cu sume uriașe, partide politice şi candidaţi din peste 20 de ţări
Articolul anterior
Primăria s-a pus pe treabă! 50 de stații de așteptare a transportului public vor fi reparate până la sfârșitul anului
Articolul următor