Platforme pro-ruse au folosit în mod repetat imaginea și identitatea vizuală a postului Euronews în ultimele săptămâni pentru a răspândi propagandă împotriva mai multor țări europene, inclusiv a Republicii Moldova, transmite Euronews.

Pe internet circulă numeroase videoclipuri false care susțin existența unor probleme grave de criminalitate și sănătate în Moldova, pretinzând că informațiile aparțin postului Euronews. Unele dintre aceste materiale video sunt distribuite de conturi care se dau drept angajați ai postului de televiziune.
Unul dintre videoclipuri susține în mod fals că Moldova s-ar afla pe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul persoanelor infectate cu boli cu transmitere sexuală, iar altele vorbesc despre un presupus val de imigranți ilegali din Moldova către Uniunea Europeană, în special Italia.
Un alt material video susține că Roma ar fi înregistrat o creștere a numărului de bande criminale care produc acte false pentru imigranții moldoveni. Toate aceste videoclipuri folosesc grafica și marca Euronews fără consimțământul postului, iar multe dintre ele sunt distribuite pe platformele TikTok și X (fostul Twitter) de conturi care pretind că aparțin unor jurnaliști actuali sau foști ai Euronews, inclusiv unul care se autointitulează „fost CEO al postului”.
Euronews a precizat clar că nu a produs aceste videoclipuri și că echipele sale lucrează pentru eliminarea lor de pe toate platformele sociale. Conturile false folosesc imagini de profil care par generate de inteligența artificială. Unul dintre acestea, atribuit unui anume „Brandon Goyce” — presupus fost CEO al Euronews — este complet fictiv; nicio persoană cu acest nume nu a ocupat vreodată această funcție, iar căutările online nu relevă vreo existență reală în domeniul media.
Profilurile false au în comun și descrieri similare, precum #Euronews sau #Euronews rep, și au postat câte un singur videoclip, toate având ca temă Moldova.
Aceste videoclipuri și conturi par a face parte din campania de dezinformare „Matryoșka”, o operațiune coordonată pro-rusă cunoscută de verificatorii de fapte pentru falsificarea de materiale jurnalistice, academice sau guvernamentale în scopul răspândirii de știri false.
Campania vizează frecvent țările membre ale UE și NATO, precum și Ucraina, încercând aparent să submineze alianțele occidentale și să discrediteze democrațiile din Vest.
Organizația EuroVerify a demontat deja alte videoclipuri false atribuite Euronews în cadrul aceleiași campanii. Unul dintre ele, postat pe canale rusești de Telegram, pretindea că Moldova ar fi devenit o piață neagră importantă pentru traficul de arme din cauza corupției. Un altul fals cita un ministru român și sugera că România ar fi avertizat Franța în legătură cu presupuse interferențe în turul doi al alegerilor prezidențiale românești.
Atât Euronews, cât și autoritățile din Franța și România au condamnat ferm aceste falsuri.