Propagandiștii ruși, Vladimir Soloviov și Margarita Simonian: ”Ei (Ucraina și Occidentul) vor încerca să creeze un alt Bucha pentru că este singura modalitate prin care pot prelungi războiul”

Propagandistul rus, Vladimir Soloviov, a catalogat atacul din Sumî drept o „încercare tradițională a autorităților ucrainene de a deraia orice posibilitate de negociere”, în cadrul emisiunii sale difuzată de postul de stat Rossia 24, relatează publicația independentă rusă The Moscow Times.

La rândul lor, autoritățile ruse au ieșit luni cu declarații publice în care resping un atac sângeros care a ucis civili. „În urma țintei lovite, peste 60 de militari ai Forțelor Armate ucrainene au fost uciși”, a transmis Ministerul rus al Apărării. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că Rusia lovește doar ținte militare sau legate de armată, când a fost întrebat despre atacul asupra orașului Sumî.

Două rachete balistice au lovit duminică dimineața centrul orașului ucrainean Sumî, în apropiere de granița cu Rusia, au anunțat autoritățile ucrainene. Serviciile de urgență ucrainene au anunțat că rachetele au ucis 34 de persoane, inclusiv doi copii, și au rănit 117, inclusiv 15 copii.

„Nu am putut ignora informațiile care vin din Sumî. Bineînțeles, (nr. publicația germană) Deutsche Welle ne acuză imediat: «o lovitură în centrul orașului, un număr mare de victime»”, a declarat Soloviov.

„Dacă citești Deutsche Welle, ai impresia că propaganda germană clasică, bineînțeles în cooperare cu britanicii, încearcă să pună în scenă un alt Bucha”, a spus el, referindu-se la suburbia Kievului care a fost ocupată de forțele ruse în 2022 și unde, după plecarea soldaților ruși, a fost găsit un număr însemnat de cadavre și dovezi ale atrocităților comise de ruși.

Moscova a negat responsabilitatea pentru comiterea de crime de război la Bucha, acuzând în schimb Ucraina și presa occidentală de fabricarea dovezilor.

Atacul cu rachete din Sumî a avut loc la doar două zile după ce emisarul american Steve Witkoff a vizitat Rusia pentru a se întâlni cu președintele Vladimir Putin, ca parte a eforturilor președintelui american Donald Trump de a negocia o încetare a focului în război, care intră acum în al patrulea an.

„Putin petrece patru ore vorbind cu un reprezentant al lui Donald Trump și imediat se întâmplă ceva. Desigur, o serie de bloggeri nervoși, în principal ucraineni sau pro-ucraineni, încep să strige «groază, groază»”, a adăugat Soloviov. „În mod tradițional, a fost o rachetă de apărare aeriană ucraineană care a lovit ținta greșită, ceea ce, din păcate, a dus la moartea unor civili”, a conchis el.

„O astfel de provocare ar putea fi înscenată”

Tot pe televiziunea națională, Margarita Simonian, redactor-șef al Russia Today, a reluat afirmațiile lui Soloviov. „Ei (nr. Ucraina și Occidentul) vor continua să încerce să creeze un alt Bucha pentru că este singura modalitate prin care pot prelungi războiul”.

Tot ea, dar într-o altă emisiune pe postul TVTS, a numit evenimentele din Sumî drept „o provocare”.

„O astfel de provocare ar putea fi înscenată. Trump este un om pasional, nu unul care să sape adânc sau să arate reținerea pe care o are președintele nostru”, a spus ea, sugerând că atacul din Sumî ar fi putut fi „orchestrat” pentru a-l influența pe Trump.

Într-o primă reacție după atac, Trump a precizat că i s-a spus că „au făcut o greșeală”, fără a detalia cine anume i-a transmis asta.

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a condamnat atacul ca fiind „oribil” și „o amintire tragică a motivului pentru care președintele Trump și administrația sa depun atât de mult timp și efort pentru a încerca să pună capăt acestui război și să obțină o pace durabilă”.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a îndemnat duminică pe Trump să viziteze Ucraina pentru a vedea singur devastarea.

Bombardamentele cu rachete au lovit o zonă centrală a orașului, aglomerată la acea oră, pentru că mulți oameni se îndreptau spre biserică, la slujba de Florii. Unul dintre atacuri a lovit un troleibuz plin cu pasageri.

Martorii au descris scene de panică în timp ce oamenii fugeau să se adăpostească în mijlocul mașinilor în flăcări. Salvatorii au fost văzuți scoțând cadavre de sub dărâmăturile unei clădiri de lângă un troleibuz distrus, morții fiind acoperiți cu pături termice argintii.

Asalt surpriză, în spatele liniilor inamice din Kursk: Depășite în raport de 3 la 1, forțele speciale ucrainene susțin că au eliminat un întreg pluton nord-coreean

Forțele speciale ucrainene susțin că au eliminat un pluton de soldați nord-coreeni în timpul unor lupte corp la corp în regiunea rusă Kursk, în timpul unui atac surpriză, o ciocnire rară între trupele Kievului și cele din Phenian care luptă alături de armata rusă, potrivit publicației Defence Express, preluat de hotnews.ro

Misiunea a avut loc luna trecută, dar a fost făcută publică recent din motive de securitatea operațională, conform sursei citate.

Operațiunea transfrontalieră a fost surprinsă în imagini video înregistrate de drone și camere video de corp.

Potrivit imaginilor, cel puțin un militar ucrainean a fost rănit în timul luptelor.

Asaltul a fost efectuat de forțele speciale ucrainene din Regimentul 6 Ranger care erau depășite numeric cu 3 la 1.

O echipă de opt militari ucraineni, sprijinită de drone de recunoaștere, a descins cu un blindat Humvee, pe teritoriul inamic din Kursk.

Folosind tranșee capturate ca acoperire, trupele speciale ucrainene au intrat în luptă directă cu o unitate nord-coreeană de trei ori mai mare.

În ciuda dezavantajului numeric și a focului de artilerie, ucrainenii au menținut inițiativa și superioritatea tactică pe tot parcursul luptei, neutralizând în cele din urmă toți cei 25 de soldați nord-coreeni.

Forțele speciale ucrainene s-au retras cu succes după îndeplinirea misiunii, potrivit Defence Express.

Atenție, urmează imagini cu un puternic impact emoțional!

Un cetățean român a fost reținut de FSB în Rusia și este acuzat de spionaj în favoarea Ucrainei

Un cetățean al României, în vârsta de 23 de ani, a fost reținut de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) fiind acuzat de acțiuni de spionaj în favoarea Ucrainei. Potrivit unui comunicat al instituției de la Moscova, acesta a transmis informații cu privire la amplasarea unor instalații de apărare aeriană situate în orașul Soci, regiunea Krasnodar, Rusia. 

Bărbatul a depus deja mărturie, transmite agenția rusp de presă RIA Novosti, și a declarat că a văzut o unitate de apărare aeriană pe drumul de la Soci la Adler. A marcat locația pe o hartă și a trimis-o unui supraveghetor al serviciilor de informații ucrainene, pe nume Volodimir, mai scrie sursa citată.

„Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse din Soci, regiunea Krasnodar, a reținut un cetățean român, născut în 2002, care a fost implicat în activități de informații în favoarea serviciilor speciale ale Ucrainei. S-a stabilit că, în vara anului 2024, la indicațiile serviciilor de informații ucrainene, acesta a cules și transmis informații cu privire la amplasarea unor instalații de apărare aeriană situate în orașul Soci. În schimb, serviciile speciale ale Ucrainei i-au promis cetățeanului român, la solicitarea acestuia, că îl va ajuta să părăsească în siguranță Rusia și să se alăture formațiunii de voluntari a AFU pentru a participa la ostilitățile împotriva țării noastre”, se arată într-un comunicat al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei. 

În document se mai precizează că împotriva persoanei reținute a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la articolul 276 din Codul Penal al Rusiei, „Spionaj”.

Acesta riscă pâna la 20 de închisoare. 

Ministerului român al Afacerilor Externe (MAE), nu a venit cu un răspuns referitor la acest caz.

O delegație a Comisiei de la Veneția va efectua o vizită de documentare în R. Moldova, cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție

O delegație a Comisiei de la Veneția va efectua, în perioada 29 – 30 aprilie 2025, o vizită de documentare în Republica Moldova. Aceasta este organizată cu scopul pregătirii opiniei de follow-up pe marginea proiectului legii cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative.

Membrii delegației au planificate discuții cu deputații din majoritatea și opoziția parlamentară. De asemenea, agenda conține include întrevederi cu reprezentanții sistemului judecătoresc și ai Procuraturii.

În mod special, discuțiile se vor axa pe amendamentul înregistrat de președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca, care ajustează prevederile proiectului de lege în conformitate cu avizele recepționate și propunerile expuse în cadrul consultărilor publice. Astfel, se propune instituirea unor instanțe judecătorești specializate – Colegiul specializat anticorupție al Judecătorii Chișinău și completele specializate anticorupție ale Curții de Apel Centru. Potrivit autorilor, constituirea unor complete anticorupție distinse în cadrul colegiilor deja existente necesită eforturi mai mici și este mai puțin costisitoare decât crearea unui colegiu separat.

Judecătorii care vor activa în Colegiul specializat al Judecătorii Chișinău și în completele anticorupție ale Curții de Apel Centru vor examina cauzele care vizează infracțiunile de corupție la nivel înalt și cele conexe actelor de corupție. La fel, vor efectua controlul judiciar al actelor Autorității Naționale de Integritate, prin care se constată diferențăa substanțială între veniturile obținute, cheltuielile realizate și averea dobândită.

Proiectul de lege cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative a fost votat în prima lectură la 30 noiembrie 2023. Anterior, Comisia de la Veneția a mai expus o opinie asupra acestei inițiative legislative.

UE se gândește să reia importul de gaz rusesc
Articolul anterior
Câștigătorul neașteptat al haosului provocat de tarifele lui Trump
Articolul următor