Publicaţia online independentă Meduza, declarată „organizație indezirabilă” în Rusia

Autorităţile ruse au interzis joi de facto site-ul de ştiri Meduza prin clasificarea ca „organizaţie indezirabilă”, transmit Reuters şi AFP, citat de Agerpres.

Russia launches criminal probes on prominent Kremlin critics | PBS NewsHour

În urma deciziei anunţate de procuratura generală a Rusiei, este interzisă funcţionarea pe teritoriul ţării a site-ului gestionat din Letonia. Jurnaliştii care scriu pentru Meduza pot fi condamnaţi la pedepse cu închisoarea de până la patru ani, iar organizatorii – până la şase ani. Cetăţenilor ruşi le este interzis să colaboreze cu publicaţia sau cu jurnaliştii acesteia.

Procuratura a explicat că activitatea site-ului „reprezintă o ameninţare la adresa ordinii constituţionale şi a securităţii Rusiei„.

Meduza, lansată ca publicaţie în limba rusă în martie 2014 în Letonia, pentru a evita cenzura din Rusia, fusese deja clasificată ca „agent străin” de ministerul justiţiei de la Moscova încă din aprilie 2021.

La scurt timp după ce armata rusă a invadat Ucraina, în februarie anul trecut, parlamentul Rusiei a adoptat legi care pedepsesc cu închisoarea „discreditarea” armatei şi răspândirea de „informaţii intenţionat false” despre aceasta; maximele prevăzute sunt de cinci ani de detenţie pentru prima infracţiune, respectiv 15 pentru cea de-a doua.

Kremlinul duce însă de mai mulţi ani o campanie de reprimare a presei independente şi de blocare a accesului ruşilor la informaţii din media neagreate. Ceea ce s-a întâmplat după începutul războiului a fost doar o escaladare a acestei tendinţe, apreciază Reuters.

Printre cele peste 50 de organizaţii care se află în prezent pe lista celor „indezirabile” mai figurează şi alte publicaţii de investigaţie, cum ar fi iStories, Proekt sau Bellingcat – aceasta din urmă, cu sediul în Olanda.

Evgheni Prigojin, şeful grupării de mercenari Wagner, a cerut interzicerea site-ului Meduza prin această procedură încă din iulie anul trecut.

Meduza nu a reacţionat deocamdată la interdicţie, însă unele personalităţi din opoziţie au criticat deja în mediile sociale decizia autorităţilor. Ruslan Şaveddinov, aliat al disidentului Aleksei Navalnîi, a scris pe Twitter că „organizaţie indezirabilă este mâna de oameni care au acaparat puterea în Rusia„.

Filmarea în care Igor Dodon primeşte de la Vlad Plahotniuc o pungă în care se presupune că erau bani va fi expertizată abia anul viitor

Filmarea în care se vede cum Igor Dodon primeşte de la oligarhul fugar Vlad Plahotniuc o pungă în care se presupune că erau bani va fi expertizată abia anul viitor, în luna martie. Procedura va costa până la nouăzeci de mii de lei şi va fi plătită de fostul preşedinte al Republicii Moldova. Procurorii spun, însa, că, în acest fel, întregul procesul este tergiversat, scrie tvrmoldova.md.

Centrul Național de Expertize Judiciare al Ministerului Justiţiei a acceptat să expertizeze principală probă în dosarul „Sacoşa”, dar abia în martie 2025. Nemulţumiţi, acuzatorii spun că întârzăierea cu care se va face expertiza împiedică finalizarea cercetării judecătoreşti şi, astfel, întregul dosar este blocat.  

PETRU IARMALIUC, procurorul de caz: „În martie 2025 vor începe să execute această expertiză. Cât va dura efectuarea expertizei este o altă întrebare, care la fel ține de numărul întrebărilor, de complexitate. Sunt doi experți. După răspuns este o expertiză complicată, ceea ce indică că poate dura încă un an, poate doi.  – Dar ce acțiuni se pot întrerpinde ca să excludeţi aceste pericole? – Instanța de judecată a dispus, ei pot interveni cu un demers de a urgenta”.

De cealaltă parte, Igor Dodon şi avocaţii lui susţin că analiza imaginilor este deosebit de complexă, iar Centrul de Expertize Judiciare este suprasolicitat.  

IGOR DODON, fost preşedinte al Republicii Moldova: „El se vede că este trucat. Eu cred că acest lucru expertiza va confirma. Suma este de 80 şi ceva de mii de lei. Eu cred că este o sumă mare. O să găsim posibilitatea să o achităm. Noi nu avem nicio intenţie să tergiversăm acest dosar, pentru că noi mai repede vrem să fie puse toate punctele pe i”.

Tot astăzi, magistraţii Curţii Supreme de Justiţie au continuat audierea martorilor aduşi de acuzare. Dumitru Diacov, fost preşedinte de onoare al Partidului Democrat, a spus în faţa instanţei că nu a participat la discuţiile dintre Dodon şi Plahotniuc.

DUMITRU DIACOV, martor în dosar: „După toată atmosfera, după lux, după unele detalii recunosc că a fost în acel sediu (PDM). Mai mult nimic. Noi nu am fost operatori la acele filmuleţe. – Dar unde aţi văzut aceste imagini şi când? – La televizor, când dumneavoastră le-aţi arătat. – Deci, nu aţi fost martor la discuţii? – Nu”.

PETRU BALAN, avocatul lui Igor Dodon: „Martorul nu a dat declaraţii care să se refere direct la obiectul învinuirii. Declaraţiile lui au fost referitoare la activitatea lui politică în perioada respectivă.Pe mine mă interesează ca apărător doar martorii care dau doar declaraţii pertinente pentru obiectul învinuirii”.

PETRU IARMALIUC, procurorul de caz: „Fiecare martor confirmă o împrejurare, iar toate declarațiile se examineaza și se apreciaza de instanță în comun cu toate. O să vedeți că noi vom prezenta și alte documente care vor confirma și alte aspecte”.

Şedinţa a fost întreruptă, iar următoarea va avea loc pe 11 aprilie. Igor Dodon e învinuit de trădare de patrie, corupere pasivă, îmbogățire ilicită și acceptarea finanțării partidului de către un grup criminal organizat. Procurorii îl acuză pe fostul preşedinte că ar fi pretins de la Vlad Plahotniuc peste un milion de dolari pentru a promova interesele Partidului Democrat din Moldova. Dodon, care pledează nevinovat, riscă până la 20 de ani de închisoare.

Adriana Ochișanu lansează proiectul VOCEA MOLDOVEI! Talentul și muzica se întâlnesc într-un mod inedit la Arena Chișinău

Bucurați-vă de o seară de excepție alături de minunata interpretă Adriana Ochișanu, care lansează proiectul VOCEA MOLDOVEI.

Pe 20 aprilie 2024, Arena Chișinău va găzdui un concert unde talentul și muzica se întâlnesc într-un mod inedit. Alături de Adriana Ochișanu, veți avea ocazia să savurați interpretări memorabile din partea artiștilor de valoare:

– Horia Brenciu și HB Orchestra
– Ionuț Dolănescu
– Surorile Osoianu
– Alexandru Pop
– Laura Olteanu
– Corina Țepeș
– AKORD
– Cornelia Ștefăneț
– Frații Ștefăneț & Orchestra
– Baletul Național JOC

Experimentați o serată plină de diversitate muzicală, de la muzică populară și etnofolclorică la melodii ușoare, toate într-un cadru spectaculos. Rezervați-vă locurile pentru un eveniment de neuitat, unde „VOCEA MOLDOVEI” se va face auzită într-un mod memorabil.

Bilete puteți cumpăra AICI!

Bilete fizice, fără rezervare prealabilă puteți procura la casele iTicket pe adresele următoare:
•⁠ ⁠str. Vlaicu Pârcălab 27 (oficiul iTicket)
•⁠ ⁠bd. Dacia 47/6 (Librarius)
•⁠ ⁠bd. Moscova 1/1 (Librarius)
•⁠ ⁠bd. Mircea cel Bătrân 10 (Librarius)
•⁠ ⁠str. Vasile Dokuceaev 13 (Librarius)
•⁠ ⁠str. Piața Unirii Principatelor 3 (Librarius)
•⁠ ⁠str. Anatolie Corobceanu 7a (Proper Coffee)

Moment emoționant la Cluj! Mai mulți români și basarabeni s-au prins în Hora Unirii de 27 martie

Aniversarea a 106 de ani de la Unirea Basarabiei cu România este marcată la Cluj-Napoca, în această perioadă, în cadrul unei noi ediţii a Festivalului Cultural Basarabia. Pe parcursul mai multor zile, Grupul de Iniţiativă Basarabeană îşi propune să promoveze istoria comună, cultura, tradiţia şi spiritul basarabean în inima Transilvaniei, scrie presa din România.

Manifestările dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România au debutat duminică, 24 martie cu concursul „Unde? Cine? Când?”.

Miercuri, 27 martie, studenții basarabeni care învață în centrul universitar din Cluj-Napoca s-au adunat în Piața Unirii unde au încins tradiționala Hora Unirii. Evenimentul a avut loc la ora 17:30 printre cei care au ținut să participe la eveniment pentru a celebra unitatea națională și spiritul european s-au numărat și clujeni.

În cadrul Festivalului Basarabia va mai avea loc în 29 martie evenimentul „Clubul literar basarabean” iar în 3 aprilie este programat concursul intelectual „100 de GIB-iști au zis”.

Manifestările se vor încheia în 6 aprilie cu Gala Aniversară, cu un eveniment special plin de surprize și momente memorabile ce vor rămâne în inimile participanților.

Ministrul Transporturilor: Ne-am dori ca Autostrada Unirii să fie continuată până la Chişinău şi Odesa
Articolul anterior
Adresarea PAS către Ceban: „Ion, nu pune mâna pe robinete și nu lipsi chișinăuienii de apă”
Articolul următor