Punctul vamal Sculeni și-a întrerupt temporar activitatea. Călătorii, îndemnați să opteze pentru un alt punct de trecere

PTF Sculeni și-a întrerupt temporar activitatea. Cauza este o defecțiune tehnică. În acest context, călătorii sunt îndemnați să opteze pentru un alt punct de trecere a frontierei din proximitate.

FOTO/ Aglomerație la vama Sculeni. Mulți nervi și ore de așteptare pentru  cei care vor să iasă de pe teritoriul R. Moldova – Stiri de ultima ora din  Moldova – Ultimele stiri

Reprezentanții Serviciului Vamal menționează că specialiștii lucrează la înlăturarea deficiențelor.

Incendiu uriaș în Crimeea. Care ar fi cauza

Guvernatorul instalat de Moscova în Sevastopol, Mihail Razvozhaev, a declarat că în noaptea de vineri spre sâmbătă un rezervor de combustibil a luat foc în golful Kazachya, după un atac cu dronă, transmite Hotnews.

„Un rezervor de combustibil a luat foc în apropierea străzii Frații Manganari din zona golfului Kazachya. Potrivit informațiilor preliminare, incendiul a fost provocat de o lovitură a unui vehicul aerian fără pilot”, a scris Mihail Razvozhaev pe Telegram.

Razvozhaev a mai spus că incendiul s-a extins pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați și că încă se stabilesc detalii privind victime și pagube.

Rezervorul alimenta navele rusești din Flota Rusă de la Marea Neagră, care are baza în Sevastopol.

Luni, un alt atac cu drone a fost lansat asupra orașului port Sevastopol din Crimeea, fiind respins de flota rusă, a susținut guvernatorul prorus al orașului, Mikhail Razvozhaev, citat de CNN și Reuters.

Aceste atacuri cu drone sunt atribuite de obicei ucrainenilor, deși Kievul nu le recunoaște oficial.

Din 20 august 2022, explozii și incendii au fost raportate în mod regulat în Peninsula Crimeea ocupată de Rusia și în Sevastopol, cel mai mare oraș din Crimeea.

La 8 octombrie, o explozie masivă a avut loc pe Podul Crimeei, construit ilegal de Rusia în 2018 pentru a conecta Rusia cu Crimeea, distrugând parțial porțiunea care transporta traficul feroviar.

Rusia a ocupat Crimeea de când a anexat peninsula în 2014, în urma revoluției Euromaidan, care l-a înlăturat pe președintele de atunci, Viktor Ianukovici.

Consiliul UE a adoptat un nou cadru de sancțiuni împotriva persoanelor responsabile pentru destabilizarea în Moldova

Consiliul European a adoptat un nou cadru de măsuri restrictive specifice care oferă Uniunii Europene posibilitatea de a impune sancțiuni împotriva persoanelor responsabile de sprijinirea sau punerea în aplicare a acțiunilor care subminează sau amenință suveranitatea și independența Republicii Moldova. Despre aceasta a anunțat Consiliul European într-un comunicat de presă, citat de IPN.

Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, a menționat că Republica Moldova este una dintre țările cele mai afectate de consecințele invaziei ilegale a Rusiei în Ucraina. „Noul regim de sancțiuni ne va oferi posibilitatea de a continua să consolidăm rezistența Moldovei prin țintirea celor care încearcă să destabilizeze țara. Acesta este un semnal politic important al sprijinului UE pentru Moldova în contextul dificil actual”, a spus Josep Borrell.

Datorită acestui nou cadru, UE va putea viza, de exemplu, persoanele care obstrucționează sau subminează procesul politic democratic sau care încearcă să răstoarne ordinea constituțională, inclusiv prin acte de violență. Viitoarele măsuri restrictive ar putea viza și persoanele care comit abateri financiare grave privind fondurile publice și exportul neautorizat de capital, în măsura în care ar putea prelua controlul asupra activităților autorităților statului. De asemenea, sancțiuni vor presupune înghețarea activelor și interdicția de a pune la dispoziție fonduri pentru persoane fizice și entități, și o interdicție de călătorie în UE pentru persoanele fizice, se arată în comunicatul Consiliului European.

Eforturile de destabilizare în Republica Moldova au crescut considerabil de la începutul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și reprezintă o amenințare directă la adresa stabilității și securității frontierelor externe ale UE. Acest cadru de măsuri restrictive a fost adoptat la solicitarea Republicii Moldova, se mai spune în comunicat.

Miniștrii de externe ai țărilor din formatul „Nord-Baltic 8” (Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia și Suedia) care s-au aflat într-o vizită la Chișinău, în perioada 27 – 28 aprilie, au semnat o declarație comună cu Republica Moldova prin care s-au declarat hotărâte să sprijine procesul UE în curs de a impune măsuri restrictive asupra persoanelor responsabile pentru subminarea și destabilizare în Moldova și să susțină soluționarea pașnică a conflictului transnistrean cu asigurarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

La 24 aprilie 2023, Uniunea Europeană a lansat misiunea civilă a UE în Moldova în cadrul politicii de securitate și apărare comune, cu scopul de a consolida rezistența sectorului de securitate al Republicii Moldova în domeniul gestionării crizelor și al amenințărilor hibride, inclusiv al securității cibernetice și al combaterii manipulării și interferenței informațiilor străine.

Gata cu cozile de așteptare! Cetățenii pot solicita online mai multe documente din domeniul cadastru

Mai puțin timp de stat în cozile de așteptare, mai puțini nervi consumați. De astăzi pot fi solicitate online mai multe documente din domeniul cadastru pentru bunurile imobile, indiferent în ce colț al țării v-ați afla. Trebuie doar să dețineți semnătura electronică. 

News | PUBLIC SERVICES AGENCY

Cererile pot fi depuse online, pe www.servicii.gov.md. Serviciile se furnizează contra plată şi se achită prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay, utilizând orice instrument de plată la alegere, cum ar fi: cardul bancar, ApplePay/Google Pay, internet banking, plăți în numerar și monede electronice.

Mai mult decât atât, documentele cadastrale pot fi eliberate și pe purtător de hârtie. Odată ce ați solicitat documentul fizic, atunci îl puteți ridica de la un centru multifuncțional sau să cereți livrarea acestuia la o adresă, prin intermediul MDelivery. 

Acum sunt disponibile următoarele documente cadastrale: extrase din Registrul bunurilor imobile, informații despre valoarea bunurilor imobile și planuri cadastrale pentru bunurile imobile, precum și informația despre bunurile imobile ce aparțin unei persoane fizice/juridice din banca centrală de date a Cadastrului bunurilor imobile.

sursa: www.publika.md

Preşedinta Băncii Centrale Europene, rănită într-un accident rutier după summitul de la Bruxelles
Articolul anterior
Doi moldoveni, răniți de vânt. Cum s-a întâmplat totul
Articolul următor