Purtarea măştilor FFP2 a devenit obligatorie în Austria

Austriecii au înlocuit măştile faciale de pânză cu măşti de protecţie de tip FFP2, devenite de acum obligatorii pentru cei cu vârste de peste 14 ani în mijloacele de transport, magazine, locurile de prestare a serviciilor şi cabinetele medicale, relatează France Presse, conform Agerpres.

,,Aceasta este necesar din cauza variantelor (mai contagioase) ale coronavirusului, este nevoie de o protecţie mai bună. Dacă toată lumea va respecta regulile, situaţia se va schimba, mai ales când vor ajunge vaccinurile”.

Punerea în aplicare a acestei noi măsuri, puţin răspândită în Europa, nu suscită dezbateri reale în ţară, iar autorităţile de reglementare asigură că măştile sunt vândute la costul de producţie (adică 59 de eurocenţi bucata).

De acum în Austria este necesară purtarea acestor măşti, considerate ca având o filtrare mai eficientă – blochează 94% din aerosoli – în autobuze, tramvaie, trenuri şi metrou. Măsura se aplică şi în supermarketuri şi în locurile de prestări servicii cum ar fi atelierele de reparaţii auto sau cabinetele medicale.

Profesorii, lucrătorii în depozite, precum şi funcţionarii din serviciul public aflaţi în contact cu populaţia trebuie de asemenea să respecte această regulă la locul de muncă, cu excepţia cazului în care pot menţine distanţa de doi metri.

Femeile însărcinate şi persoanele care prezintă contraindicaţii medicale sunt exceptate, la fel ca personalul care acceptă să facă teste regulate pentru detectarea coronavirusului.

Şcolile, muzeele, sălile de sport, sălile de cinema şi magazinele neesenţiale sunt în prezent închise, iar locuitorii sunt îndemnaţi să-şi limiteze cât mai mult contactele. 

Robotul Sophia, produs în masă pe timp de pandemie
Articolul anterior
Estonia are un nou guvern. Kaja Kallas, prima femeie prim-ministru din istoria țării
Articolul următor
Alte articole interesante