Putin a mai pierdut un general în Ucraina: ”Cel mai înalt ofițer rus căzut prizonier după Al Doilea Război Mondial”

Vladimir Putin a mai pierdut un general important în Ucraina. Este vorba despre Generalul locotenent Andrei Sișevoi, din Comandamentul Grupului de Armate Vest al Rusiei, care a fost capturat de ucraineni în zona Harkov.

Potrivit jurnalistului Matei Udrea, acesta este cel mai înalt ofițer rus căzut prizonier după Al Doilea Război Mondial.

Când a fost prins, el a susținut că este doar un comandant local.

”Brutalitatea, corupția și primitivismul structurilor de comandă fac ca ofițerii să fie urâți de propriile trupe”

În postarea făcută pe Facebook de jurnalistul Mihai Udrea acesta remarcă ”ușurința cu care sunt scoși din luptă ofițeri de cel mai înalt nivel din armata rusă.” Faptul că până acum pe frontul din Ucraina au murit 14 generali ruși arată că nu sunt apărați și protejați de trupele lor cu orice preț, așa cum se întâmplă în mod normal, notează Udrea.

”Și ajung, în momentele critice, să fie prinși sau să moară singuri, părăsiți de toți și ascunși prin cine știe ce boscheți, precum generalul-locotenent Andrei Sișevoi, ditamai comandantul în Grupul de Armate Vest al Rusiei”, a mai scris jurnalistul.

El amintește că, în Al Doilea Război Mondial, în perioada iunie 1941 – aprilie 1945, au fost luați prizonieri în timpul luptelor 84 de generali ai armatei ruse.

”Caz unic în istoria războaielor, pe parcursul celor 4 ani de război au dispărut fără urmă 163 de comandanți de divizie, 221 de șefi de stat-major de divizie, 1.114 comandanți de regimente. Nici până în ziua de azi nu se știe unde și-au găsit sfârșitul și au fost înmormântați 44 de generali ai Armatei Roșii.

Explicația acestor situații incredibile perpetuate de-a lungul a zeci de ani – comandanții de divizii, generalii în general, sunt foarte bine protejați, ei fiind creierul întregii unități – o reprezintă modul în care sunt tratați soldații în Armata rusă. Lipsa de considerație față de viața subalternilor, brutalitatea, corupția și primitivismul structurilor de comandă fac ca ofițerii să fie urâți de propriile trupe. Soldaților nu le pasă de viața șefilor lor, după cum nici comandanții nu dau o ceapă degerată pe oamenii din subordine”, concluzionează jurnalistul.

sursa: www.ziare.com

200 de apeluri pe zi. Tot mai mulți soldați ruși sună la Forțele Armate ale Ucrainei pentru a afla cum să se predea

După anunțul mobilizării în Federația Rusă, numărul apelurilor la Forțele Armate ale Ucrainei este în continuă creștere, transmite presa ucraineană. Soldații ruși care se predau vor primi trei mese pe zi, îngrijiri medicale și contact cu familiile lor.

Russian troops in Belarus 'direct threat' to Lithuania – minister - LRT

Vitaly Matviyenko, coordonatorul proiectului ,,Vreau să trăiesc”, a declarat într-un briefing că din 18 septembrie au primit peste 2.000 de apeluri de la ruși pe tema predării.

,,Din 18 septembrie, proiectul „Vreau să trăiesc” a procesat peste 2.000 de apeluri din partea membrilor armatei ruse, care nu vor să urmeze ordinele criminale ale lui Putin și să lupte împotriva Ucrainei. Au învățat cum să se predea. Desigur, odată cu mobilizarea din Federația Rusă, numărul de apeluri este doar în creștere”, a spus Matvienko.

După cum spune funcționarul, algoritmul de predare a fost deja elaborat în detaliu – există un canal de telegramă și numere de linie fierbinte ce pot fi contactate.

În timpul dialogului, partea ucraineană explică cum și în ce circumstanțe este posibil să se predea.

Se subliniază că Ucraina garantează tuturor prizonierilor de război respectarea Convențiilor de la Geneva: trei mese pe zi, îngrijiri medicale și posibilitatea de a contacta rudele.

„Putin va părăsi puterea peste câteva luni”. Declarațiile fostului premier al Rusiei, Mihail Casianov

Mihail Casianov, fost prim-ministru al Rusiei, consideră că Vladimir Putin ar putea renunța la funcția sa și va „evada” în câteva luni, informează Sky News.

„În trei sau patru luni cred că va avea loc o schimbare crucială”, a declarat Casianov pentru Sky News.

„Nu cred că există cineva în cercul lui Putin care să îl poată face să plece”, a adăugat fostul premier rus.

„Domnul Putin însuși ar trebui să ajungă la această înțelegere. Cred că trei factori care cresc simultan l-ar putea conduce pe domnul Putin la o astfel de decizie de a evada cumva”, a precizat Casianov.

Factorii anunțați de Casianov sunt:

1. Armata ucraineană este în creștere și are sprijinul SUA și al Marii Britanii

2.  Ordinul de mobilizare al domnului Putin determina creșterea tulburărilor sociale în interiorul Rusiei, astfel că președintele pierde sprijinul în rândul rușilor obișnuiți

3. Efectul sancțiunilor occidentale este în creștere.

Mihail Kasianov, destituit de către Putin în 2004, a trecut în opoziţie şi a devenit unui dintre cei mai feroci critici ai Kremlinului.

Mihail Kasianov spune că a plecat din Rusia din cauza opoziţiei sale faţă de invazia rusă a Ucrainei, dar a refuzat să spună AFP în ce ţară se află, invocând motive de securitate.

Boris Nemţov, un critic al lui Vladimir Putin şi căruia Mihai Kasianov îi era apropiat, a fost asasinat prin împuşcare în apropiere de Kremlin în 2015.

Partizanii au aruncat în aer mașina unei trădătoare din Melitopol. Aceasta „răspândește propaganda rusă printre copiii ucraineni”

În Melitopol, oraș din Ucraina ocupat de Rusia, o mașină aparțînând „șefei” departamentului de educație din cadrul administrației de ocupație a explodat joi dimineață, anunță un Centrul de Rezistență al Ucrainei din Ucraina.

Russian occupation regime in Melitopol prepares a ''vote from home'' option  for upcoming ''referendum'' to conceal low turnout – Ukrainian Resistance |  Ukrainska Pravda

Explozia a avut loc în apropierea colegiului industrial și economic, fiind distrusă mașina unei colaboratoare locale, Olena Sapurova, care este implicată în implementarea „programului educațional rusesc”, care de fapt răspândește propagandă rusă printre copiii ucraineni.

În urmă exploziei, ea nu a fost rănită, dar a primit motive pentru a-și regândi comportamentul, precizează site-ul.

sursa

Povestea vizitei lui Ceaușescu în Anglia. Cum a ajuns Regina Elisabeta să se ascundă într-un tufiș de dictatorul român
Articolul anterior
Natalia Gavrilița revine la Criuleni! A mers să vadă lucrările de finalizare a apeductului din Măgdăcești
Articolul următor