Putin a numit un nou obiectiv pentru așa-numita „operațiune militară specială” din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a vorbit joi despre un nou obiectiv al „operațiunii militare speciale” din Ucraina, afirmând că aceasta urmărește „eliminarea enclavei anti-ruse” de pe teritoriul țării vecine, relatează Interfax citat de hotnews.ro.

„Pe teritoriul Ucrainei au început să creeze în prezent o enclavă anti-rusă care ne amenință țara. Prin urmare, băieții noștri care luptă acolo îi protejează atât pe locuitorii din Donbas, cât și pe Rusia însăși. Și asta, desigur, merită sprijinul întregii societăți”, a afirmat Putin în timpul unei întâlniri cu elevi din enclava rusească Kaliningrad.

El a mai spus că după „lovitura de stat” ce a avut loc în Ucraina în 2014 (n.r. o referință protestele Euromaidan) locuitorii Republicilor Populare Donețk și Lugansk, precum și cei din Crimeea, nu au vrut să recunoască noul regim de la Kiev.

Putin a adăugat că Ucraina a început un război împotriva propriilor locuitori ai acestor oameni și că misiunea Rusiei este de a opri acest război.

Cum și-a schimbat Rusia obiectivele de război

Amintim că în declarația sa de război pe care a citit-o la primele ore ale zilei de 24 februarie liderul de la Kremlin a numit „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei drept principalele obiective ale invaziei pe care a ordonat-o. El a vorbit de asemenea despre oprirea extinderii NATO înspre granițele Rusiei.

Ministerul rus al Apărării a afirmat însă placa pe 25 martie, cu câteva zile înainte să ordone retragerea trupelor sale din regiunile Kiev și Cernihiv, afirmând că obiectivul Rusiei este ”eliberarea completă” a Donbasului, regiunea din estul Ucrainei în care se află așa-zisele republici populare ale separatiștilor pro-ruși.

Cu două zile înainte de declanșarea războiului Vladimir Putin a recunoscut suveranitatea separatiștilor asupra întregului teritoriu al regiunilor Donețk și Lugansk, nu doar asupra celui pe care îl controlau în momentul în care le-a recunoscut independența.

Rusia se pregătește să anexeze teritoriile ucrainene cucerite

Pentagonul avertiza însă la jumătatea lunii iunie că, în pofida numeroaselor înfrângeri suferite în război, Vladimir Putin încă își dorește probabil să cucerească porțiuni mari din Ucraina, dacă nu toată țara. Denis Pușilin, liderul separatiștilor din Donețk, a îndemnat public la acest lucru la sfârșitul lui iulie.

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a făcut la rândul său afirmații asemănătoare, analiștii remarcând că nu de puține ori Kremlinul își folosește „marionetele” pentru a exprima deziderate care apoi sunt asumate oficial.

Date fiind însă problemele recente ale forțelor armate ruse, care nu au reușit să clintească semnificativ linia frontului de mai bine de o lună, Kremlinul pregătește deocamdată referendumurile de anexare a teritoriilor ucrainene pe care a reușit să le ocupe.

Site-ul rusesc RBC, citând 5 surse separate de la Kremlin, anunța joi că aceste referendumuri ar urma să fie organizate până la sfârșitul toamnei.

Franța: Un miliardar rus sancționat câștigă în instanță dreptul de a-și folosi iahtul pe Coasta de Azur. I se vor plăti și daune

Un tribunal francez a ordonat miercuri agenției vamale a țării să elibereze un iaht confiscat, deținut de un miliardar rus afectat de sancțiuni europene, din cauza unor erori de procedură comise în timpul confiscării navei, scrie Reuters.

Agenții vamali au confiscat iahtul „La Petite Ourse”, de 27 de metri, la 16 martie, după ce proprietarul său, Alexey Kuzmichev, unul dintre principalii acționari ai băncii rusești Alfa Bank, a fost sancționat de UE în martie pentru legăturile sale cu președintele Vladimir Putin.

Curtea de Apel din Paris a decis că ofițerii vamali nu au urmat procedurile corecte atunci când au abordat nava, care era ancorată în orașul Antibes de pe Coasta de Azur.

Agenții au invocat o anchetă de fraudă atunci când s-au prezentat la autoritățile de pe șantierul naval, ceea ce, conform legislației franceze, permite vămii să percheziționeze o navă.

Hotărârea subliniază provocările cu care se confruntă națiunile europene în ceea ce privește înghețarea activelor oligarhilor ruși.

Kuzmichev a dat în judecată autoritățile franceze în încercarea de a recâștiga accesul la cele două iahturi ale sale deținute în Franța, La Petite Ourse și La Petite Ourse II.

În calitate de persoană sancționată ale cărei active sunt înghețate, lui Kuzmichev îi este în continuare interzis să scoată La Petite Ourse din apele teritoriale franceze, dar acum i se permite să aibă acces la iaht și să îl folosească în apele franceze, a declarat avocatul său.

„În interiorul [Franței], i se permite să se deplaseze, fie că este pe jos, pe cal, cu mașina sau cu barca”, a declarat avocatul Philippe Blanchetier.

De asemenea, instanța a dispus ca vameșii francezi să-i plătească magnatului 10.000 de euro drept despăgubiri.

O instanță din Rouen se va pronunța la o dată ulterioară cu privire la cea de-a doua navă, La Petite Ourse II, ancorată la Cannes.

sursa

Descoperire macabră în satele eliberate din Ucraina: o cutie cu dinți de aur smulși de ruși de la prizonieri

O descoperire macabră a fost făcută într-un sat din apropiere de Izium, în regiunea Harkov, eliberat recent de sub ocupația rușilor. Trupele ucrainene au găsit într-un subsol folosit pe post de cameră de tortură dovezi ale chinurilor la care au fost supuși prizonierii rușilor, indiferent că erau civili sau soldați. Cea mai șocantă probă a atrocităților petrecute acolo este o cutie cu dinți de aur smulși de la prizonieri. „Un mini Auschwitz”, a comentat Ministerul ucrainean al Apărării.

„Vecinii auzeau în continuu urlete venite dintr-acolo. Anchetatorii au descoperit o cameră de tortură înfiorătoare în satul Piski-Radkivski”, a scris pe Facebook Serhii Bolvinov, polițist din Harkov, care a participat la misiune, notează Digi24.ro.

El spune că poliția a obținut informații de la colaboratorii rușilor și de la localnici, care, după eliberare, le-au indicat că subsolul unei case din sat a fost transformat în cameră de tortură, unde au fost torturați atât civili, cât și polițiști și soldați luați prizonieri. O metodă de tortură era îngroparea victimei în pământ, cu masca de gaz pe figură, în timp ce era acoperit cu o cârpă care ardea mocnit, potrivit polițistului, care a pozat masca de gaz folosită de torționari.

Cea mai șocantă descoperire a fost o cutie din plastic umplută cu dinți de aur smulși de la prizonieri.

„Un mini Auschwitz”, a comentat Ministerul ucrainean al Apărării imaginile, trimitere la practica naziștilor de a lua toate bijuteriile și obiectele de preț, inclusiv dinții de aur, de la evreii care sfârșeau în camerele de gazare și apoi la crematoriu.

„Câte vom mai găsi în Ucraina ocupată?”, a întrebat ministerul de la Kiev.

În filmarea polițistului Serhii Bolvinov apare, la un moment dat, și o plăcuță de identificare a unui soldat ucrainean.

Soldații ucraineni găsesc tot mai multe camere de tortură în care au fost ținuți și „interogați” prizonierii de război luați de ruși.

Unii dintre ei au povestit prin ce au trecut, însă imaginile filmate în aceste încăperi vorbesc de la sine despre condițiile pe care au trebuit să le îndure prizonierii.

Patru avioane rusești au intrat în spațiul aerian al Poloniei și Suediei

Patru avioane de luptă rusești au intrat miercuri în spațiul aerian european, ceea ce a determinat un răspuns din partea forțelor italiene, care asigură poliția aeriană din partea NATO.

Economica.net - Franţa va trimite o fregată în Marea Neagră şi are  programate zboruri cu avionul de luptă Rafale - Economica.net

Avioane Eurofighter italiene au fost mobilizate rapid pentru a intercepta aeronavele de luptă rusești care intraseră în spațiul polonez și suedez. Aparatele rusești au fost forțate să reintre în spațiul aerian rusesc, mai precis al enclavei Kaliningrad, precizează forțele aeriene italiene într-o postare pe Twitter, transmite digi24.ro.

Matthias Eichenlaub, ofițer de presă al NATO, a declarat pentru „Newsweek” că Italia asigură misiunea de poliție aeriană a Alianței în regiunea baltică. El a mai spus că avioanele NATO din această regiune „interceptează în mod regulat avioane militare rusești care nu respectă regulile internaționale de siguranță aeriană”.

Incidentul survine într-un moment de tensiuni ridicate între Rusia, pe de o parte, și Occident și Ucraina, pe de altă parte.

Bumbăcel – de 9 ani împreună alegem bumbacul natural
Articolul anterior
Un stol imens de cocostârci a fost observat de localnici deasupra Tiraspolului
Articolul următor