Putin laudă starea economiei ruse: „E peste previziunile noastre şi ale adversarilor noştri”. Occidentul îi dă o veste proastă

Președintele Vladimir Putin lăudat situaţia în care se află economia rusă spunând că este mai bună decât au prezis atât oficialii ruşi cât şi duşmanii Rusiei. Într-un interviu acordat canalului TV Rossiya-1, liderul de la Kremlin a subliniat că indicatorii economici sunt peste așteptările guvernului rus. Cu toate astea, experţii occidentali atrag atenţia că sancţiunile au scăzut preţul petrolului vândut de Rusia la 46,82 dolari pe baril în ultima lună iar acest preţ este folosit pentru calcularea taxelor din industria petrolieră în luna februarie.

Putin denounces imperialism while annexing large swathes of Ukraine -  Atlantic Council

„Situația din economie este stabilă, mai mult de atât, este mult mai bună decât au prezis nu doar adversarii noștri, ci chiar decât am făcut-o noi”, a spus Putin în weekend. „Per ansamblu, situația noastră nu este doar stabilă, ci, cred eu, şi destul de satisfăcătoare. Aş putea spune chiar bună”, a adăugat Putin.

Liderul rus a subliniat că unul dintre principalii indicatori macroeconomici ai Rusiei – șomajul – se afla la un minim istoric. „Inflația este mai mică decât ne așteptam și, cel mai important, are o tendință descendentă. Cred că până la sfârșitul primului trimestru al acestui an, poate fi aproape de 5% față de 11,9% cât e acum. Și acesta este un indicator foarte important pentru a asigura un nivel de trai decent și pentru a oferi oamenilor venituri reale” a spus Putin. Potrivit liderului rus, producția industrială, agricultura și construcțiile în Rusia sunt în creștere.

Veniturile Kremlinului, sub presiune pe măsură ce prețul țițeiului scade

Veniturile din petrol ale statului rus sunt supuse unor noi presiuni, deoarece prețul mediu al țițeiului, utilizat de guvern pentru calcularea taxelor, a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani. Rusia are deja un deficit bugetar record, deoarece a cheltuit foarte mult pentru războiul din Ucraina, în timp ce prețul petrolului și cel al gazelor, cea mai mare sursă de venituri guvernamentale, au scăzut. Principalul preț de export al țițeiului rusesc aproape că s-a înjumătățit în 2022, pe fondul încetinirii economiei globale și a valurilor de sancțiuni internaționale ca răspuns la război, explică Bloomberg.

Țițeiul Ural, principalul produs de export al Rusiei, s-a tranzacționat la 46,82 dolari pe baril între jumătatea lunii decembrie și jumătatea lunii ianuarie, potrivit datelor publicate luni de Ministerul de Finanțe. Acesta este cel mai scăzut nivel de la vârful pandemiei de Covid încoacce. Prețul ţiţeiului este folosit pentru a calcula luna viitoare o varietate de taxe pentru industria petrolieră rusă, inclusiv taxele de export pentru țiței și produse derivate.

Prin impunerea de sancțiuni, inclusiv interdicții de import și un plafon de preț pentru livrările maritime de petrol rusescc, țările occidentale urmăresc să reducă fluxul de petrodolari către Kremlin, menținând în același timp exporturile robuste. Scăderea stocurilor de petrol din Rusia și creșterea producției de țiței indică faptul că abordarea funcționează cel puțin parțial, susțin experții citați de Bloomberg.

Kremlinul a reușit să atenueze într-o oarecare măsură impactul fiscal negativ al sancțiunilor impuse de Occident. Ministerul Finanțelor taxează producătorii de țiței pe baza unui preț care include costurile de transport și de asigurare, mai mare decât prețul pe care exportatorii îl primesc efectiv, potrivit Interfax. Deficitul bugetar al Rusiei pentru 2023 este estimat la 2% din PIB, aproximativ în conformitate cu nivelul din 2022. Cu toate acestea, această estimare se bazează pe un preț al petrolului de $70 de dolari pe baril. Dacă țițeiul rusesc rămâne aproape de nivelurile actuale, veniturile vor scădea sub ținta guvernului cu aproximativ 2400 miliarde de ruble, echivalentul a aproximativ 1,6% din PIB, potrivit lui Alexander Isakov, economist.

Cotaţia ţiţeiului rusesc

Țițeiul Ural din Rusia s-a tranzacționat la aproape 55 de dolari pe baril în ianuarie, la un nivel nemaivăzut de aproape un an și cu aproximativ 35% sub prețurile internaționale, deoarece războiul din Ucraina și sancțiunile au lăsat Rusia cu mai puţini cumpărători, potrivit datelor tradingeconomics.com. 

Prețul rămâne cu mult sub pragul de 60 de dolari pe baril impus de țările G7, UE și Australia pe 5 decembrie. Importurile de țiței maritim în Europa s-au redus cu 80% în 2022, deoarece rafinăriile europene s-au orientat către țiței din Norvegia, SUA, Arabia Saudită, Guyana și Azerbaidjan, potrivit datelor S&P Global Commodities.

China și India rămân cele mai mari piețe pentru petrolul rusesc, deși distanța maritimă a crescut costurile de transport și a forțat Rusia să facă reduceri sau discounturi generoase pentru a concura cu Orientul Mijlociu.

Miliardarul și deputatul rus ,,care s-ar fi sinucis” în India a fost incinerat în grabă în această țară, fără acordul rudelor

Miliardarul și deputatul rus Pavel Antov, în vârstă de 65 de ani, inclus pe lista Forbes, a murit în decembrie 2022, în vacanță în India. Postul de televiziune indian NDTV, citând poliția, a raportat că cetățeanul din Rusia a fost găsit fără suflare sub ferestrele hotelului. Cu două zile mai devreme, prietenul lui Antov, omul de afaceri rus Vladimir Bydanov, a fost găsit mort în același hotel. Circumstanțele incidentului nu sunt încă dezvăluite. Ce făcea politicianul rus în India și de ce a mers acolo pentru a-și sărbători ziua de naștere? Accident, omor sau a decis să-și ia viața?

Миллиардер из Владимира: Как депутат Павел Антов попал в список Forbes?

Rudele politicianului nu exclud ca moartea lui să fi fost pusă la cale de inamici. Toată lumea a fost surprinsă că a ales o zonă de provincie în care erau condiții insalubre, ca loc de odihnă. Incinerarea în grabă a unui cetățean rus în India pare, de asemenea, suspectă pentru mulți.

Corespondentul de la postul de televiziune «Россия 1», Kirill Popov, a mers pe urmele lui Antov pentru a afla detaliile celor întâmplate. Ajuns în orașul indian Raipur, a înțeles că nu este atât de ușor să ajungi acolo. Locul nu este solicitat în rândul turiștilor. De la aeroportul principal, drumul către orașul de provincie, unde Pavel s-a odihnit, durează 7 ore. Există un singur supermarket în întregul Raipur – toate comerțul se desfășoară pe carosabil.

Kirill Popov a aflat că trupurile lui Pavel și Vladimir ar fi putut fi incinerate lângă cel mai apropiat râu.

Familia miliardarului însă nu a fost de acord cu incinerarea în străinătate.

Павел Антов

„Suntem obișnuiți cu faptul că oamenii bogați merg în locuri unde se pot cheltui bani. Acolo nu există unde să cheltuiești. Nu există cafenele, restaurante unde să mănânci. În cele câteva zile în care am fost acolo, practic am murit de foame”, spune Popov.

Anterior, deputatul însuși a călătorit mult în India și a văzut aproape toate obiectivele turistice.

Corespondentul nu neagă că Antov ar fi putut fi ademenit în India. Kirill și echipa de filmare au încercat să intre în hotelul în care stătea omul de afaceri. Lucrătorii hotelului au spus că Antov a făcut scandal și s-a comportat obscen după ce prietenul său Bydanov a fost găsit mort în cameră, pe 22 decembrie.

Potrivit versiunii oficiale, Vladimir a avut un atac de cord. Prietenul lui Antov, artistul Pavel Shubnikov, și-a declarat convingerea că Pavel a fost ucis. „Știu că nu s-a putut sinucide. Desigur că nu. L-am cunoscut ca pe un om care iubea viața și viața îl iubea. Era pasionat de antichități. El a început să dezvolte această temă. O persoană complexă extraordinară”, spune Shubnikov. Recepționerul hotelului spune că fiecare cetățean rus a băut 3 sticle de vin.

Павел Антов

„Mai întâi, unul a avut o mare problemă cu inima și câteva zile mai târziu a avut loc o sinucidere. S-a întâmplat noaptea. Nimeni nu a auzit nimic. A fost văzut ultima oară cu o sticlă de vin. A căzut la intrarea din spatele hotelului”.

Un prieten apropiat al lui Antov, Alexei Belousov, a fost de asemenea intervievat la telefon. Și el este sigur că a fost pur și simplu ucis. „Ei bine, pot spune un lucru despre crimă: dacă poliția l-a ars atât de repede, poate că l-au lovit mai întâi cu piciorul și apoi l-au aruncat. Pentru că, în Thailanda, am căzut dintr-un copac de aceeași înălțime, și, bineînțeles, m-am rănit la coccis. Masaje, unguente, m-am vindecat. Dar când, judecă singur, o ruptură a splinei, ficatului și altceva, trebuie să cazi din greu. A fost lovit, apoi aruncat. Cine vrea să spele sau să ardă urmele pașilor? Deja au scufundat totul în apă ”, spune Alexey.

Отель с котором остановился Павел Антов в Индии
Павел Антов

Președinta Maia Sandu, întrevedere cu Subsecretarul de stat al SUA pentru creștere economică, energie și mediu, aflat în vizită la Chișinău

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o discuție cu Jose W. Fernandez, subsecretarul de stat pentru creștere economică, energie și mediu al administrației Statelor Unite ale Americii, aflat în vizită la Chișinău.

Oficialii au vorbit despre impactul negativ al războiului Rusiei împotriva Ucrainei asupra republicii noastre și despre modul în care gestionăm criza energetică, creșterea inflației și dificultățile economice, urmări ale agresiunii ruse.

Șefa statului a subliniat și aportul Statelor Unite la dezvoltarea democrației și la avansarea luptei cu corupția, în context menționându-se sancțiunile emise de către Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Trezoreriei americane față de mai mulți indivizi și entități de la noi care au furat din banii publici și subminează securitatea statului.

Vladimir Zelenski, discurs istoric în Westminster Hall: „Rusia va pierde și victoria va schimba lumea”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut miercuri, la Londra, un discurs istoric în fața Parlamentului britanic, făcând un apel către Regatul Unit să ofere avioane de luptă țării sale, mulțumind Regatului Unit pentru că a întins Ucrainei o “mână de ajutor” și adresându-i o reverență fostului premier Boris Johnson pentru susținerea acordată.

VIDEO // Zelenski, discurs ISTORIC în Westminster Hall: „Când am stat în fotoliul lui Churchill am simțit cum curajul te poartă prin cele mai inimaginabile greutăți. Rusia va pierde și VICTORIA noastră va schimba lumea”

În Marea Britanie, Zelenski a vorbit în fața unei audiențe de parlamentari, în Westminster Hall, inima medievală a parlamentului britanic, în timp ce Kievul se pregătește pentru o anticipată ofensivă rusă, relatează Politico Europe, citat de Calea Europeană. Doar câțiva lideri au ținut un astfel de discurs în Westminster Hall în ultimii 30 de ani, printre care Nelson Mandela, Barack Obama și, mai recent, Regele Charles al III-lea.

Vizita la Londra face parte dintr-un turneu diplomatic fulger și surpriză al lui Zelenski în Europa. Miercuri seară, liderul ucrainean se va întâlni la Paris cu președintele francez Emmanuel Macron și cu cancelarul german Olaf Scholz, iar joi este așteptat la summitul Uniunii Europene de la Bruxelles.

Zelenski a sosit miercuri în Marea Britanie, în prima sa vizită în Regatul Unit de la invazia Rusiei, unde s-a adresat Parlamentului, s-a întâlnit cu prim-ministrul Rishi Sunak, a fost primit în audiență de regele Charles al III-lea, și a avut o întâlnire și cu trupele ucrainene antrenate de forțele armate britanice.

Adresându-se parlamentarilor britanici, Zelenski a mulțumit Marii Britanii pentru că „v-a întins mâna de ajutor” atunci când lumea nu știa încă cum să răspundă la invazia Rusiei.

Liderul ucrainean i-a adus un omagiu personal fostului premier Boris Johnson, care a fost o prezență proeminentă în audiența din Westminster Hall. „Boris, i-ai făcut pe ceilalți să se unească atunci când părea absolut imposibil”, a spus el.

Într-un apel reînnoit pentru ajutor aerian occidental, Zelenski i-a prezentat președintelui Camerei Comunelor, Lindsay Hoyle, casca unuia dintre cei mai de succes piloți ucraineni, pe care era inscripționată o pledoarie pentru avioane de luptă moderne, pe care scria: „Avem libertate, dați-ne aripi pentru a o proteja”.

„Ştim că libertatea va triumfa, ştim că Rusia va pierde. Și mai știm că victoria va schimba lumea. Iar aceasta va fi o schimbare de care lumea are nevoie de mult timp. Va fi o victorie chiar împotriva ideii de război. După ce vom câștiga, orice agresor, indiferent cine, mare sau mic, va ști ce îl așteaptă dacă va ataca ordinea internațională”, a spus Zelenski

Intensificând presiunea asupra lui Sunak, Zelenski a glumit că acum doi ani a ieșit din Parlamentul britanic recunoscător pentru „ceaiul englezesc delicios”, dar de data aceasta a adăugat că va părăsi Parlamentul „mulțumindu-vă tuturor în avans pentru avioanele englezești puternice”.

Și a descris perspectiva unei audiențe cu regele ca fiind “un moment cu adevărat special pentru mine”, adăugând cu precizie: “Regele este un pilot al forțelor aeriene. Iar în Ucraina de astăzi, fiecare pilot al forțelor aeriene este un rege”.

Această afirmație a fost catalogată de BBC și The Guardian drept o replică care să iasă în evidență, de excepție.

Povestind despre prima sa vizită la Londra în 2020, când a stat în fotoliul liderului britanic din timpul războiului Winston Churchill, Zelenski a spus: „Cu siguranță am simțit ceva – dar abia acum știu care a fost acel sentiment. Este un sentiment al modului în care curajul te poartă prin cele mai inimaginabile greutăți pentru a te răsplăti în cele din urmă cu victoria.”

Anul trecut, Londra i-a furnizat Kievului ajutor militar în valoare de 2,3 miliarde de lire sterline, iar guvernul s-a angajat să menţină acelaşi nivel şi în acest an, situându-se astfel pe poziţia a doua în lume după SUA, sub acest aspect. Londra i-a livrat armatei ucrainene arme letale chiar dinainte de lansarea invaziei ruse, pe 24 februarie anul trecut, şi a fost prima ţară care şi-a anunţat intenţia, în ianuarie, de a-i trimite şi tancuri grele – 14 Challengers 2 – urmată de Germania cu Leopard şi SUA cu Abrams.

Cum conviețuiesc rușii și ucrainenii în Bali: „Îmi pare rău, suntem din Moscova”
Articolul anterior
Orașul cu cele mai mici temperaturi din lume. Cum trăiesc oamenii la -50 de grade
Articolul următor