R. Moldova urmează să beneficieze de mai multe fonduri de preaderare

Odată cu înregistrarea progreselor în implementarea reformelor convenite cu Uniunea Europeană, Republica Moldova urmează să beneficieze de mai multe fonduri de preaderare, ce vor ajuta Chișinăul să realizeze reformele fundamentale și să îmbunătățească nivelul de trai al fiecărui cetățean, susțin Vasile Grădinaru, deputat PAS şi președintele Camerei de Comerț și Industrie Moldova-China, Boris Foca, invitați ai unei emisiuni de la TVR MOLDOVA.

„Integrarea în UE nu înseamnă că am luat R. Moldova și am dus-o undeva geografic, asta înseamnă unificarea condițiilor de trai în R. Moldova cu cele din UE și iată proiectele care vin să fie finanțate și implementate în R. Moldova trebuie să fie tocmai în acest sens și scop. Ajutorul UE nu pot fi limitat doar la proiecte de infrastructură, ele sunt un ansamblu de măsuri economice ce ne ajută la activitatea statului în sine până la securitatea pe termen lung”, a spus deputatul PAS, Vasile Grădinaru.

„Sunt ferm convins că R. Moldova va face, în scurt timp, parte din marea familie europeană, vom accede la fondurile structurale de care avem foarte mult nevoie și cred că deja un prim pas la acele fonduri de preaderare va fi o undă verde, ca o gură de oxigen pentru întreaga economie a R. Moldova, ceea ce va permite ca să creăm condiții pentru a ne dezvolta noi ca și societate, pentru a crea condiții favorabile și pentru potențiali investitori și de a-i face pe toți cetățenii țării să se simtă bine aici la ei acasă”, a afirmat Boris Foca, președintele Camerei de Comerț și Industrie Moldova-China.

Totodată, el este de părere că odată ce R. Moldova ar putea beneficia de fondurile de preaderare, ar trebui inițiate campanii de informare pentru ca cei care își doresc să acceseze aceste fonduri, campanii în cadrul cărora să li se explice pașii de pregătire și aplicare a unui proiect.

„Nivelul de informare a populației trebuie să crească legat de fonduri, legat de a scrie, de tipajul cum se scrie un proiect pentru a accede la fondurile de preaderare sau în general din UE. Cred că și acest val de informare ar trebui să fie foarte ridicat, exact pentru a contracara acele modalități că nu se execută sau se fac anumite erori în depunerea dosarelor pentru finanțare”, a spus Boris Foca. 

Pe de altă parte deputatul PAS, Vasile Grădinaru, susține că unul dintre scopurile autorităților este creșterea capacității administrative a instituțiilor statului. 

„Prin Programul „Satul european” noi nu doar că am reușit să aducem multe proiecte pentru cetățeni în teritoriu, dar, de fapt, exersăm și modalitatea de accedere la fonduri pentru că ideea și modalitatea de lucru este aceeași. Poate fi birocratic puțin diferit, formularele puțin diferite, dar ideea și conceptul este același și când omul are deprinderea de a elabora niște proiecte, de a le depune și de a le executa în termenii și condițiile stabilite atunci el va putea absorbi aceste fonduri și luăm și exemplul României și a altor state că atunci când au avut această disponibilitate de a atrage aceste fonduri nu le-au valorificat din lipsă de capacitate. Sarcina primă a noastră e să ne pregătim către prima etapă administrativă. A doua etapă trebuie să știm fiecare dintre noi să ne setăm prioritățile. Lucrul esențial care trebuie să îl înțeleagă fiecare administrator, primar, să seteze corect prioritățile pliate pe necesitățile localității, nu pe cele personale. După care trebuie să știm să executăm aceste proiecte pentru care am aplicat ca să fie executate întocmai.  Cel mai important e ca toate investițiile care vin să vină în scopul uniformizării condițiilor de trai în R. Moldova ca în UE. Integrarea în UE nu înseamnă că am luat R. Moldova și am dus-o undeva geografic, asta înseamnă unificarea condițiilor de trai în R. Moldova cu cele din UE și iată proiectele care vin să fie finanțate și implementate în R. Moldova trebuie să fie tocmai în acest sens și scop”, a spus deputatul PAS, Vasile Grădinaru.

Boris Foca s-a referit, în cadrul emisiunii, și la condițiile în care un investitor străin ar putea veni și rămâne în R. Moldova. „Avem nevoie de o legislație prietenoasă pentru investitori, cu cât suntem mai birocratici asta sperie, trebuie să fie mai lejer, mai puține bariere birocratice pentru a-ți putea dezvolta o afacere, digitalizarea proceselor, sunt niște procese care sunt deja sunt începute în R. Moldova și trebuie să recunoaștem acest fapt doar că trebuie finalizate cu brio. Un alt punct ar fi justiția, nici un investitor mare nu îți vine într-o țară unde înțelege că nu există un stat de drept de facto și acea reformă a justiției de care se tot vorbește ea trebuie finalizată cu brio. Și cred că punctul trei ar fi accesul la forța de muncă, avem nevoie stringentă de forță de muncă, vedem că ceea ce este nu are capacitatea de a face față necesarului, trebuie să facem o etapă de liberalizare în piața muncii”, a spus Boris Foca.

Svetlana Sainsus, dezvăluiri despre profitorii de caritate: Un părinte a mințit că i-a murit copilul

În cadrul unui interviu, cofondatoarea platformei Caritate.md, Svetlana Sainsus, a vorbit despre donații și oamenii care profită pe seama actelor de caritate. Ea a povestit mai multe cazuri care au marcat-o de-a lungul timpului. Svetlana Sainsus a mărturisit că încă din copilărie avea plăcere să facă lucruri frumoase pentru alți oameni. Dona haine și mâncare copiilor nevoiași și îi plăcea să facă surprize celor din jur, transmite Știri.md.

Caritate.md a apărut mult mai târziu, dintr-o simplă întâmplare, zice Svetlana.

„Mi-am dat seama că vreau să fac mult mai mult, dar știam că nu sunt într-atât de bogată. Am îndrăznit odată să cer ajutorul oamenilor, publicând pe rețele, pe Facebook și, spre uimirea mea, atunci au donat mult mai mulți oameni străini decât prietenii mei. În primul caz am cumpărat o casă pentru o familie”, spune ea.

La un moment dat, Svetlana a înțeles că poate face asta și vrea să continue. Ea spune că, de la un timp, primește multe mesaje de la oamenii din familii social-vulnerabile, de la bătrâni și mame singure. Totuși, spune că, din păcate, nu-i poate ajuta pe toți.

„Primesc mesaje de la mame singure cu cinci copii care nu au mâncare, lumină etc. Noi încercăm să-i ajutăm pe toți, însă recunosc că nu este posibil asta. Eu prefer să terminăm un caz, să începem altul, nu să facem un haos”, explică Svetlana Sainsus.

Citiți continuarea AICI.

Andrei Brighidin: Uniunea Europeană reprezintă o societate coezivă în care de 79 ani domnește pacea

Directorul de dezvoltare al Fundației Est-Europene, Andrei Brighidin face tot posibilul ca drepturile cetățenilor Republicii Moldova să fie respectate și validate. De asemenea, el promovează mecanismele de protecţie împotriva discriminării la nivel european, în calitate de membru titular al Comisiei Europeane împotriva Rasismului şi Intoleranţei.

„Promovez o societate incluzivă, o societate rezilientă din punct de vedere economic, o societate care gândește critic, își cunoaște și își revendică drepturile fundamentale”, a declarat acesta

El și-ar dori ca și în Republica Moldova, dreptul la o justiţie echitabilă să fie respectat la standarde europene, iar atât autoritățile, cât și cetățenii să fie mai empatici față de grupurile vulnerabile. Aderarea la Uniunea Europeană este șansa noastră la respectarea pe deplin a drepturilor și la valorificarea oportunităţilor oferite de statutul de membru.

„Pentru mine, Uniunea Europeană reprezintă o societate coezivă în care de 79 de ani domnește pacea, o societate care promovează incluziunea, diversitatea, respectul reciproc. Este o șansă pentru o viaţă mai bună”, a menționat Andrei Brighidin

Videoul integral poate fi vizionat AICI.

Autoritățile extind lista medicamentelor compensate

Consiliul pentru medicamente compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală a decis în ședința sa de miercuri, 4 septembrie, extinderea listei de medicamente compensate cu noi preparate esențiale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, femeile însărcinate vor beneficia de medicamentul cu denumirea comună internațională progesteronum, care  va fi compensat parțial, în proporție de 80%. Acest preparat va fi prescris în prevenirea avorturilor habituale, a nașterii premature și în suplimentarea fazei luteale în cadrul ciclurilor de fertilizare in vitro.

Conform estimărilor Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, circa 3800 de femei vor beneficia de progesteronum, iar pentru compensarea acestuia vor fi alocați anual peste cinci milioane de lei din fondurile de asigurare medicală obligatorie.

De asemenea, lista medicamentelor compensate urmează a fi completată cu un nou preparat combinat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale –amlodipinum+valsartanum. Acesta are menirea de a crește complianța la tratament a pacienților cu hipertensiune arterială prin administrarea simultană a două substanțe active. Medicamentul combinat va fi compensat parțial, iar cel puțin o denumire comercială a acestui preparat va fi oferită gratuit.

Totodată, Consiliul pentru medicamente compensate a decis ca, începând cu 1 ianuarie 2025, în lista medicamentelor compensate să fie incluse alte două preparate pentru tratamentul cancerului de prostată, și anume: bicalutamidum și cyproteronum. Acestea vor fi compensate integral, iar CNAM va aloca anual în acest scop circa nouă milioane de lei.

Completarea listei de medicamente compensate are loc prin aprobarea unui ordin comun al ministrului Sănătății și directorului general al CNAM. Modificările în lista de medicamente compensate urmează să intre în vigoare în data de 1 octombrie 2024.

Un sac de medalii pentru Republica Moldova la Campionatul Balcanic de Judo! Sportivii noștri aduc acasă aur, argint și bronz
Articolul anterior
Marele scriitor basarabean Ion Druță ar fi împlinit astăzi 96 de ani
Articolul următor