Raluca Pastramă este însărcinată. Vestea vine la doar două zile după ce Pepe a spus că așteaptă cel de-al treilea copil

Raluca Pastramă este însărcinată. Fosta soție a lui Pepe va deveni mamă pentru a treia oară. Vestea a luat prin surprindere, asta după ce fostul său partener de viață a anunțat ieri că va deveni tată la rândul său.

După divorț, atât Raluca Pastramă cât și Pepe și-au refăcut viața și și-au găsit liniștea în brațele altui partener. Poveștile lor de dragoste sunt păstrate cu discreție, însă vestea că amândoi vor deveni părinți din nou a luat prin surprindere pe toată lumea și a fost făcută publică de către ei.

Bruneta a postat mai multe imagini pe rețelele de socializare în care se vedea că este însărcinată, dar confirmarea a venit abia acum. Contactată de presă, acesta a vorbit deschis și a confirmat faptul că urmează să devină din nou mamă: ” Sunt gravidă”.

Raluca Pastramă este însărcinată și împreună cu partenerul ei Ibrahim așteaptă venirea pe lume a copilului lor. De cealaltă parte, Pepe se pregătește să devină tată pentru a treia oară, Yasmine Ody este însărcinată în șapte luni.

Raluca Pastramă va fi din nou mama unei fetițe. Din relația cu Pepe, Raluca are două fete, Maria, în vârstă de 8 ani, și Rosa, în vârstă de 5 ani.

„Da, este adevărată informația dumneavoastră. Sunt gravidă. Suntem foarte fericiți. Ibrahim mi-a dovedit că mă iubește, iar acest copil este rodul dragostei noastre. Nu am vrut să vorbesc până acum despre acest lucru pentru că nu-mi place să fiu subiect de presă”, a declarat Raluca Pastramă pentru CanCan.

Pepe și Raluca Pascu s-au căsătorit în anul 2012, în urmă cu opt ani și au împreună două fetițe minunate pe nume Rosa Alexandra Pascu și Maria Pascu.

Pepe a făcut marele anunț în cadrul unui concert, în timp ce iubita sa îl privea cu lacrimi în ochi de mândrie. Cântărețul a anunțat că o să fie pentru a treia oară tătic, însă de data aceasta va avea un băiețel, conform spynews.ro.

”Vreau să vă mărturisesc și vouă un secret care ține de mine și de viața mea persoanlă, sunt atât de fericit și trebuie să împart cu oamenii care mă iubesc atât de tare (…) Voi fi tătic și voi avea un băiețel. Mulțumesc, Yasmine, din suflet. Cel mai frumos cadou!”, a mărturisit Pepe în timpul concertului, vizibil emoționat, dar extrem de entuziasmat.

Moment emoționant la Cluj! Mai mulți români și basarabeni s-au prins în Hora Unirii de 27 martie

Aniversarea a 106 de ani de la Unirea Basarabiei cu România este marcată la Cluj-Napoca, în această perioadă, în cadrul unei noi ediţii a Festivalului Cultural Basarabia. Pe parcursul mai multor zile, Grupul de Iniţiativă Basarabeană îşi propune să promoveze istoria comună, cultura, tradiţia şi spiritul basarabean în inima Transilvaniei, scrie presa din România.

Manifestările dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România au debutat duminică, 24 martie cu concursul „Unde? Cine? Când?”.

Miercuri, 27 martie, studenții basarabeni care învață în centrul universitar din Cluj-Napoca s-au adunat în Piața Unirii unde au încins tradiționala Hora Unirii. Evenimentul a avut loc la ora 17:30 printre cei care au ținut să participe la eveniment pentru a celebra unitatea națională și spiritul european s-au numărat și clujeni.

În cadrul Festivalului Basarabia va mai avea loc în 29 martie evenimentul „Clubul literar basarabean” iar în 3 aprilie este programat concursul intelectual „100 de GIB-iști au zis”.

Manifestările se vor încheia în 6 aprilie cu Gala Aniversară, cu un eveniment special plin de surprize și momente memorabile ce vor rămâne în inimile participanților.

Studenții moldoveni vor primi burse în universitățile din străinătate

Studenții din Republica Moldova vor avea posibilitatea de a beneficia în continuare de burse în instituțiile de învățământ din străinătate. Proiectul de lege care prevede aprobarea acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV), semnat la Varșovia în 2023, a fost votat în prima și a doua lectură, în cadrul ședinței plenare de astăzi.

De menționat că, acordul urmează să fie prelungit pentru o perioadă de șapte ani, transmite Știri.md.

În acest sens, va fi încurajată participarea tinerilor studenți, cercetătorilor, cadrelor didactice și personalului administrativ la mobilități academice, programe de cercetare, stagii practice sau activități profesionale în cadrul instituțiilor de învățământ superior din statele contractante ale Acordului. De menționat că și Republica Moldova va oferi burse de studii pentru cetățenii străini.

Anterior, în perioada 2011-2023, 275 de cetățeni moldoveni au beneficiat de burse în țările semnatare ale Acordului. 

Totodată, țara noastră a găzduit 255 de bursieri străini. Republica Moldova este parte a Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală din anul 2011.

Țările semnatare ale Acordului sunt Austria, 

Cod Galben de vânt puternic în țară!

Meteorologii au emis un avertisment Cod Galben de vânt puternic pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru mâine, 29 martie.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), avertizmentul va fi valabil în intervalul orelor 08:00-18:00. Astfel, se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la 15-20 m/s.

Sunt posibile întreruperi temporare ale curentului electric şi ale legăturilor de comunicaţii;

Se pot rupe crengi de copaci şi se poate semnala doborârea unor arbori uscaţi;

Este posibilă decopertarea parţială a unor construcţii.

Specialiștii recomandă evitarea trecerii prin apropierea copacilor; ocolirea cablurilor electrice căzute la pământ; evitarea parcării autovehiculelor în apropierea copacilor, pe care vântul puternic îi poate doborî; evitarea folosirii focului deschis.

Ucraina raportează că nu sunt modificări ale nivelurilor de radiații la Zaporijjia
Articolul anterior
Magazinele din Germania nu vor mai vinde produse rusești. Cele care au rămas sunt vândute cu o reducere de 50%
Articolul următor