Râul Prut s-a revărsat în nordul țării

Situație dramatică în satul Criva, raionul Briceni. Apa Prutului a inundat drumurile și se aproapie tot mai mult de gospodăriile oamenilor. Cel puțin șapte case sunt deja în zona de risc. În timp ce unii se tem pentru securitatea bunurilor agonisite de-o viață, alții au ieșit la pescuit.

separator

Încă patru ore în urmă pe acest loc era teren unde copii jucau fotbal, iar localnicii își aducea vacile la păscut. Apa s-a apropiat mult de gardurile gospădăriilor, iar oamenii spun că dacă nivelul apei va continua să crească vertiginos, aceștia for fi nevoiți să-şi părăsească casele.

Săteni nu se grăbesc să-şi părăsească locuințele, raportează nordnews.md. Mai mult, unii din ei și-au luat plasele și au mers la pescuit. În anul 2008 apa a intrat prin casele oamenilor, acum nu se știe ce va fi. Atunci apa a trecut pe sub pod și a inundate șoseaua. Lângă casa de cultură apa era până la genunchi. – Ați venit acum la pescuit? – De ce nu? Uite cum umblă peștele de la mal la mal.

Localnicii se tem de furia naturii și că situația ar putea ieși de sub control, așa cum s-a întâmplat în 2008. Ne facem griji. Avem un auto service aici. – Vă este frică să nu fie inundat? – Păi de asta și monotorizăm aici, vom sta toată noaptea la pândă.

În anul 2008, la marginea Lipcanului era un auto service care a fost inundat complet. – Era în întregime în apă? – Până la gât, 150-160 cm nivelul apei. Dă Doamne să nu se repete.

Ieri, apa era pe malul celălalt. Astăzi când am venit la ora 5:30 să aduc vacile, n-am avut unde să le aduc. Aici pe vale sunt șapte case care pot fi inundate.

La moment situația nu este una critică, dar așteptăm, cine știe ce va fi. În anul 2008 a fost mai grav, atunci s-a rupt damba, nu era vorba de revărsarea râului Prut.

Primarul satului Criva spune că evacuarea cetățenilor a început în seara zilei de ieri.

De pe data de 24 iunie râul Prut s-a revărsat din albia sa. Nivelul apei este de șapte metri. În apropiere de grădinele locuitorilor satului Criva, lunca Prutului este inundată. Aici sunt localizate 182-200 ha de pământ arabil. Deasemenea șase case sunt izolate. Oamenii, animalele și lucrurile de preț au fost evacuate ieri. Mai strașnic nu va fi, colegii din Ucraina ne-au raportat că la ei nivelul apei este în scădere.

Locuitorii din Criva au fost afectaţi de inundaţii în 2008 şi în 2010. Atunci, 64 de familii au fost evacuate.

Cetatea Soroca își redeschide porțile pentru vizitatori

Din 17 aprilie, Cetatea Soroca își redeschide porțile pentru vizitatori. După ce, în luna aprilie 2021, a fost dat startul celei de a doua etape de restaurare a fortăreței medievale, în ultimii doi ani, Cetatea a fost periodic închisă pentru lucrările care s-au efectuat în interior și exterior, scrie agrotv.md.

Potrivit responsabililor, au fost curățate zidurile cetății pe exterior și interior, s-a făcut hidroizolarea pasajului superior, au fost restaurate trei bolți și s-a conservat ceea a fost scos la evidență în ultimul sezon arheologic – gura de lup de la intrarea Cetății Soroca. A fost instalat și un ascensor într-unul din turnurile cetății pentru persoanele cu dizabilități.

A doua etapă a proiectului de restaurare a costat un milion și 600 de mii de euro. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană. Prima etapă a proiectului s-a încheiat în 2015.

Dansatorii din Moldova, locul I la Campionatele Europene de Dans Sportiv

În perioada 13-14 aprilie, Federația Dansului Sportiv din Moldova a desfășurat doua Campionate Europene la Dans Sportiv. Este vorba despre Campionatul European Adult Standard la care au participat 56 de perechi de sportivi din 29 țări și Campionatul European de până la 21 ani la care au participat 26 de perechi de sportivi din 18 țări, scrie goodnews.md.

Potrivit Federației Dansului Sportiv din Moldova, la ambele campionate, dansatorii din R. Moldova au câștigat locul I.

De asemenea, în această perioadă, Federația a organizat opt competiții de rating mondial  WDSF Open. Este vorba despre:

  • WDSF Open Under 21 Standard la care au participat 18 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I și III;
  • WDSF Open Under 21 Latin la care au participat 24 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul III și IV;
  • WDSF Open Youth Standard la care au participat 36 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul IV și V;
  • WDSF Open Youth Latin la care au participat 45 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I, IV și V;
  • WDSFOpen Junior II Standard la care au participat 32 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul II, III și IV;
  • WDSF Open Junior II Latin  la care au participat 33 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I, IV și V;
  • WDSFOpen Junior I Standard  la care au participat 24 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I, III și V;
  • WDSFOpen Junior I Latin la care au participat 24 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I, II și V.

Încă un proiect frumos la Măgdăcești! În sat au fost instalate bănci de relaxare pentru oameni

Locuri de relaxare pentru locuitorii din Măgdăcești, raionul Criuleni! 30 de bănci noi au fost instalate de-a lungul principalelor alei din sat, anunță primarul localității Liuba Cojocaru.

”Această inițiativă este dedicată în special persoanelor în etate, persoanelor cu mobilitate redusă, dar și pentru toți locuitorii care simt necesitatea să se odihnească în drumul lor către casă, serviciu, biserică și alte instituții.

Pentru a menține curățenia și ordinea, ne pregătim să instalăm alături și urne de gunoi.

Stimați locuitori, vă invităm să vă bucurați de noile amenajări, de asemenea, să lucrăm împreună pentru a menține spațiul curat și primitor pentru toată lumea.”, mai spune primarul de Măgdăcești.

Măgdăcești este unul dintre cele mai moderne sate din țară.

Este un sat cu tradiții, oamenii frumoși, infrastructură dezvoltată și cu un viitor care inspiră încredere. Este una din puținele localități din Republica Moldova care a reușit să se ridice din ruinele anilor 90 și să se dezvolte uimitor.

Vă invităm să urmăriți un VIDEO inedit despre satul Măgdăcești de ieri și de astăzi. Astfel ar trebui să arate toate satele din țară!

Video. Bebeluș de 8 luni, aruncat cu putere în piscină. Internauți revoltați: ,,Traumatizezi copilul”
Articolul anterior
România a publicat regulamentul de admitere în colegii și licee pentru elevii basarabeni
Articolul următor