Războiul a dublat numărul locuitorilor din Transnistria care solicită acte moldovenești

Varnița, localitate limitrofă cu teritoriul necontrolat de autoritățile de la Chișinău și totodată prima unde cea mai mare parte dintre locuitorii regiunii transnistrene pot beneficia de serviciile statului Republica Moldova: asistență medicală, servicii bancare și cel mai important, servicii de documentare și obținere a cetățeniei moldovenești.

Războiul a dublat numărul locuitorilor din Transnistria care vor acte moldoveneștiFoto: zonadesecuritate.md

Prima lună de război a schimbat comportamentul locuitorilor regiunii, care până în februarie nu se gândeau să își aducă actele la rigorile naționale, transmite Zonadesecuritate.md.

Acum, însă, rândurile la Oficiul Stării Civile din Varnița se formează începând cu orele 3-4 dimineața.

La secția civilă din localitate sunt arondați cei mai mulți locuitori ai regiunii printre care orașele Tiraspol și Tighina/Bender. 

Datele oferite redacției noastre de către Agenția Servicii Publice arată că în prima lună de război doar această secție a primit 548 de solicitări din regiune, fiind urmată de secția din Ștefan Vodă și ulterior de Rezina.

„Cu 50% s-a mărit numărul solicitărilor. Foarte mult s-a mărit noi nu reușim suntem aici 8 oameni, da 8 oameni să deservească cea mai mare parte a transnistriei asta este imposibil.  

S-a mărit numărul celor care vor cetățenia Republicii Moldovei și cei care au cetățenia Ucrainei sau a Rusiei într-adevăr un număr foarte mare, și tot ce nu s-a făcut timp de 30 de ani vin acum verificările sunt mai mari și certificate sunt mai multe,” a declarat Angela Palii, șefa secției stare civilă din satul Varnița.

Datele statistice referitoare la eliberarea actelor de identitate și de acordare a  cetăţeniei Republicii Moldova de către oficiile amplasate în zona limitrofă cu regiunea din stânga Nistrului și municipiul Bender, la fel arată o creștere dublă. 

Anul trecut în luna martie la aceste puncte au fost oferite 266 de cetățenii, anul acesta în aceeași perioadă – 440. Buletine la secțiile din apropierea regiunii au fost solicitate în număr de 5.330, practic triplu decât în 2021. 

Aceste cifre, însă, pot fi și mai mari, deoarece oferirea pașapoartelor și buletinelor se face indiferent de localitatea de reședință, adică odată ce locuitorii regiunii au la mână certificatul de naștere pot merge la orice centru multifuncțional din țară unde se emit acestea.

Ce s-a decis în cazul mega-orașului demn de SF care va costa un trilion de euro. Lucrările au început deja de câțiva ani. FOTO

Proiectul ”NEOM” pe care Arabia Saudită voia să îl termine până în 2030, nu va mai fi gata în timp util, scrie digitalsport.ro

Mega-orașul în care se va investi circa un trilion de euro va avea o infrastructură unică în lume, denumită „Linia” – marginile sale vor fi formate dintr-un lanț de zgârie-nori, de peste 100 de kilometri lungime!

Lucrările au început deja de câțiva ani, dar recent arabii și-au dat seama că proiectul lor este, așa cum credeau mulți, prea ambițios. „Linia” este imposibil de terminat în cei aproape cinci ani rămași, din cauza situației economice a țării. 

Mai exact, pentru anul 2024 se estimează un deficit la buget de peste 21 miliarde de euro, iar liderii statului au redus masiv cheltuielile pentru „NEOM” și vor păstra această măsură timp de câțiva ani, până când țara va fi din nou pe plus. 

Astfel, din cei 100 de kilometri propuși, abia 2,5 vor fi finalizați până în 2030, iar din populația de 1,5 milioane pe care și-au propus-o arabii peste aproape cinci ani, noua estimare este de nici măcar 300.000 de locuitori. 

Spectaculos! Așa ar trebui să arate cele 15 superstadioane din NEOM construite special pentru Cupa Mondială 2034

Tot în „NEOM” ar urma să aibă loc Cupa Mondială 2034. Arabii sunt singurii care și-au depus candidatura, iar pe 11 decembrie FIFA ar urma să confirme oficial că turneul final va avea loc în Golf. 

O parte din investiția masivă o reprezintă construirea a 15 superstadioane, care vor avea design-uri nemaivăzute până acum, în spiritul orașului ultramodern. 

Oficiali din România vor discuta cu reprezentanți ai platformei TikTok la Bruxelles

Comisia Europeană va organiza o reuniune cu autorităţile române şi TikTok. Aplicaţia deţinută de chinezi este supusă unei presiuni tot mai mari pentru a explica modul în care a gestionat conţinutul politic înainte de votul din România, scrie POLITICO citat de digi24.ro.

Votul din primul tur de duminică l-a propulsat pe Călin Georgescu, ultranaţionalist şi pro-rus, către o victorie şocantă, în parte datorită popularităţii sale subite pe TikTok, notează sursa citată.

Bucureştiul a cerut Comisiei Europene să lanseze o investigaţie oficială asupra aplicaţiei, în conformitate cu normele blocului comunitar referitoare la reţelele sociale, iar un deputat european de top a cerut marţi ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parlamentului European pentru a răspunde la întrebări.

Într-o scrisoare văzută de POLITICO joi dimineaţă, TikTok – deţinut de gigantul tehnologic chinez ByteDance – a respins acuzaţiile că ar fi fost folosit pentru a influenţa alegerile din România.

„Până în prezent, nu am găsit nicio dovadă a unei operaţiuni de influenţă sub acoperire pe platforma noastră, în ultimele câteva săptămâni, pentru alegerile prezidenţiale în curs de desfăşurare din România, nici dovezi ale unei influenţe străine”, a declarat platforma în scrisoarea adresată autorităţilor române. Aceasta a adăugat că a „eliminat peste 150 de conturi de impostură” legate de Georgescu şi peste 650 de conturi legate de alţi candidaţi.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Thomas Regnier, a confirmat săptămâna aceasta că executivul UE a primit o solicitare de a deschide „o investigaţie oficială cu privire la rolul TikTok în alegerile din România”, în temeiul legii emblematice a UE privind social media, Digital Services Act. Masa rotundă între reprezentanţii Comisiei, autorităţile române şi oficialii TikTok este programată să aibă loc înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 8 decembrie, a declarat Regnier, joi.

TikTok respinge acuzaţiile că ar fi jucat un rol nepotrivit în victoria lui Georgescu. Purtătorul de cuvânt Paolo Ganino a declarat că „relatările extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”.

O țară europeană interzice rețelele sociale pentru tinerii sub 16 ani

Camera Reprezentanților din Parlamentul Australiei a adoptat un proiect de lege care interzice accesul pe rețelele sociale pentru persoanele sub 16 ani, o măsură care ar putea transforma Australia într-una dintre primele țări din lume cu o astfel de legislație. Proiectul, promovat de prim-ministrul Anthony Albanese, obligă platformele populare precum X (fost Twitter), TikTok, Facebook și Instagram să implementeze măsuri pentru a preveni accesul tinerilor sub vârsta de 16 ani, scrie voceabasarabiei.md.

Miercuri, proiectul a fost aprobat cu 102 voturi pentru și 13 împotrivă, iar acum va fi discutat și în Senat, unde va trebui să obțină și aprobarea finală. În cazul nerespectării noilor reglementări, companiile de tehnologie riscă amenzi semnificative, care pot ajunge până la 31 de milioane de euro. Conform proiectului, platformele vor avea un termen de un an pentru a implementa filtrele necesare pentru a respecta legislația.

Deși inițiativa a fost întâmpinată cu entuziasm de unele cercuri, a stârnit și critici din partea deținătorilor de platforme, care au semnalat „îngrijorări serioase” legate de „consecințele neprevăzute” ale acestei decizii rapide. Alte țări, precum Statele Unite (în statul Florida) și Spania, au adoptat măsuri similare, iar China impune deja restricții stricte privind utilizarea rețelelor sociale de către minorii sub 14 ani.

A început a doua fază a războiului din Ucraina. Putin vrea să cucerească Donbasul în 5 zile
Articolul anterior
Scriitorii din Republica Moldova au protestat în fața Ambasadei Rusiei din Chișinău: „Jos mâinile de pe Ucraina”
Articolul următor