Anunțul președintelui Rusiei, Vladimir Putin, privind o mobilizare parțială pare „o încercare de a-și justifica propriul eșec”, spune Mihailo Podolyak, consilierul președintelui ucrainean, citat de Reuters. Primii care au reacționat după anunțul făcut de Putin în această dimineață au fost liderii Ucrainei, Marii Britanii, Germaniei și Cehiei.
În discursul său televizat către naţiune – primul de la invazia Rusiei în Ucraina, în 24 februarie – Putin a anunţat o mobilizare militară parţială în Rusia pentru îndeplinirea obiectivelor „operaţiunii militare speciale” în Ucraina.
El a susținut, în aceeași retorică binecunoscută a Kremlinului, că obiectivul său este „eliberarea” Donbasului şi că majoritatea populaţiei din această zonă nu doreşte să revină la ceea ce el a numit „sub jugul” Ucrainei.
Primii care au reacționat după anunțul făcut de Putin în această dimineață au fost liderii Ucrainei, Marii Britanii, Germaniei și Cehiei.
Ucraina: „În mod clar, războiul nu decurge conform scenariului Rusiei”
- „Apel absolut previzibil, care pare mai degrabă o încercare de a-și justifica propriul eșec.
- În mod clar, războiul nu decurge conform scenariului Rusiei și, prin urmare, Putin ia decizii extrem de nepopulare de mobilizare și restrângere severă a drepturilor oamenilor”, a transmis pentru Reuters Mihailo Podolyak, consilierul președintelui ucrainean.
Marea Britanie: „Este o amenințare serioasă”
Marea Britanie a reacționat prin ministrul de Externe Gillian Keegan, care a declarat pentru Sky News că anunțul lui Putin reprezintă o „rescriere a istoriei” și o escaladare îngrijorătoare:
- „În mod clar, este ceva ce ar trebui să luăm foarte în serios, pentru că, știți, nu deținem controlul, nu sunt sigură că nici el nu deține controlul, într-adevăr.
- Aceasta este în mod evident o escaladare. Este înfiorător … Este o amenințare serioasă, dar care a mai fost făcută înainte”.
La rândul său, vicecancelarul Germaniei Robert Habeck a spus că anunțul președintelui rus înseamnă „un alt pas rău și greșit din partea Rusiei, despre care, bineînțeles, vom discuta și ne vom consulta din punct de vedere politic în ceea ce privește modul de răspuns”.
Cehia: „O încercare de a escalada și mai mult”
Premierul ceh Petr Fiala consideră că decizia lui Putin este „o încercare de a escalada și mai mult războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei și o dovadă în plus că Rusia este singurul agresor”.