Regina Elisabeta a II-a, la 96 de ani, este într-o formă de zile mari! Altețea Sa regală a fost văzută mergând foarte sprintenă, fără baston, pentru prima dată după nouă luni, de când a avut probleme serioase de sănătate ce i-au afectat mobilitatea, scrie click.ro.
Monarhul și-a făcut apariția în cadrul unei ceremonii în Edinburgh, unde i-au fost oferite, în mod simbolic, cheile orașului de către Lordul de Provost. Acest eveniment a marcat prima apariție în public a Reginei Elisabeta a II-a, de la momentul Jubileului de Platină.
Elisabeta a II-a a purtat o rochie bleu-ciel din mătase și broșa cu însemnele regale, asortate cu o pălărie elegantă. Maiestatea Sa a fost însoțită de prințul Edward, 58 de ani și soția lui Sophia, 57 de ani.
Regina a stârnit foarte multă îngrijorare, când a început să aibă probleme de sănătate, ce păreau să-i fi afectat definitiv mobilitatea și, de atunci, Altețea Sa a folosit mereu un baston. Mai mult, din cauza afecțiunilor de care suferă, regina Elisabeta a II-a a fost nevoită să lipsească chiar și de la unele evenimente din cadrul Jubileului de Platină.
Iată că la ultima sa ieșire, Regina a demonstrat că este plină de vitalitate și a făcut un gest ce i-a surprins pe toți. Cu câteva ore înainte de a ajunge la Edinburgh, Regina a fost văzută în timp ce mergea sprintenă, fără baston sau ajutor din partea subalternilor, pentru a se urca cât mai repede în Trenul Regal, ce o ducea spre Edinburgh, capitala Scoției, notează The Sun citat de click.ro.
De asemenea, în cadrul ceremoniei de la Edinburgh, Regina Elisabeta a II-a a uimit audiența, când a stat în picioare pe tot parcursul evenimentului, fără baston.
Regina Elisabeta a II-a a demarat o investigație asupra lui Meghan Markle
Regina a avut dintotdeauna o relație apropiată cu nepoții ei, William și Harry. Cu toate acestea, Altețea Sa și ducele Harry s-au înstrăinat în ultimii ani, după ce fiul cel mai mic al lui Charles și al Prințesei Diana s-a căsătorit cu actrița Meghan Markle.
Surse din anturajul regal, au spus că atunci când ducii de Sussex încă mai locuiau la palat, Meghan Markle se purta îngrozitor cu personalul și chiar ar fi utilizat tactici de manipulare și agresiuni verbale, pentru a obține ceea ce își dorea.
Elisabeta a II-a ar fi acționat imediat în acest sens și a angajat o echipă de avocați pentru a investiga acuzațiile grave aduse lui Meghan.