Regina Elisabeta a II-a şi prinţul Philip au primit vaccinul împotriva Covid-19

Regina Elisabeta a II-a şi prinţul consort Philip au fost vaccinaţi împotriva COVID-19, a anunţat sâmbătă Palatul Buckingham.

″Regina şi Ducele de Edinburgh au primit astăzi vaccinurile anti-COVID-19′’, indică o declaraţie a Palatului Buckingham, citată de Agerpres și Stirile Pro TV.

Regina Elisabeta are 94 de ani, iar soţul său 99 de ani.

O sursă apropiată familiei regale a menţionat că vaccinurile au fost administrate de către un medic de familie la reşedinţa regală de la Castelul Windsor.

Cuplul regal britanic se alătură astfel celor 1,5 milioane de persoane din Regatul Unit care au primit până în prezent prima doză de vaccin împotriva COVID-19.

Cea mai afectată ţară din Europa de pandemie, cu peste 78.000 de morţi, Regatul Unit a comandat încă 17 milioane de doze laboratorului american Moderna, precizează într-un comunicat ministerul.

Opt persoane infectate cu virusul Covid-19 au decedat pe parcursul ultimelor 24 de ore
Articolul anterior
Moldovenii care merg în Germania sunt obligați să aibă un test Covid-19 negativ
Articolul următor
Alte articole interesante