Regiunea Nikolaiev din sudul Ucrainei a fost eliberată în totalitate de forțele ruse de ocupație, susțin autoritățile locale.
Foto: t.me
Aramata invadatoare a încercat să cucerească orașul cu același nume pentru a putea avansa, ulterior, spre Odesa, transmite ziare.com.
Planurile rușilor s-au lovit de rezistența foarte puternică a ucrainenilor care nu doar că au apărat cu succes orașul și regiunea de la Marea Neagră, dar au respins ocupanții ruși până dincolo de granițele regiunii.
La un moment dat, rușii au încercat să evite orașul Nikolaiev pentru a putea trece pe uscat spre Odesa, dar și această tentativă a fost respinsă de ucraineni.
Un rol important în succesul localnicilor l-a avut guvernatorul regiunii, Vitaliy Kim, care a devenit în ultima lună o veritabilă vedetă pe rețelele de socializare. Duminică, 27 martie, Kim, al căruit tată este de origine coreeană, a mers la malul Mării Negre și a declarat următoarele: ”Fără orci (ruși – n.r.) la vedere! Asta numesc eu o adevărată duminică!”
Nikolaiev se învecinează în est cu regiunea Kherson, unde, de asemenea, se dau lupte grele între ucraineni și ruși.