Reguli noi pentru cei care vor să muncească în Marea Britanie după Brexit

Lucrătorii care vor să muncească în Marea Britanie vor avea de respectat noi reguli după 31 decembrie 2020, atunci când se încheie perioada de tranziție după retragerea oficială a Regatului Unit din Uniunea Europeană. Autoritățile britanice au emis un nou set de prevederi cu privire la felul cum va arăta piața muncii după Brexit. 

Orice persoană care se deplasează în Regatul Unit pentru a munci va trebui să demonstreze că îndeplineşte o serie de condiţii pentru care i se vor atribui puncte. Nu există un plafon maxim pentru numărul de persoane care pot prezenta cereri pentru a lucra ca muncitori calificaţi, notează agențiile de presă internaționale, preluate de Agerpes

Pentru a fi eligibili pentru această viză, solicitanţii trebuie să demonstreze că au o ofertă de muncă – susţinută de un sponsor agreat de Ministerul de Interne – la nivelul de calificare corespunzător, din partea unui angajator cu sediul în Marea Britanie, că au obţinut salariul minim corespunzător calificării (adică 25.600 lire sterline sau salariul actual pentru locul de muncă efectiv, oricare dintre cele două va fi cel mai mare) şi că stăpânesc limba engleză la nivelul mediu B1 (aşa cum este definit în cadrul comun European de referinţă pentru limbi străine).

Dacă solicitantul câştigă între 20.480 lire sterline (pragul minim de salariu pentru toţi muncitorii calificaţi) şi 25.600 lire sterline, este posibil să formuleze totuşi cerere de viză pentru muncitori calificaţi ”dând la schimb” puncte pentru anumite caracteristici ca să se încadreze în cerinţa salariului. De exemplu, poate da la schimb puncte dacă are un loc de muncă într-un domeniu cu penurie de forţă de muncă, are un doctorat într-un subiect relevant pentru locul de muncă şi este nou-venit pe piaţa muncii din Regatul Unit (cerinţa salariului pentru nou-veniţi va fi cu 30% mai scăzută decât cea pentru muncitori cu experienţă indiferent de domeniu, până la limita inferioară de 20.480 lire sterline).

Guvernul de la Londra apreciază contribuţia vitală adusă de medici, asistente medicale şi alţi lucrători din domeniul sănătăţii proveniţi din străinătate la Sistemul naţional de sănătate (NHS) şi sectorul de sănătate şi îngrijire. Această ofertă de viză garantează că persoanele care lucrează în ocupaţii eligibile din domeniul sănătăţii şi au o ofertă de muncă din partea NHS, sectorului social sau de îngrijire ori a unui angajator sau organizaţie care prestează servicii către NHS sunt motivate să vină în Regatul Unit.

Pentru a fi eligibili pentru această viză solicitanţii trebuie să facă dovada că au o ofertă de muncă într-unul dintre posturile calificate definite în cadrul NHS sau sectoarelor aflate în legătură directă cu acesta, au obţinut salariul minim corespunzător calificării şi stăpânesc limba engleză la nivelul mediu B1 (aşa cum este definit în cadrul comun european de referinţă pentru limbi străine). Aceasta este o viză în procedură rapidă, cu taxe de cerere mai mici şi sprijin direct pe tot parcursul procesului de procesare a cererii. Solicitanţii şi aparţinătorii lor vor fi scutiţi de la plata suprataxei de sănătate pentru imigrare şi vor beneficia de taxe de cerere mai mici.

Un alt tip de viză, intitulat Talent Global, permite sosirea în Regatul Unit a solicitanţilor cu cea mai înaltă calificare fără a deţine o ofertă de muncă şi obţinerea anterioară a unui salariu minim. Solicitanţii nu sunt obligaţi să îndeplinească condiţia stăpânirii limbii engleze atât timp cât nu fac cerere de rezidenţă permanentă. De asemenea nu sunt obligaţi să îndeplinească condiţia mijloacelor financiare de întreţinere. Aceasta este o viză flexibilă, valabilă până la 5 ani. Este disponibilă pentru solicitanţii din următoarele categorii: ştiinţă şi medicină, ştiinţe umaniste, inginerie, cercetare ştiinţifică, tehnologie informatică şi arte şi cultură.

Solicitanţii de viză trebuie să fie persoane cu recunoaştere internaţională, atât la cel mai înalt nivel cât şi ca lideri în domeniul lor, sau să se fi dovedit foarte promiţători şi să aibă şanse mari să devină lideri în domeniul lor. În plus, ei trebuie să fie agreaţi de un organism competent din domeniul Talent Global. Există şase asemenea organisme autorizate de Ministerul de Interne britanic. Organismul competent evaluează aptitudinile, capacitatea şi realizările solicitantului şi dă Ministerului de Interne un aviz consultativ de susţinere. Lista integrală a organismelor abilitate este publicată pe site-ul guvernului britanic (www.gov.uk). A treia condiţie este ca solicitanţii să depună cererea de viză în termen de 3 luni de la primirea scrisorii de susţinere.

Pentru savanţi şi cercetători de top care doresc să vină în Regatul Unit, guvernul britanic a introdus o opţiune de procedură rapidă, aflată în competenţa agenţiei naţionale de finanţare cercetare şi inovare ştiinţifică în Regatul Unit). Această opţiune se adresează solicitanţilor din domeniul ştiinţei, tehnologiei, ingineriei şi matematicii (STEM).

Pentru a putea face cerere solicitanţii trebuie să fi primit un premiu denumit după o somitate sau o bursă de prestigiu, să deţină o funcţie universitară de conducere, cum ar fi profesor universitar sau conferenţiar universitar, în cadrul unei instituţii de învăţământ superior sau institute de cercetare ştiinţifică eligibile şi să fie membru al unei echipe de cercetători finanţate din fonduri publice şi care a primit finanţări sau premii de prestigiu.

Lacăte pe la porți și gospodării fără stăpân! Recensământul dezvăluie o situație tristă a satelor din R. Moldova

Lacăte la porţi şi case fără stăpân. E tabloul pe care-l găsesc, în această perioadă, recenzorii care numără populaţia din satele Republicii Moldova. Migrarea masivă din ultimii ani o observăm chiar şi în localităţi care au propriile primării, iar satele mai mici ajung să aibă chiar şi câteva zeci de locuitori, scrie tvrmoldova.md.

Elena Damaschin este recenzor în satul Călimăneşti din raionul Nisporeni. Născută aici, ştie practic fiecare gospodărie şi consătean.

ELENA DAMASCHIN, recenzor, satul Călimăneşti: Harta îmi arată că aici există o gospodărie, însă nu am găsit pe nimeni acasă. A fost o bunicuţă, dar a decedat cu câţiva ani în urmă şi în acest moment aici nu locuieşte nimeni. În următoarea casă la fel, nu este nimeni… dar oricum, vin copiii, duc cont că e casa părintească şi au grijă să nu se demoleze.

În jur de 530 de locuitori. Atâţia au mai rămas la casele părinteşti. În 2014, aici trăiau peste 800 de oameni. Iar recensământul din 2004 arată că în sat locuiau mai bine de 1000 de persoane.

„S-au împuţinat… într-adevăr s-au împuţinat. În mahalaua asta, erau vreo 47 de copii… dar dintre ei, cei care erau când erau şi fetele mele, poate au rămas vreo patru-cinci. Nivelul de trai eu aş zice că e bun. Dacă munceşti, ai, nu munceşti – nu ai. Dumnezeu îţi dă, dar în pod nu-ţi pune.”

Într-o situaţie similară sunt şi alte localităţi din raion. Deşi au propriile primării, ceea ce ar însemna o populaţie de cel puţin 1500 de oameni, cum ar fi în satele Bărboieni şi Vînători, acum zece ani, aici erau sub 1000 de persoane.

SATE CU MAI PUŢIN DE 1000 DE OAMENI, CONFORM RPL 2014 Bărboieni 815 Călimănești 819 Vînători 919 Bolțun 936

În satele mai mici e şi mai multă linişte.

LILIA CIBOTARU, recenzor, comuna Şişcani: Ne aflăm în satul Drojdieni, din raionul Nisporeni, pe o stradă unde din numărul total de locuinţe, mai puţin de jumătate sunt locuite. Ca să fac o comparaţie cu recensământul precedent, din 2014, atunci toate casele erau locuite.

Deşi harta îi arată că va avea de recenzat în jur de 150 de gospodării în satul Drojdieni din comuna Şişcani, Lilia Cibotaru spune că a găsit unele străzi altfel decât acum zece ani.

LILIA CIBOTARU, recenzor, comuna Şişcani: În majoritatea caselor, cel puţin o persoană este plecată peste hotare, dar sunt şi multe locuinţe care au devenit sezoniere. Persoanele sunt duse peste hotare.

Chiar şi unii bătrâni se gândesc să se mute din sat.

„Peste hotare poate nu, dar la fecior, la Chişinău, da. Cine să te ajute?! Căci sunt plecaţi nu 50%, dar 80%, nu găseşti pe nimeni, nici pe drum, nici… nimic. Sunt vreo câteva case aici unde nu e nimeni. Unde un pic buruianul e crescut în grădină, gata, asta e casă părăsită.Foarte greu pentru cei care au investit la stat. Dar drumurile iată am pus eu bani pentru toată mahalaua şi care ne-a dat şi care nu ne-a dat.

„Vreo câţiva bătrâni am rămas aici. Dacă ne mai ducem şi noi, păi… Sunt case care nu sunt locuite, dar totuşi vin copiii. Ca şi copiii mei. Cât eu voi fi în viaţă, ei o să vină la casa asta. Şi mai apoi cred că tot. – De câte ori vă vizitează? – Care şi cum… Am care… şi mai mult de doi ani nu m-a vizitat.”

„Schimbări sunt, pentru că au migrat mulţi, mulţi au plecat peste hotare. Şi acum sunt foarte puţini, mai mult oameni în vârstă. Oamenii pleacă peste hotare şi vin şi investesc pentru ca să îmbunătăţească nivelul de trai.”

Până acum au fost recenzate peste 400 de mii de persoane şi 290 de mii de locuinţe. Numărul exact al locuitorilor din Republica Moldova va fi cunoscut şi făcut public în decembrie 2025.

Doliu în familia Snegur: Fiul primului președinte al R. Moldova a decedat, la jumătate de an după tatăl său

Vitalie Snegur, fiul primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a decedat pe 15 aprilie. Anunțul a fost făcut de către Episcopia de Ungheni și Nisporeni, care a venit cu un mesaj de condoleanțe, scrie unimedia.info.

„Mult Stimată Doamnă Natalia și întreaga familiei îndoliată Snegur,

Cu multă durere sufletească, am aflat vestea tristă a trecerii din viața aceasta a fratelui Dvs., robul lui Dumnezeu, Vitalie Snegur.

În aceste momente de profundă tristeţe omenească, Vă aducem sincere condoleanţe, dar și îndemn de nădejde la Domnul nostru Iisus Hristos.

În Iisus Hristos nu există o viața până la moarte și o viață după moarte, ci o singură viață, care-i unică: de la naștere în veșnicie. Cei morți cu trupul, prin faptele bune și rugăciunea Bisericii, continuă să trăiască și în Cer prin Duhul Sfânt Dătătorul de Viață. Nădejdea Învierii este cea care trebuie să Vă potolească tristețea și să Vă stăpânească durerea.

Cunoaștem că fratele Dvs, Vitalie, a fost un creștin adevărat, plin de credință și nădejde în Dumnezeu, lucrând faptele mântuitoare.

Nu putem da uitării nici râvna sa față de sfintele slujbe, întrucât mereu era prezent alături de părinți, Mircea-Mihail și Georgeta-Eugenia, la sfintele slujbe la Mănăstirea Hîncu, unde întreaga familie Snegur sunteți cei mai mari ctitori de după redeschiderea acestei vetre monahale.

Menționăm și faptul că ne-a impresionat dragostea frățească a Dvs, care ați manifestat-o față de Dnl Vitalie, chiar până în ultimile zile ale vieții lui, când, fiind chinuit de boală, în nenumărate rânduri ați îngrijit de el exemplar.

Vă asigurăm că îl vom pomeni la Sfântul Altar în sfintele rugăciuni pe robul lui Dumnezeu Vitalie, rugându-l pe Milostivul Dumnezeu să-i așeze sufletul în Împărăția Cerească.

Avem și nădejdea că Domnul nostru Iisus Hristos îi va dărui iertare de păcate și mântuire sufletească, primindu-l în bucuria cea nesfârșită a raiului.

Veşnică fie-i lui pomenirea”, se arată în mesaj.

Mircea Snegur s-a stins din viață la vârsta de 83 de ani, pe 13 septembrie 2023.

Protest uriaș în Georgia! 20.000 de manifestanți au ieșit în stradă după primul vot asupra unei legi privind „influența străină”: „Un pas spre Rusia”

Aproximativ 20.000 de persoane au manifestat miercuri în Georgia împotriva votului în prima lectură a unui proiect de lege privind „influența străină”, comparat cu o lege represivă rusă privind „agenții străini” și considerat un obstacol în calea ambițiilor europene ale țării din Caucaz, potrivit AFP citat de hotnews.ro.

Proiectul de lege, care a fost subiectul unor mitinguri masive de la începutul săptămânii, tocmai a trecut un obstacol legislativ major, primind sprijinul deputaților din partidul de guvernământ ”Visul georgian”, în cadrul unui vot boicotat de opoziție.

Se așteaptă să urmeze alte două lecturi, un proces care ar putea dura săptămâni, mai ales că președinta georgiană Salome Zurabișvili, care este pro-europeană și în conflict cu guvernul, ar putea apoi să se opună prin veto proiectului de lege.

Cu toate acestea, deputații apropiați de guvern au o majoritate suficientă pentru a o depăși.

Potrivit criticilor săi, această legislație este represivă și ar putea amenința apropierea Georgiei, o fostă republică sovietică, de Uniunea Europeană.

În cursul serii, aproximativ 20.000 de persoane s-au adunat în fața parlamentului, blocând principala arteră a capitalei în fața a sute de polițiști, înainte de a mărșălui spre birourile premierului pentru a-i cere să vină să se întâlnească cu ei, a observat un jurnalist AFP.

Participanții au strigat „Nu legii rusești!”, în timp ce au intonat imnul național georgian și Oda bucuriei, unul dintre simbolurile Europei.

Textul a fost comparat cu legislația rusă privind „agenții străinilor”, folosită de Kremlin începând din 2014 pentru a persecuta vocile disidente, ONG-urile și presa independentă.

„Un pas spre Rusia”

„Aceasta este o zi tristă pentru Georgia, deoarece guvernul nostru a făcut încă un pas spre Rusia și s-a îndepărtat de Europa”, a declarat un manifestant, Makvala Naskidashvili.

„Dar mă bucur, de asemenea, să văd o astfel de unitate în rândul tinerilor”, a adăugat bărbatul în vârstă de 88 de ani. Acești tineri „sunt europeni mândri și nu vor lăsa pe nimeni să le strice visul european”.

Mitinguri au avut loc și în alte câteva orașe din țară, inclusiv în al doilea oraș ca mărime, Batumi, potrivit agenției de presă Interpress.

Alte proteste au fost organizate luni și marți. Poliția antirevoltă i-a urmărit pe unii dintre manifestanți pe străzile din jurul parlamentului, brutalizând sau arestând pe unii dintre ei.

Presa georgiană a raportat că jurnaliștii lor au fost, de asemenea, bruscați de poliție.

Dacă proiectul de lege va fi adoptat, organizațiile care primesc mai mult de 20% din finanțare din străinătate vor fi obligate să se înregistreze ca „organizații care urmăresc interesele unei puteri străine”, sub sancțiunea unor amenzi.

UE, care a acordat Georgiei statutul de țară candidată în decembrie, a solicitat renunțarea la text, argumentând că acesta contravine programului de reforme pe care țara trebuie să îl întreprindă pentru a progresa în vederea aderării.

Șeful diplomației UE, Josep Borrell, și comisarul european pentru extindere, Oliver Varhelyi, au calificat votul de miercuri drept „foarte îngrijorător”.

„O adoptare finală a acestei legislații ar avea consecințe negative” pentru ambițiile europene ale Georgiei, au spus ei, considerând că o astfel de lege „nu este aliniată” cu valorile UE.

Washingtonul și-a exprimat îngrijorări similare.

Transparență

Guvernul georgian insistă asupra faptului că textul vizează doar o mai mare „transparență” în finanțarea organizațiilor.

Premierul Irakli Kobakhidzé, care a inițiat proiectul de lege, a acuzat anumite grupuri ale societății civile că încearcă să implice Georgia în războiul din Ucraina și că doresc să declanșeze o revoluție.

„Înainte, cu demnitate, spre Europa”, a spus el, insistând în același timp că liderii occidentali critică textul fără a aduce argumente.

În ciuda declarațiilor ostile Occidentului, Irakli Kobakhidzé afirmase că aderarea la NATO și la Uniunea Europeană va fi prioritatea sa.

Alegerile parlamentare, văzute ca un test, sunt programate pentru luna octombrie.

La rândul său, președinta Zurabișvili a considerat că măsura contravine „voinței poporului”. „Aceasta este o provocare directă, o strategie rusă de destabilizare”, a declarat ea.

Luni, deputați ai guvernului și ai opoziției s-au luat la harță în timpul unui schimb de opinii asupra textului, provocând o încăierare în hemiciclu.

O primă versiune a acestui proiect de lege a fost abandonată în martie 2023, după manifestații masive care au fost dispersate de poliție.

O cercetătoare explică pe înțelesul tuturor cum funcționează noul vaccinul anti-Covid: tehnologia este una inovatoare
Articolul anterior
Fiica Svetlanei Sainsus a rostit primul cuvânt! Vezi de ce a amuzat-o copios pe mama ei
Articolul următor