Reguli noi pentru plățile în numerar. Se aplică în toate statele UE

Reguli noi pentru comercianții care acceptă tranzacții cu bani numerar. Uniunea European a elaborat un regulament care stabilește condițiile în care se pot face astfel de operațiuni, scrie evz.ro.

Regulamentul nr. 1.624/2024 a apărut recent în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și se va aplica direct în toate statele membre. Astfel, autoritățile naționale nu vor trebui să adopte acte normative suplimentare, regulile fiind obligatorii pentru toată lumea.

Reguli noi pentru comercianți

Oficialii de la Bruxelles sunt îngrijorați de riscurile pe care le comportă tranzacțiile cu bani numerar. Drept care au impus reguli noi pentru comercianții care efectuează astfel de operațiuni. Acestea vor intra în vigoare de la 10 iulie 2027, conform avocatnet.ro.

Noul regulament adoptat de Uniunea Europeană limitează plățile cu numerar la cel mult 10.000 de euro. Noile reguli sunt valabile în cazul plăților către comercianții de bunuri sau prestatorii de servicii, dar și în cazul operațiunilor dintre firme. Măsura se aplică indiferent dacă o tranzacție de peste 10.000 euro se face printr-o singură plată sau prin mai multe plăți.

„Persoanele care comercializează bunuri sau prestează servicii pot accepta sau efectua o plată în numerar numai până la concurența sumei de 10 000 EUR sau echivalentul în moneda națională sau în valută, indiferent dacă tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care par a avea o legătură între ele”, prevede regulamentul european.

Documentul stabilește că pentru operațiunile în numerar cu sume peste 3.000 de euro, devine obligatorie identificarea persoanei care face plata.

Excepție de la noul regulament

Aceste reguli care impun plafonul de 10.000 de euro în cazul tranzacțiilor cu numerar nu se aplică în anumite situații. Sunt exceptate persoanele fizice, dacă acestea nu acționează în exercițiul profesiei. De asemenea, nu sunt supuse măsurilor depunerile, de către persoane fizice, sau deschiderea depozitelor la bănci comerciale. În astfel de cazuri, tranzacțiile sunt raportate către instituțiile care se ocupă de spălarea banilor.

În schimb, autoritățile europene instituie obligativitatea identificării plătitorului în cazurile în care plățile depășesc 3.000 euro.

„Prin derogare (…), entitățile obligate aplică cel puțin măsurile de precauție privind clientela [privind identificarea clientului și verificarea identității clientului] atunci când efectuează o tranzacție ocazională în numerar în valoare de cel puțin 3 000 euro sau echivalentul în monedă națională, indiferent dacă tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin tranzacții legate între ele”, scrie în regulament.

Prin interzicerea plăților numerar pentru sume mai mari de 10.000 de euro se dorește reducerea riscurilor de spălare a banilor. Drept care, încălcarea acestor reguli va fi sancționată de fiecare stat național. Autorii regulamentului recomandă ca pedepsele să fie descurajante pentru cei ce inteționează să încalce legea.

Noile reguli vor fi aplicate de statele naționale

Regulamentul european va intra în vigoare în vara lui 2027 și va fi aplicat direct, în forma în care a fost elaborat, de toate statele membre. Documentul prevede că autoritățile naționale pot adopta și limite inferioare celei de 10.000 de euro, pentru plățile în numerar. Acest lucru va fi posibil doar după consultarea prealabilă cu Banca Centrală Europeană. În cazul în care apar modificări, statele membre au obligația să notifice Comisia Europeană.

Acolo unde există legislație care limitează plățile sub praguri sub 10.000 de euro, regulile se vor aplica în continuare. Dar și în astfel de situații, trebuie notificată Comisia Europeană.

În prezent, legea românească, nr. 129/2019, prevede că tranzacțiile în numerar de la 10.000 de euro în sus trebuie raportate autorităților din domeniul prevenirii spălării banilor.

Cum să reduci căldura din mașină pe vreme extremă

Temperaturile extreme afectează negativ orice mașină. Vara aceasta se anunță a fi una dintre cele mai călduroase din istoria înregistrată a României, cu temperaturi care depășesc limita de 40 de grade celsius. Căldura extremă poate dăuna sănătății unui vehicul, ducând la reparații costisitoare și la o valoare reziduală mai mică, informează unica.md cu referire la un articol al CarVertical.

Având în vedere aceste lucruri, experți din cadrul companiei de date auto carVertical vin cu sfaturi utile despre cum să poți minimiza riscul de supraîncălzire a mașinii ca să o menții în formă optimă pe tot parcursul verii.Parchează la umbrăDacă este posibil, nu lăsa niciodată mașina direct în razele soarelui pentru perioade lungi de timp. Căldura poate distruge interiorul din piele până în punctul în care acesta începe să crape. Ca să nu mai vorbim de faptul că soarele afectează vopseaua mașinii și orice piese din plastic.Desigur aceste daune nu se întâmplă de pe o zi oe alta, dar dacă vrei să-ți păstrezi mașina într-o stare bună pe o perioadă lungă de timp, parchează-o la umbră sau într-un garaj. Până și să te urci într-o mașină încinsă este neplăcut și vei consuma multă energie ca s-o răcești.Matas Buzelis, expert auto din cadrul carVertical, sugerează să parchezi mașina în așa fel încât să nu fie cu fața la soare.„Nu este nimic mai neplăcut decât să intri într-un vehicul și să te așezi pe scaunele din piele neagră care au fost expuse direct la razele soarelui preț de câteva ore. Asigură-te că mașina este poziționată în așa fel încât soarele bate din spate până în momentul în care trebuie să te sui la volan, astfel încât scaunele și volanul să nu se încălzească prea tare” – explică domnul Buzelis.Deschide puțin toate ferestreleDacă păstrezi geamurile laterale deschise câțiva centrimetri, chiar și atunci când mașina este parcată afară, direct la soare, temperatura din cabină nu va fi insuportabilă.„Aerul cald urcă și se evaporă prin geamurile deschise. Mai mult, dacă există chiar și cea mai mică urmă de vânt, interiorul mașinii va fi mult mai răcoros decât în cazul în care geamurile ar fi fost lăsate complet închise” – spune Buzelis.Asigură-te că aerul condiționat funcționează la capacitate optimăÎnainte să înceapă vara și temperaturile să urce vertiginos, este important să vezi care este starea sistemului de aer condiționat. Dacă încă n-ai mers cu mașina la service, poate ar fi cazul s-o faci. Un filtru de aer murdar, un termostat defect sau gurile de ventilație blocate te vor face să te simți ca și cum ai fi într-o saună când îți conduci mașina. Asigură-te că aparatul de aer condiționat funcționează așa cum trebuie și că-ți poate oferi confortul pe care-l meriți.Nu aștepta până în ultimul minut pentru a remedia eventualele probleme de AC, coada de așteptare la service este mai lungă decât crezi pe timp de vară.Monitorizează presiunea în anvelopeVremea caldă duce la creșterea presiunii în anvelope, fenomen care în cazuri rare poate provoca o explozie. Pentru fiecare creștere de 10°C a temperaturii, presiunea în anvelope crește și ea cu 0,1 bar, chiar și atunci când mașina stă pe loc.Verifică regulat presiunea în anvelope ca să fii sigur că sunt umflate respectând cu strictețe recomandările producătorului. Căldura poate duce și la o uzură prematură, așa că fii atent la grosimea cauciucului. În caz contrar, riști să-ți fie afectate manevrabilitatea și frânarea mașinii, punându-te în situații periculoase când conduci.„Presiunea crescută face ca segmentul de mijloc al anvelopei să se uzeze mai repede decât părțile exterioare sau cele laterale. Dacă nu inspectezi presiunea la fiecare câteva mii de kilometri, anvelopele se pot uza și prin urmare vor avea o aderență slabă pe un carosabil umed” – explică expertul auto al carVertical.Verifică nivelul antigelului/lichidului de răcireMajoritatea motoarelor auto funcționează optim în intervalul de temperatură cuprins între 90°C și 105°C. Prin urmare, dacă nu este suficient lichid de răcire, motorul se poate supraîncălzi. Când afară este extrem de cald, aceste procese sunt accelerate.Verifică toate furtunele și vezi dacă există fisuri, deoarece ultimul lucru pe care-l vrei într-o zi fierbinte de vară este să ai de-a face cu o scurgere de lichid. Dacă nivelul lichidului de răcire este insuficient, completează-l cât mai repede ca să-ți protejezi motorul.Folosește parasolareParasolare reflectă lumina soarelui, păstrând interiorul mașinii mai răcoros. Dacă în timpul verii trebuie să parchezi vehiculul în spații deschise, parasolare mențin temperatura din interior la un nivel mai scăzut. Estimările spun că te poți aștepta la o reducere de până la 25% a temperaturii interioare a mașinii atunci când folosești un parasolar.Menține un nivel adecvat al uleiului de motor și a celorlalte lichide Căldura reduce vâscozitatea uleiului de motor – devine mai subțire și nu lubrifiază atât de bine piesele autoturismului. Gradul crescut de frecare duce, de asemenea, la un consum mai mare de combustibil. Este important să schimbi uleiul la timp, altfel vei afecta sănătatea mașinii.Asigură-te că ai suficient ulei de motor pe tot parcursul verii și verifică toate celelalte lichide ale mașinii (de frână, transmisie și servodirecție).Verifică bateriaÎn timp ce mulți șoferi cred că doar temperaturile scăzute afectează sănătatea bateriei și vara are un impact mare asupra acesteia. Căldura extremă poate face ca electroliții bateriei să se evapore, să crească coroziunea și să provoace sulfatare. Bateriile folosite în țările cu climă caldă au de obicei o durată de viață mai scurtă decât cele utilizate în zone cu climă blândă.Dacă nu ai mai verificat starea bateriei de câțiva ani de zile, este o idee bună să o faci acum ca să nu te trezești într-o zi că nu mai poți să pornești mașina.Răcorește-ți mașina înainte s-o conduci Când ai intrat într-o mașină încinsă te simți ca și cum mergi printr-un câmp de lavă. Cel mai bun sfat – nu face asta! Înainte de a porni la drum, deschide toate ușile și pornește aerul condiționat, astfel încât mașina să se răcească. Nu doar că este neplăcut să conduci într-o mașină fierbinte la interior da-i și riscant, având în vedere că poți ameți sau ți se poate face greață.Când pornești la drum, ține geamurile deschise câteva minute ca să iasă tot aerul cald rămas în interior. Închide geamurile numai când sistemul de aer condiționat începe să scoată aer rece.Depui ceva mai mult efort să-ți întreții mașina vara, dar nu atât de mult încât să-ți dea dureri de cap. Cu ceva planificare și dacă faci lucrări mici de rutină regulat, te asiguri că mașina ta va fi în cea mai bună stare pentru a rezista chiar și în zilele fierbinți de vară. 

Moldova va primi un grant pentru construcția locuințelor sociale eficiente energetic

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va acorda țării noastre un grant în valoare de 6 milioane de euro pentru asigurarea standardelor de eficiență energetică pentru locuințele sociale care urmează a fi construite sau renovate. Comisia economie, buget și finanțe va propune plenului Parlamentului ratificarea unui ACORD care prevede acest lucru, scrie stiripesurse.md.

Acordul de grant dintre țara noastră și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei vizează implementarea măsurilor de eficiență energetică ale proiectului „Locuințe publice III”. Acesta prevede construcția sau renovarea a 450 de locuințe sociale, precum și a căminelor studențești și azilurilor de bătrâni. Respectiv, vor fi implementate măsuri de eficiență energetică care vor reduce emisiile de CO2, vor asigura creșterea nivelului de confort și calitatea aerului, vor reduce sarcina energetică pe termen lung.

Pentru implementarea proiectului, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei a acordat țării noastre un împrumut de 20 de milioane de euro. Pe lângă acest grant, Fondul de Investiții Verzi și Sociale va acorda încă un milion de euro, finanțarea fiind nerambursabilă.

De asemenea, contribuția Republicii Moldova este constituită din partea financiară în mărime de 1,1 milioane de euro de la autoritățile publice locale sau entitățile publice, și partea non-financiară, care constă în terenuri sau construcții nefinalizate, documentație tehnică și expertiză tehnică a construcțiilor, în mărime de 6,2 milioane de euro.

Proiectul „Locuințe publice III” va fi implementat până la 30 iunie 2029.

Un primar care s-a îngrășat, susținut de localnici: un sat întreg aleargă cu el ca să slăbească

Primarul Luciano Fregonese, 47 de ani, din Valdobbiadene, intenţionează să slăbească şi aproape tot oraşul său a decis să alerge cu el, pentru a-l încuraja. Fregonese cântăreşte 130 kg şi nu a făcut niciun secret din dificultăţile pe care le are cu alimentaţia, scrie sursazilei.ro.

Cu toate acestea, edilul are o mare voinţă şi o echipă cu adevărat incredibilă alături de el.În fiecare joi seara, jumătate din sat îl însoţeşte şi aleargă alături de el pentru a-l ajuta să slăbească.Acest lucru l-a ajutat, de asemenea, să îşi întărească legătura cu concetăţenii săi, care îl susţin şi îl încurajează în aventura sa de săptămâni întregi, ţinându-i companie. A devenit o plimbare vioaie pe străzile oraşului, în timpul căreia cetăţenii creează legături şi mai puternice şi profită de ea şi pentru a semnala ceva în neregulă administraţiei.Joggingul de seară a devenit o activitate care a implicat iniţial câţiva locuitori. În săptămânile următoare, numărul participanţilor a crescut până a ajuns la un grup de 150 de persoane.„M-au făcut gras acum ceva timp, au scris pe un perete. Nu m-am simţit jignit, după 20 de ani ca administrator, acesta este rezultatul.

Administrarea te îngraşă, obligaţiile conviviale, deliberările lungi cu efecte mortale asupra participanţilor te îngraşă”, a declarat primarul, recent confirmat pentru a treia oară.Între prânzurile de afaceri şi întâlnirile cu susţinătorii a luat în greutate în jur de zece kilograme în fiecare an, dar acum întreaga ţară îl încurajează.

Locuri de parcare ocupate abuziv în Capitală. Ce acțiuni întreprinde municipalitatea
Articolul anterior
În Moldova se nasc tot mai puțini copii
Articolul următor