Conducerea Grădinii Botanice din Chișinău a semnat un ordin prin care a fost stabilit un set de restricții pentru vizitatori.
Potrivit ordinului, restricțiile au scopul de a menţine ordinea publică şi curăţenia pe întreg teritoriul Grădinii Botanice, transmite stiri.md. Astfel, vizitatorii au interdicţia pentru:
– Circulaţia cu bicicleta a persoanelor cu vârsta mai mare de 10 ani;
– Vânatul, pescuitul în lacuri şi capturarea animalelor;
– Distrugerea şi/sau deteriorarea arborilor, puieţilor, lăstărişului sau a seminţişului;
– Vânatul de păsări şi animale sălbatice, distrugerea muşuroaielor de furnici, vizuinilor, cuiburilor, ascunzişurilor, altor sălaşe de animale;
– Culegerea şi colectarea neautorizată a plantelor medicinale, a florilor, fructelor, pomuşoarelor, ciupercilor, seminţelor, frunzelor;
– Deplasarea cu mijloacele de transport în afara drumurilor publice sau a terenurilor special amenajate;
– Spălarea mijloacelor de transport;
– Deplasarea fără autorizaţie a persoanelor străine în zonele interzise;
– Deplasarea pe teritoriul GBNI, cu animale de companie (câini, pisici etc.), indiferent de mărimea si vârsta animalului;
– Alte activităţi care contravin regimului special de protecţie şi celui de pază.
Persoanele care vor încălca aceste reguli riscă să fie sancționate.