Replici dure între artiști pe rețelele sociale, pe tema războiului

Rappertul rus Timati a reacționat dur la cuvintele interpretului și compozitorului ucrainean Max Barskih, după ce acesta din urmă și-a spus părerea.

Max Barskih a spus că nu va mai veni în Rusia. Acesta a declarat că a devenit popular nu pentru că melodiile sale au fost difuzate la radio și canalele TV din Rusia. Potrivit acestuia, el poate reuși și fără piața și fanii din Rusia.

Rapperul Timati a reacționat brusc la aceste cuvinte. L-a chemat la socoteală pe Max și i-a spus că, în curând, se vor întâlni și vor vorbi, însă nu oricum, ci ,,față în față”.

„M-am uitat la apelul tău către poporul Rusiei. Nu ai confundat nimic? Ai uitat cu ,,a cui lingură ai mâncat în toți acești ani”? La ale cui petreceri corporative ați dansat aici, în Rusia? Mai devreme sau mai târziu, toate acestea se vor sfârși și cu siguranță ne vom vedea, pentru că Pământul este rotund. Și cu siguranță vă voi arăta eu ,,cine este cine aici””, a spus Timati.

Această încăierare în rețelele de socializare nu a trecut pe lângă Potap. Artistul de origine ucraineană, în mod evident, este marcat de durerea și drama prin care trece poporul său.

„Vreau să-l salut pe Timati, care i s-a adresat lui Max Barskih. Află că atunci când ne vom întâlni, iar eu cred că tu, cu siguranță, vei supraviețui până atunci, lângă Max vor sta oameni ca mine. Așa că așteaptă, ne vom vedea”, a spus soțul interpretei Nastya Kamenskyh.

Timati însuși nu a tăcut și i-a răspuns lui Potap, pe rețelele de socializare. „Bineînțeles că ne vedem. Mai devreme sau mai târziu. Apropo, de mult nu ne-am văzut. Mult succes”, i-a scris rapperul.

Oficiali din România vor discuta cu reprezentanți ai platformei TikTok la Bruxelles

Comisia Europeană va organiza o reuniune cu autorităţile române şi TikTok. Aplicaţia deţinută de chinezi este supusă unei presiuni tot mai mari pentru a explica modul în care a gestionat conţinutul politic înainte de votul din România, scrie POLITICO citat de digi24.ro.

Votul din primul tur de duminică l-a propulsat pe Călin Georgescu, ultranaţionalist şi pro-rus, către o victorie şocantă, în parte datorită popularităţii sale subite pe TikTok, notează sursa citată.

Bucureştiul a cerut Comisiei Europene să lanseze o investigaţie oficială asupra aplicaţiei, în conformitate cu normele blocului comunitar referitoare la reţelele sociale, iar un deputat european de top a cerut marţi ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parlamentului European pentru a răspunde la întrebări.

Într-o scrisoare văzută de POLITICO joi dimineaţă, TikTok – deţinut de gigantul tehnologic chinez ByteDance – a respins acuzaţiile că ar fi fost folosit pentru a influenţa alegerile din România.

„Până în prezent, nu am găsit nicio dovadă a unei operaţiuni de influenţă sub acoperire pe platforma noastră, în ultimele câteva săptămâni, pentru alegerile prezidenţiale în curs de desfăşurare din România, nici dovezi ale unei influenţe străine”, a declarat platforma în scrisoarea adresată autorităţilor române. Aceasta a adăugat că a „eliminat peste 150 de conturi de impostură” legate de Georgescu şi peste 650 de conturi legate de alţi candidaţi.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Thomas Regnier, a confirmat săptămâna aceasta că executivul UE a primit o solicitare de a deschide „o investigaţie oficială cu privire la rolul TikTok în alegerile din România”, în temeiul legii emblematice a UE privind social media, Digital Services Act. Masa rotundă între reprezentanţii Comisiei, autorităţile române şi oficialii TikTok este programată să aibă loc înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 8 decembrie, a declarat Regnier, joi.

TikTok respinge acuzaţiile că ar fi jucat un rol nepotrivit în victoria lui Georgescu. Purtătorul de cuvânt Paolo Ganino a declarat că „relatările extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”.

O țară europeană interzice rețelele sociale pentru tinerii sub 16 ani

Camera Reprezentanților din Parlamentul Australiei a adoptat un proiect de lege care interzice accesul pe rețelele sociale pentru persoanele sub 16 ani, o măsură care ar putea transforma Australia într-una dintre primele țări din lume cu o astfel de legislație. Proiectul, promovat de prim-ministrul Anthony Albanese, obligă platformele populare precum X (fost Twitter), TikTok, Facebook și Instagram să implementeze măsuri pentru a preveni accesul tinerilor sub vârsta de 16 ani, scrie voceabasarabiei.md.

Miercuri, proiectul a fost aprobat cu 102 voturi pentru și 13 împotrivă, iar acum va fi discutat și în Senat, unde va trebui să obțină și aprobarea finală. În cazul nerespectării noilor reglementări, companiile de tehnologie riscă amenzi semnificative, care pot ajunge până la 31 de milioane de euro. Conform proiectului, platformele vor avea un termen de un an pentru a implementa filtrele necesare pentru a respecta legislația.

Deși inițiativa a fost întâmpinată cu entuziasm de unele cercuri, a stârnit și critici din partea deținătorilor de platforme, care au semnalat „îngrijorări serioase” legate de „consecințele neprevăzute” ale acestei decizii rapide. Alte țări, precum Statele Unite (în statul Florida) și Spania, au adoptat măsuri similare, iar China impune deja restricții stricte privind utilizarea rețelelor sociale de către minorii sub 14 ani.

Cea mai instagramabilă clădire din București este luminată cu aproape 200 000 de beculețe

Strada Moșilor din București este, în acest an, călcată de sute de oameni care merg să vadă și să-și facă poze cu minunata clădire luminată. Atelierul lui Moș Crăciun sau ”The Christmas House”, cum a fost denumită, are aproape 200 000 de beculețe. Dar și 2000 de crengi de brad și 300 de metri pătrați de catifea roșie.

500 de persoane au stat în stradă să vadă cea mai spectaculoasă clădire luminată

Creația este a lui Nicu Bocancea, master floristul internațional. Împreună cu echipa lui, acesta a transformat o clădire de patrimoniu, care datează din 1899, proiectată de arhitectul Leonida Negrescu, într-o locație de vis, scrie fanatik.ro.

Imobilul pare a fi demn de pus pe harta celor mai frumos împodobite clădiri din București. Când florăria și-a aprins instalațiile luminoase, cu aproape 200 000 de beculețe, au fost prezente peste 500 de persoane. Oamenii au stat în stradă, să surprindă momentul.

„Mi-am dorit împreună cu familia mea să punem în valoare pentru trecători atelierul, unde iarnă de iarnă se construiesc cele mai frumoase decoruri de sărbători. Este o adevărată fabrică de frumos și sursă de fericire atelierul nostru în fiecare zi din an. Însă, în mod special de Crăciun, când decorăm, înfrumusețăm, împodobim și luminăm mii de case și spații din țară, în așteptarea celor mai pline de veselie sărbători din an.

Aproape 200 000 de beculețe, 2000 de crengi de brad și 300 de metri pătrați de catifea roșie

Și asta trebuie să se vadă și din exterior, nu doar din interior. Respectăm orașul, clădirile cu istorie și cu poveste, iar pasiunea noastră pentru flori, plante, artă și frumos trebuie să poată fi surprinsă într-o plimbare prin Bucureștiul istoric”, spune Nicu Bocancea.

Master floristul are peste 25 de ani de experiență în industria decorurilor și a evenimentelor din România și din străinătate. El, împreună cu fratele său, Cosmin Avramiță, au moștenit cea mai longevivă afacere de familie din țară. Anul acesta, florăria a împlinit 54 de ani de istorie.

„Mi-e frică să-mi pierd nu bogăția, ci conștiința”. Maxim Galkin le-a răspuns fanilor
Articolul anterior
Sărbătoare mare în familia lui Smiley și a Ginei Pistol. Fetița lor a împlinit 1 anișor
Articolul următor