Republica franceză, mesaj de felicitare pentru Maia Sandu: Vom ajuta Republica Moldova

Franţa a felicitat-o pe lidera Partidului „Acţiune şi Solidaritate” (PAS), Maia Sandu, cu ocazia victoriei obţinute la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova.

separator

Potrivit agenţiei Infotag cu referire la site-ul Ministerului de Externe francez, Republica Franceză a salutat „participarea activă la vot a poporului Republicii Moldova în toate componentele sale, ceea ce a permis ca o femeie să acceadă pentru prima dată la această funcţie, demonstrând în acelaşi timp vitalitatea democratică a acestei ţări”.

Potrivit autorilor mesajului, acest rezultat „marchează o alegere politică clară din partea cetăţenilor moldoveni în favoarea dezvoltării Republicii Moldova stabile şi prospere”.

„Franţa, împreună cu partenerii săi europeni, vor însoţi şi sprijini Republica Moldova în realizarea reformelor care vizează consolidarea statului de drept şi combaterea corupţiei”, se spune în mesajul de felicitare.

În acesta, de asemenea, a fost exprimată speranţa că „noua configuraţie politică va contribui la o aprofundare durabilă a relaţiilor dintre Franţa şi Moldova în domeniile politic, economic, cultural şi lingvistic, datorită apartenenţei comune la Francofonie”.

Majorarea numărului buletinelor de vot și oferirea posibilității cetățenilor din diaspora de a vota două zile consecutiv
Articolul anterior
Maia Sandu, întrevedere cu Ambasadorul Rusiei la Chișinău: Voi depune eforturi pentru a dezvolta relații bune
Articolul următor
Alte articole interesante